MapN vrea să cumpere alte rachete, de data aceasta antinavă, cu alte cuvinte, baterii de coastă, pentru care este pregătit să plătească aproape 140 de milioane de euro. Proiectul, împachetat într-o HG, a fost publicat deja pe site-ul Apărării și al SGG(semn că intră în proxima ședință de Guvern) și este justificat prin aceeași situație de insecuritate din zona Mării Negre, unde se fac observate inclusiv “încălcări ale dreptului internațional”.
Se are în vedere un furnizor dintr-o țară NATO sau UE dar și integrarea fabricării unor componente și a întreținerii sistemelor în țară fiind vizat un operator economic cu capital majoritar de stat. Adică, achiziția va avea și un offset local. O conditie interesanta, este că participanții trebuie să demonstreze că la iniţierea procedurii de achiziţie au livrat, în ultimii 5 ani, calculaţi până la data depunerii candidaturilor, sisteme SIML (inclusiv rachetele antinavă aferente) în valoare de cel puţin 137 milioane de euro (fără TVA), pentru că acesta este prețul estimat de Minister pentru aceste baterii de rachete.
Scopul lor este, printre altele, să distrugă navele de asalt, patrulare și desant ale inamicului și să acopere zonele portuare de eventuale atacuri dinspre larg.
Procedura specifică de atribuire va avea două etape, respectiv: Etapa I- etapa de calificare a candidaţilor; Etapa a II-a – etapa de negociere cu candidaţii calificaţi şi de stabilire a ofertei câştigătoare.
Ultima achiziție prevăzută de MapN se înscrie într-o listă lungă de echipamente militare pe care România trebuie să le cumpere pentru înzestrare militară, în limita a 2% din PIB, conform angajamentelor asumate în fața aliaților, cu precădere SUA.
Concernele americane, vânzări solide în România
Recent compania americană Raytheon a anunțat că a primit un contract de aproape 400 milioane de dolari de la Armata SUA pentru producţia sistemelor de apărare antiaeriană şi anti-rachetă Patriot comandate de România. ”Publicat de către Departamentul de Apărare al Statelor Unite pe 24 Mai 2018, contractul dispune începerea construcţiei primei unităţi Patriot a României. Raytheon a început încă din prima jumătate a anului 2017 să o construiască, cu fonduri proprii, pentru a respecta termenul de livrare deja stabilit”, precizau reprezentanții Raytheon. Compania a început deja să comande mii de piese de la sute de furnizori şi a început producţia componentelor esenţiale electronice, pieselor prelucrate şi ansamblelor de circuite de carduri şi cabluri. “Experienţa obţinută în urma celor 220 de unităţi de lansare pe care le-am produs deja ne va permite să respectăm termenul de livrare a sistemelor Patriot în România. Suntem în plin proces de integrare a industriei româneşti de apărare în reţeaua noastră globală de producţie, astfel încât să putem emite cât mai curând primul ordin de comandă către o companie românească”, a spus vicepreşedintele Apărare Integrată Antiaeriană şi Anti-rachetă în cadrul Raytheon Sisteme Integrate de Apărare, Tom Laliberty.
Patriot este un element al apărării europene împotriva rachetelor balistice şi de croazieră, a aeronavelor şi dronelor. Ţări NATO precum Statele Unite, Germania, Olanda şi Spania au deja sisteme Patriot. Pe 29 noiembrie 2017, România a semnat o scrisoare de ofertă şi acceptare pentru Patriot, devenind astfel a 6-a ţară membră NATO care achiziţionează sistemul.
Apoi, sunt rachetele HIMARS de 1,5 miliarde de dolari, care se vor achiziționa și plăti etapizat, începând cu acest an. Departamentul Apărării al Statelor Unite a anunțat că gigantul Lockheed Martin Corp. a primit o primă plată în contul sistemelor de rachete sol-sol cu bătaie mare HIMARS. România se află pe o listă a țărilor care achiziționează astfel de rachete, alături de Finlanda și Republica Coreea. Suma totală primită de americani de la cele trei state este de 828 milioane de dolari, fără însă să spună care este partea fiecărui benficiar. Ministerul Apărării a finalizat la începutul acestui an procedura legală de achiziție a primelor trei sisteme HIMARS, prin semnarea scrisorii de oferta și acceptare (Letter of Offer and Acceptance – LOA) specifică Programului Foreign Military Sales – FMS. Fiecare sistem are 18 instalații de lansare, iar costul total al programului este de circa 1,5 miliarde de dolari cu TVA. Sistemele HIMARS pot lovi ținte terestre de suprafață sau punctuale până la 300 de km, folosind muniții inteligente ghidate prin GPS și prin sistem inerțial. Proiectul de lege a fost aprobat de Guvern, iar apoi cele două camere ale Parlamentului au votat adoptarea actului normativ. Potrivit proiectului de lege aprobat de Guvern, valoarea totală a proiectului este de „1.487,5 milioane de dolari inclusiv TVA, începând cu anul 2018”.
