Am rămas fără ambele Irine!

Irina Bara (122 WTA) a fost învinsă marți de australianca Astra Sharma (124 WTA), în primul tur de pe tabloul principal al Roland Garros, cu scorul de 7-6 (5), 6-4, după o oră și 26 de minute de joc.

În primul set, cele două sportive și-au valorificat serviciul până la scorul de 5-5, când Sharma a reușit primul break al meciului. Bara a ripostat și a făcut imediat rebreak, ducând setul la tiebreak. Australianca s-a impus chiar pe final, după ce s-a mers cap la cap până la 5-5.

Sharma a fost mai precisă în lovituri în setul secund și, de la 2-2, a câștigat 4 game-uri consecutive, impunându-se în două seturi, 7-6, 6-2.

Pentru prezența în primul tur la Roland Garros, Bara va fi recompensată cu 60.000 euro și 10 puncte WTA.

Irina Begu a fost învinsă de americanca Serena Williams, cu 7-6 (6), 6-2, luni seara, într-un meci din prima rundă a turneului de la Roland Garros.

Williams (8 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 42 de minute.

Serena Williams, a şaptea favorită, a controlat prima parte a meciului şi a condus cu 3-1 şi 5-2, dar Begu (30 ani, 74 WTA) a avut o revenire remarcabilă, concretizată în patru ghemuri consecutive (6-5). Setul a ajuns în tiebreak, unde Irina a avut două mingi de a-şi adjudecat primul act (6-4), dar le-a ratat pe ambele, pe propriul serviciu, iar Serena s-a impus cu 8-6, după patru puncte la rând.

Americanca a dominat setul al doilea, în care a condus cu 2-0 şi 3-1, câştigând ultimele trei ghemuri ale întâlnirii, de la 3-2 la 6-2.

Serena a încheiat cu 5 aşi şi 2 duble greşeli, Begu a avut 2 aşi şi 3 duble greşeli, Williams a avut un procentaj mai bun la al doilea serviciu şi superioritate la capitolul winners, 27-18, deşi a făcut mai multe erori neforţate, 30-17.

Serena Willliams câştigase şi primul lor duel, în 2016, în semifinale la Roma, cu 6-4, 6-1.

Begu s-a ales cu 60.000 de euro şi 10 puncte WTA pentru participare.

Williams va juca în turul secund cu altă româncă, Mihaela Buzărnescu (33 ani, 174 WTA), acesta fiind prima lor confruntare.

Pe tabloul principal de simplu feminin au rămas în cursă, din partea României, Mihaela Buzărnescu și Sorana Cîrstea, în turul doi, și Ana Bogdan, care a trecut direct în turul 3, după retragerea japonezei Naomi Osaka.

La masculin, perechea alcătuită din Horia Tecău și Kevin Krawietz (Germania), capi de serie numărul 9, în proba de dublu masculin, pe tabloul principal al Roland Garros, s-au calificat în turul doi al competiției după ce au învins perechea Ariel Behar (Uruguay)/Gonzalo Escobar (Ecuador).

Cuplul româno-german și-a adjudecat primul set, profitând de avantajul singurului break, obținut la scorul de 4-3.

În actul secund, Tecău și Krawietz au cedat cu 3-6, ducând meciul în set decisiv.

În setul 3, cele două cupluri și-au câștigat serviciul până la 5-4, când Tecău și Krawietz au irosit o primă minge de meci. Cei doi au reușit apoi să se impună în tiebreak, valorificând a patra minge de set și meci, scorul final după o oră și 58 de minute fiind 6-3, 3-6, 7-6.

Pentru prezența în turul doi pe tabloul de dublu masculin Horia Tecău și Kevin Krawietz vor fi recompensați cu 23.920 de euro și 90 de puncte ATP.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.