Alte două loturi de migranți la granița României

Polițiștii de frontieră de la Moravița au depistat duminică dimineața, în cadrul a două acțiuni desfășurate la frontiera cu Serbia, 17 cetățeni din Irak și Siria, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în țări din vestul Europei.

Astfel, polițiștii au depistat, pe direcția localității de frontieră Clopodia, opt cetățeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul țării.

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că grupul era format din patru bărbați, două femei și doi minori, cu vârste cuprinse între 3 și 32 de ani, fără documente de identitate asupra lor. Persoanele în cauză au declarat că sunt cetățeni irakieni și au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenția de a ajunge în țări din vestul Europei, precizează IGPF.

De asemenea, alți nouă cetățeni străini, fără documente de identitate asupra lor, au fost depistați tot duminică dimineață, în jurul orei 7,00, de către polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași sector, în cooperare cu jandarmi din cadrul I.J.J. Timiș și lucrători din cadrul Postului de Poliție Deta, în apropierea localității de frontieră Jamu Mare.

Aceștia au fost preluați și transportați la sediul instituției pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt cetățeni sirieni, opt bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 21 și 50 de ani. Persoanele în cauză au declarat că intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Potrivit comunicatului IGPF, în ambele cazuri se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, persoanele în cauză urmând a fi preluate de lucrători din cadrul Serviciului pentru Imigrări Timiș, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

De asemenea, vor fi contactate autoritățile de frontieră din țara vecină în vederea cercetării în comun a evenimentelor și aplicării acordului de readmisie.

Timiş: 17 migranţi din Irak şi Siria, prinşi de poliţiştii de frontieră când încercau să intre ilegal în ţară

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.