Statele Unite au calificat joi „iresponsabile” afirmaţiile preşedintelui rus Vladimir Putin, care a avertizat Occidentul împotriva unei „ameninţări reale” a unui război nuclear în cazul unei escaladări a conflictului din Ucraina, relatează AFP.
„Nu este prima dată când asistăm la o retorică iresponsabilă din partea lui Vladimir Putin. Nu este un mod de a vorbi pentru liderul unui stat dotat cu armă nucleară”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.
Într-un discurs, preşedintele rus s-a adresat occidentalilor spunându-le că „trebuie să înţeleagă că şi noi avem arme capabile să lovească ţinte de pe teritoriul lor. Tot ceea ce inventează ei în acest moment, pe lângă faptul că înspăimântă întreaga lume, este o ameninţare reală de conflict cu utilizarea armei nucleare şi, prin urmare, de distrugere a civilizaţiei”.
Oficialul american a amintit că „în trecut, am comunicat în mod privat şi direct cu Rusia cu privire la consecinţele utilizării unei arme nucleare”.
„Nu avem niciun semn care să indice că Rusia se pregăteşte să folosească o armă nucleară”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
URMARE NECESARA, SCURTA.
CA IAR AVUI TEXTUU’ PREA MARE CA SA INCAPA IN SOFTa STRAMTA SI SCURTA
PROVOCAND Cinic pe URSUL RUS, in LOC sa il mentina in Barlogul SAU Ancestral si lasat sa si-l ReConstruiasca in Liniste, intre Altele SI ca se curete de Instinctele de Pradator FORMATE in CeiOMie de Ani de Lupta de SupraVietuire cu „OAMENII” (DREACKS) Stepelor Asiatice.
DACA Mongolii NU erau ocupati cu Rusii, SLAVII si chiar si cu Noi, Romanii SI Ungurii, CE s-ar fi ales de Occident?
In 1241 numai si numai Moartea de BETIE a lui Ogodai Marele Khan, care a necesitat Prezenta la Marele HURAL a Tuturor SEFILOR de Hoarde Ucigashe de Placere PURA, a salvat Occidentul de CUCERIRE si de STABILIRE a Mongolilor, ca erau chititi sa STEA si sa PROFITE de Sclavii Europeni.
In Ungaria au facut Recensaminte precise, de la Gaini la Oameni …