Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, joi, că revoluţiile din Tunisia, Egipt şi Libia dovedesc faptul că protestele politice sunt mai puternice decât terorismul, deşi implicaţiile pe termen lung ale Primăverii arabe rămân neclare.
„Deşi implicaţiile pe termen lung ale Primăverii arabe rămân neclare, revoluţiile din Tunisia, Egipt şi Libia dovedesc faptul că protestele politice constituie un instrument mult mai puternic decât terorismul. De fapt, ideologia susţinută de Al-Qaeda şi-a pierdut rezonanţa în Orientul Mijlociu şi nordul Africii, unde schimbările politice au fost inspirate de limbajul şi de apelurile la non-violenţă, unitate şi respectarea drepturilor universale, şi nu de apelurile la violenţă şi terorism”, a spus Gitenstein.
Ambasadorul a apreciat că schimbările care se petrec acum în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord „constituie o respingere a extremismului violent şi o victorie a societăţii civile”, care se datorează în întregime oamenilor din această regiune.