Amenzi pentru persoanele care le oferă bani cerșetorilor

Primarul din Baia Mare, Doru Dăncuș,

De L.V.
Amenzi pentru persoanele care le oferă bani cerșetorilor

Primarul din Baia Mare, Doru Dăncuș,

Primarul din Baia Mare, Doru Dăncuș, a anunțat amenzi de până la 1.500 de lei pentru cetățenii care vor încuraja cerșetoria în municipiul maramureșean, transmite Agerpres.

„Începând de astăzi, cetăţenii care încurajează cerşetoria vor fi sancţionaţi! Proiectul de hotărâre care permite poliţiştilor locali să aplice amenzi de până la 1.500 de lei celor care oferă bani(…)a fost aprobat în şedinţa Consiliului Local. Aşa cum am procedat mereu, îmi asum riscul de a deveni nepopular dacă asta înseamnă să fac ceea ce este necesar pentru Baia Mare şi pentru băimăreni (…). Ştim cu toţii că acest fenomen al cerşetoriei a ajuns la cote alarmante, nu doar în Baia Mare, ci şi în restul ţării. Am primit nenumărate sesizări din partea băimărenilor care au fost agasaţi sau agresaţi de aceste persoane, chiar în centrul oraşului. Această situaţie trebuie oprită!”, a declarat primarul Doru Dăncuş.

Este în desfășurare „o amplă campanie de combatere a cerşetoriei” în Baia Mare

„Împreună cu cei de la Poliţia Locală, am demarat o amplă campanie de combatere a cerşetoriei în oraşul nostru. Am organizat acţiuni în care i-am ridicat de pe străzi pe cei care apelează la mila oamenilor, în majoritatea cazurilor trimişi de diverşi infractori, şi i-am dus la Adăpostul de noapte. Primesc aici un pat în care să doarmă, mâncare caldă, haine curate şi tot ceea ce vă spun ei că ar avea nevoie atunci când vă cer bani pe stradă!”, a mai declarat  edilul.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Dar jaful guvernului care iti baga mana in buzunar ,prin taxe si impozite multiple?Si organizeaza CARITAS-uri de genul RABLA.Luam de la toti si dam la „premianti”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.