Mii de camioane noi și “șoimi” modernizați
Încă și mai recent, MapN a anunțat că pregătește alte achiziții de aproape un miliard de euro. De această dată, în mijloace de transport auto și modernizare avioane.
Două scrisori trimise către Parlament, spre aprobare, și semnate de ministrul Mihai Fifor indică un necesar de achiziții de 850 de milioane de euro, pentru platforme de transport și servicii de modernizare avioane IAR. În ambele cazuri, industria românească ar putea beneficia, întrucât avem și producător local de camioane și echipament militar de transport, la Roman Brașov, iar constructorul avioanelor IAR este încă funcțional, este vorba de fabrica Avioane Craiova.
Acordul cadru pe care MapN vrea să îl încheie, în domeniul transport auto, pentru următorii nouă ani, este de 3.385 de platforme multifuncționale pe roți – camioane militare și militarizate, trailere și echipamente dedicate transportului de militari și tehnică. Valoarea estimată este de circa 737 de milioane de euro fără TVA și va fi încheiat în urma unei proceduri de achiziție.
Tot MapN, în cadrul altui program, va cheltui 124 de milioane de euro, în următorii ani, pentru modernizarea avioanelor de antrenament IAR, pentru ca piloții români să fie pregătiți în vederea trecerii la comanda avioanelor multirol F 16. România are în exploatare 21 IAR-99 Standard și IAR-99 Șoim, avioane școală echipate la nivelul anului 1989, respectiv 1996.
„Dotarea Forțelor Aeriene cu avioane multirol F-16 impune asigurarea unei platforme de antrenament avansat prin reconfigurarea sistemelor de avionică și de control al zborului aeronavelor IAR-99”, se arată în scrisoarea transmisă.
Documentul specifică faptul că programul de modernizare a 21 de avioane IAR-99 la configurația Super Șoim a fost aprobat în 4 aprilie 2018 de către CSAT, iar fondurile estimate necesare derulării şi realizării programului sunt de 124 milioane de euro fără TVA.
Iata unul din principalele motive pentru care in Romania salariile si pensiiile sunt cele mai mici din UE.Adaugati la aceasta cheltuielile imense cu serviciile,aparat bugetar supradimensionat,parlament,presidentie,primariile din orice colt al tarii,pensii speciale aberante etc, si veti avea imaginea de ansamblu a lipsei salarii si pensii decente,autostrazi,asistenta medicala precara si cate si mai cate.Vrem o tara ca afara ,dar nu se face nimic ca acolo in privinta cheltuielilor si prioritatea lor !
Nu avem autostrazi dar irosim pe rachete, nu avem spitale si scoli civilizate la sate dar cumparam camioane militare si trailere…or tine astea de foame pe seceta de afara si cu irigatiile inexistente ?…ii doare de americani de copiii si de saracia noastra ? nu se vede, nici macar la asa-zisii „alesi” cumparati pe nimicuri.
Nu mai irosiți banii adunați cu sudoare pe arme!. Sunt alte priorități în țară. În agricultură, de unde ne hrănim cu toții, este nevoie mare de refacerea sistemului de irigații. De glonț, mori repede, dar de foame………Facem sacrificii pentru bunăstarea yankeilor sau a altora. PĂCAT!.
Dupa atatea Miliarde de Euro bagati in achizitii militare din SUA ii vor trimite americanii lui Dragnea o invitatie la Casa Alba?!
Deja Ambasada SUA tace chitic pe ultimele evenimente, „e treaba Romaniei” zice acum Ambasadorul Klemm… pai, inainte, cand Ambasadorul comenta toate cele, NU era treaba Romaniei, dle Ambasador?