Ambasada Palestinei: România dovedeşte respect față de legea internațională


Ambasada Statului Palestina la București salută declarația președintelui Klaus Iohannis privind statutul Ierusalimului, afirmând că astfel România dovedeşte respect față de principiile de drept şi faţă de legea internaţională, se arată într-un comunicat transmis, sâmbătă, către MEDIAFAX.

“Prin decizia de a nu considera mutarea ambasadei la Ierusalim o opțiune legitimă, România dovedește încă o dată respect față de principiile de drept și față de legea internațională” a declarat Fuad Kokaly, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Statului Palestina la București, potrivit unui comunicat de presă transmis către MEDIAFAX.

Poziția președintelui Klaus Iohannis rămâne în acord cu rezoluțiie deciziilor Consiliului de Securitate al ONU, a rezoluțiilor Adunării Generale a ONU, a Convenției a Patra de la Geneva și se aliniază deciziei unanime, îmbrățișată cu „fermitate” de toate statele membre ale Uniunii Europene, din care România este parte, se arată în comunicat.

Ambasada Statului Palestina la București susţine că procesul de pace din Orientul Mijlociu se află acum într-un „impas”.

„Procesul de pace din Orientul Mijlociu se află acum într-un impas și, așa cum se arată și în comunicatul Administrației Prezidențiale de la București, acesta nu poate fi deblocat fără implementarea soluției celor două state, astfel încât Statul Palestina cu capitala în Ierusalimul de Est să-și exercite dreptul la auto-determinare și să coexiste în pace cu vecinii săi, conform legii internaționale și tuturor rezoluțiilor emise de organizațiile internaționale citate mai sus”, precizează Ambasada Statului Palestina la București.

Potrivit sursei citate, decizia „unilaterală” a SUA de a-și muta ambasada la Ierusalim nu poate decât să zădărnicească instaurarea păcii și a unui climat de normalitate în „Cetatea Sfântă, simbol spiritual suprem pentru mai mult de jumătate din populația lumii”.

„România și Palestina au o istorie comună bazată pe relații bilaterale oficiale de adâncă prietenie, sprijin și atașament reciproc și, atât comunitatea palestiniană din România cât și comunitatea română din Palestina stau chezășie pentru legătura profundă dintre cele două națiuni și popoare. Mai mult decât atât, Ambasada Palestinei la București a avut întotdeauna un partener preeminent în instituțiile statului român, iar relațiile diplomatice dintre cele două state n-au fost niciodată mai strânse”, se arată în comunicatul transmis.

Ambasada Statului Palestina la București şi-a exprimat convingerea că România va rămâne în continuare un garant al respectării legilor internaționale și, de asemenea, un partener „aparte” în eforturile pe care Statul Palestina și misiunea lui diplomatică la București le întreprind pentru continuarea procesului de pace din Orientul Mijlociu, potrivit sursei citate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Asa si trebuie… in fond nu e nimic spectaculos in a respecta legea… Dar intr-o lume cu atatea nebunii, pana si normalitatea devine ceva neobisnuit!

  2. Nicolae Ceausescu, el a stiut sa tina „carma” politicii externe a Romaniei fata de Statul Israel si Organizatia Pentru Eliberarea Palestinei. Am fost singura tara din „lagarul socialist” si din Tratatul de la Varsovia, care dupa razboiul arabo-israelian din 1967, nu a rupt relatiile diplomatice cu Israelul fara insa a supara statele arabe si musulmane. Si cine erau atunci Uniunea Sovietica sau Egiptul, Siria, Irakul, Libia, Iranul Sahinsahului, etc. etc. ?! Amintiti-va mai apoi de preliminariile acordului de la Camp David organizate la Sinaia, Forumul Crans Montana dela Bucuresti din 1994 si cate si mai cate. Acolo l-am vazut prima data, fata in fata pe Arafat si Rabin. S-Audi domnilor ?! Sa fiti convinsi ca daca „bolovanu” primea alt ordin de la Merkel se executa imediat. Ca Romania sa mai aiba politica externa trebuie sa fie Stat National Suveran si Independent, ceea ce nu e mai cazu de cand am devenit si noi niste parliti de „capitalisti” in NATO si UE…?! Vai de mama noastra. Am credinta ca salvarea poporului roman o sa vina tot din tragismul martiriului lui Nicolae Ceausescu care a murit ca un erou al clasei muncitoare cantand „Internationala” sub gloantele tradatorilor de neam si tara, altfel am fi ramas un popor blestemat, in veacul vecilor. Binecuvanteaza Dumnezeule Romania si Poporul Roman ?!

    • Ceausescu a mai spus ceva referitor la conflictul arabo-israelian: nu va exista pace in zona pina cind arabii si palestinienii nu vor avea state in frontiere sigure recunoscute international. Palestinienii nu au nici azi un stat autentic. Gestul de atunci al Romaniei, cind Israelul se afla aproape complet izolat pe plan international, a fost repede uitat sub propaganda neagra dezlantuita contra Romaniei in anii ’80 si care, sub o forma sau alta, continua si azi.

  3. @Alcibiade.Braila, @Anonim : si da, si nu, fiindca Palestina are o istorie complexa: evreii, care-aveau 2 regate-n Israelul actual, le-au stat în gât (fiindca se rasculau) si împaratului roman Hadrian, si otomanilor, care, si unul, si altii, au facut acelasi lucru, i-au deportat din Palestina – vezi, mai jos, ce-nseamna, da fapt, „Palestina” -, pentru a-i înlocui cu imigranti bine verificati, de la mameluci, la tatari si turci … astia fiind „palestinienii ” de-acuma.”Palestina” de azi = stat abuziv (ONU a produs, în 1947 si dupa, o falsificare istorica scandaloasa). „Doua state” acolo n-au nici un rost, nici un haz (decât pentru arabii teroristi si subventionati de … SUA, vezi Organizatia de eliberare a Palestinei, vezi Yassar Arafat, care-a mai si obtinut Nobelul pentru Pace, la fel lui Obama). Teritoriul pe care-l vor acuma „palestinienii” fiind tara filistinilor antici, care erau „oameni ai marii” (adica marinari) „de la nord, negri”. Adica, si de fapt, greci. Filistinii din „Palestina” (= tara filistinilor) erau greci de obârsie, pelasgii, indo-europeni din Marea Egee. PELASGII erau „filistinii”. Musulmanii, venetici de rea credinta, teroristi, le-au furat, pelasgilor si evreilor, tarile. Fiindca pelasgii si evreii nu sedeau pe-acelesi teritorii, cautati harti antice, pe net. Erau provincii/tari/regate diferite, pe teritorii diferite. 2 regate ale evreilor, si unul, tinutul pelasgilor (filistinilor). Numai ca „palestinienii” de astazi, xenofobi, vor tinuturile istorice ale evreilor, nu pe-ale filistinilor (pelasgilor).

    • Le incurci si amesteci dupa bunul plac si interese. Atunci cind Palestina a ajuns sub otomani, arabii erau demult instalati acolo si evreii antici imprastiati prin lume. In esenta, nu poti face dreptate unora si nedreptate altora, de unde si decizia ONU de dupa razboi de a crea doua state in antica Palestina, atunci sub mandat britanic.

  4. corectare : „Teritoriul pe care-l vor acuma „palestinienii” NEfiind tara filistinilor antici”

  5. e de admirat loialitatea plăvanului faţă de mutti, numai că asta l-a costat al doilea mandat. În altă ordine de idei, stabilirea capitalei la Yerushalaim e o hotărâre 100% neinspirată, ca să nu spun mai mult…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.