Ambasada SUA, mesaj pentru familia studentului român mort în Ucraina

Ambasada SUA la Bucureşti a transmis un mesaj în care arată că Statele Unite sunt şocate de doborârea avionului Malaysian Airlines şi transmite profunde condoleanţe tuturor celor care şi-au pierdut persoane dragi aflate la bordul aeronavei.

”Gândurile noastre se îndreaptă spre familiile victimelor şi mai ales spre familia studentului român victimă a acestei tragedii”, se arată în mesajul Ambasadei SUA, remis agenţiei Mediafax.

Ambasada aminteşte că preşedintele Obama a spus că este crucial să se efectueze o anchetă internaţională completă, credibilă, lipsită de piedici, cât mai curând posibil.

”Îi îndemnăm pe toţi cei în cauză – Rusia, separatiştii pro-ruşi şi Ucraina – să susţină încetarea imediată a focului pentru a asigura accesul sigur şi neîngrădit al anchetatorilor internaţionali la locul în care s-a prăbuşit avionul şi a facilita recuperarea rămăşiţelor. Rolul organizaţiilor internaţionale, precum ONU şi OSCE din Ucraina, poate fi deosebit de relevant în aceste eforturi şi, în următoarele ore şi zile, vom păstra legătura cu ţările afectate şi cu partenerii noştri din aceste organizaţii pentru a determina cea mai bună cale de urmat. Între timp, este esenţial să nu existe niciun fel de contaminare a dovezilor şi să nu fie afectată niciuna dintre potenţialele probe”, adaugă sursa citată.

SUA rămân pregătite să contribuie cu asistenţă imediată la orice anchetă internaţională, inclusiv prin resursele furnizate de National Transportation Safety Board (NTSB) şi FBI, se mai arată în mesaj.

”Deşi nu cunoaştem încă toate detaliile, ştim că acest incident s-a petrecut în contextul crizei din Ucraina, întreţinută de susţinerea oferită separatiştilor de către Rusia, inclusiv cu arme, materiale şi pregătire. Acest incident doar subliniază urgenţa cu care continuăm să îndemnăm Rusia să ia imediat paşi concreţi pentru a dezamorsa situaţia din Ucraina şi a sprijini o încetare a focului de durată şi calea spre pace propusă în mod consecvent de autorităţile ucrainene”, se încheie mesajul Ambasadei SUA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.