Ambasadorul SUA la Chișinău: ”Respect decizia și idealul unioniștilor”

Ambasadorul SUA în Republica Moldova, James D. Pettit, este de acord cu argumentele lui Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal din Republica Moldova. Oficialul american a declarat că este de acord cu afirmaţia liberalului, potrivit căreia reprezentantul SUA, „prin declarațiile sale, nu a dorit să atingă în niciun fel dreptul cetățenilor unioniști de a avea o viziune și o dorință de reunire și că Statele Unite nu au cum să împiedice reunificarea celor două state românești, dacă poporul o va face”. Pettit a menţionat cu această ocazie că respectă „decizia și idealul unioniștilor”.

Într-un comunicat oficial, postat pe 5 septembrie pe site-ul Partidului Liberal (sub titlul ” Mihai Ghimpu la întrevederea cu ambasadorul SUA: Nu rezistăm fără România, vom fi ocupați din nou, exact ca și Crimeea”) se spune că întrevederea a avut loc în contextul apropierii campaniei electorale pentru alegerea Președintelui Republicii Moldova din 30 octombrie 2016.

„Decizia încotro să meargă îi aparține poporului și nimeni nu ne poate indica ce să facem și cu cine să ne unim. Sângele apă nu se face, domnule ambasador”, a spus Ghimpu.

La rândul său, ambasadorul SUA a fost deacord cu afirmația Președintelui PL, că ”puterea suverană aparține poporului, inclusiv dorința firească de Unire cu România”. Ambasadorul consideră că prin declarațiile sale nu a dorit să atingă în nici un fel dreptul cetățenilor unioniști de a avea o viziune și o dorință de reunire și că Statele Unite nu are cum să împiedice reunificarea celor două state românești dacă poporul o va face. ”Eu respect decizia și idealul unioniștilor”, a spus ambasadorul american.

Mihai Ghimpu i-a povestit ambasadorului american despre evenimentele istorice ale poporului român, care dovedesc că populația de pe ambele părţi ale Prutului este una și aceeași, iar independența Republicii Moldova, „pentru mine, nu a fost decât un pas spre UNIRE”.

Mihai Ghimpu a menționat că la moment, în societate, există în acest sens tabere pro și contra, pentru că republica Moldova nu a avut o guvernare care să corecteze greșelile istoriei. ”Eu am votat pentru independența acestui Stat în 1991 față de URSS, atunci nu era posibilă reunificarea. La moment avem aproximativ 30% din populația Republicii Moldova, în special tinerii, care își doresc Unirea, acest trend este unul în creștere, fapt care ne bucură și ne încurașează să luptăm”, a spus Mihai Ghimpu. ”Dacă conducerea de la 1990 încoace ar fi promovat adevărul despre noi, despre ocupație, despre identitate și limba pe care o vorbim, astăzi Unirea ar fi fost făcută. Pentru populația Republicii Moldova, astăzi este mai bine dacă aceste două state românești s-ar uni. De aceea consider că problema despre reunificarea cu România astăzi este mai viabilă ca niciodată”.

”Uniunea Sovietică a creat în anul 1990 Republica Moldovenească Nistreană, pentru a împiedica unirea noastră. În acei ani puterea de la Kremlin promova și susținea indirect candidați care ajungeau în fruntea republicilor din fostul spațiu sovietic, ca să-i poată controla. Astăzi, Rusia susține financiar partide politice care luptă deschis pentru interesele imperialiste ale acesteia”, a mai spus liderul PL la întâlnirea cu ambasadorul SUA.

James Pettit, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, a declarat într-un interviu acordat postului Moldova 1 că ţara trebuie să rămână un stat suveran şi independent. Diplomatul consideră că alăturarea României, de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, „nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici, în Moldova”. „Moldova nu este România, Moldova îşi are propria sa istorie şi propriile sale provocări, printre care este faptul că Moldova este o ţară multietnică, cu oameni care vorbesc limbi diferite şi, desigur, mai este şi problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, dar un statut special în cadrul Republicii Moldova”, a mai menţionat Pettit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.