Ambasadorul SUA: România ar putea achiziţiona avioane F16 noi

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, joi, că printre subiectele discutate de Traian  Băsescu în SUA s-a numărat şi cel referitor la achiziţionarea de avioane F16. Potrivit lui Gitenstein, există un plan care prevede o înţelegere regională, astfel că ar putea fi aparate noi, ceea ce ar ajuta linia de producţie Lockheed Martin.

Ambasadorul a spus că la această idee face referire şi prevederea din declaraţia comună cu privire la parteneriatul strategic potrivit căreia România şi SUA îşi propun să lucreze împreună la o abordare cu caracter regional care să poată ajuta ţările interesate să-şi modernizeze forţele aeriene.

„Este un plan care include şi Croaţia şi Bulgaria (…) Declaraţia se referă la acest lucru”, a spus Gitenstein, citat de Mediafax.

Ambasadorul a susţinut că este vorba despre un „efort regional” care ar reduce costul acestor avioane prin faptul că ajută linia de producţie a companiei Lockheed Martin, dar şi pentru că ar presupune o diminuare a costurilor pentru antrenarea piloţilor.

Gitestein a spus că, potrivit acestei noi înţelegeri, s-ar putea ca avioanele F16 achiziţionate să fie unele noi.

Ambasadorul a adăugat însă că, deşi este vorba despre un efort regional, în cele din urmă înţelegerea la care se va ajunge va fi una bilaterală între România şi SUA.

CSAT a aprobat în martie 2010 achiziţionarea a 24 de avioane F16 în uz. Achiziţionarea avioanelor F16 aprobată de CSAT costa aproximativ 1,3 miliarde dolari, primele aparate, cu o resursă de zbor estimată la încă 10-15 ani, urmând să ajungă în România în 2013. Ministerul Apărării preciza la acel moment că cele 24 de avioane aprobate de CSAT sunt variantă Block 25, revitalizate şi complet echipate, iar pachetul cuprinde asistenţă tehnică pentru o perioadă de 3-5 ani şi pachet de suport logistic, simulatoare de zbor, pregătirea personalului navigant şi tehnic, transportul, adaptarea infrastructurii de la sol, muniţia, armamentul, costuri administrative.

În august anul trecut, premierul Emil Boc a declarat însă că Executivul nu are bani pentru achiziţionarea avioanelor multirol.

În primăvara acestui an, oficiali bulgari anunţau varianta unei negocieri între România, Bulgaria, Croaţia şi Turcia pentru un program comun de achiziţie de astfel de avioane. Informaţia nu a fost confirmată la Bucureşti, dar nici dezminţită.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8288 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.