Amanda, din 24 mai în cinematografele din România

   În Parisul zilelor noastre, un băiat de 24 de ani (Vincent Lacoste) își trăiește viața boemă până când cursul lucrurilor se schimbă brusc: sora lui moare într-un atentat terorist, iar David o ia în grijă pe Amanda, nepoata sa de 7 ani.

Lăsând în urmă tragicul eveniment, cei doi construiesc o relație luminoasă, iar trecerea lui David la maturitatea timpurie se face într-un mod plin de speranță și tandrețe.

Amanda va rula în cinematografele din România din 24 mai.

Pentru Amanda, punctul de plecare a fost nevoia de a vorbi despre Parisul de azi, dar și pentru a surprinde ceva din fragilitatea, agitaţia și violența acestei perioade. (…) David este un copil mare, puțin neajutorat în fața aceastei fetițe – mai degrabă ea îl va ajuta decât invers. Acest cuplu m-a atins şi pentru că a fost un mod de a discuta despre a fi părinte.”, spune regizorul Mikhaël Hers despre cel de-al treilea film al său (după Memory Lane în 2010 și Ce sentiment de l’été în 2015), lansat internațional în 2018 la Festivalul de la Veneția, în secțiunea Orizzonti.

Cunoscut pentru preocuparea pe care o are legată de tema maturizării, regizorul Mikhaël Hers l-a ales pentru rolul lui David pe Vincent Lacoste, actorul răsfățat în prezent în Franța atât de publicul de TV, amator de comedie, cât și de festivalurile importante – la nici 26 de ani, Vincent Lacoste a fost cu 5 filme la Cannes și a primit numeroase nominalizări și premii. ”Dincolo de tristețe, acest film este luminos pentru că reușește să arate cum cele două personaje se ajută  reciproc să meargă mai departe, împreună.”, spune Vincent Lacoste despre Amanda.

Filmul se vede în avanpremieră în cadrul Festivalul Filmului Francez la București, Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Arad, Brăila, Sinaia, Constanța, Sfântu Gheorghe și Pitești.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.