Campania electorală din SUA Amețitor: 100 de milioane de dolari aruncați de un miliardar

Miliardarul Mike Bloomberg va cheltui cel puţin 100 de milioane de dolari pentru a susţine campania candidatului democrat Joe Biden în Florida, un stat-cheie în alegerile prezidenţiale din SUA, a apreciat duminică anturajul lui pentru cotidianul american Washington Post, informează luni AFP, preluată de Agerpres.

„Votul începe pe 24 septembrie în Florida, prin urmare nevoia de a injecta rapid alţi bani în acest stat constituie o urgenţă”, a declarat Kevin Sheekey, un consilier al lui Mike Bloomberg. „Mike consideră că, investind în Florida, aceasta va permite ca finanţările din campanie şi alte finanţări democrate să fie utilizate în alte state, mai ales în Pennsylvania”, a adăugat el.

Fostul primar al New Yorkului, care a fost anul acesta unul dintre candidaţii la primăria democrată, a luat decizia după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat săptămâna aceasta că este gata să-şi finanţeze campania din fonduri personale, relatează publicaţia.

Donald Trump a câştigat alegerile în Florida în urmă cu patru ani şi mizează pe o participare puternică a electoratului republican în acest stat, unde el deţine o a doua reşedinţă şi unde vine adesea.

În alegerile din 2016, Donald Trump a câştigat în principalele state-cheie – Florida, Pennsylvania, Michigan, Carolina de Nord, Wisconsin şi Arizona – dintre care patru votaseră pentru Barack Obama în 2012.

Joe Biden se clasează în frunte în Florida, însă cu puţin, cu 48,2% comparativ cu 47% pentru adversarul său republican, potrivit ultimei medii a celor mai recente sondaje de opinie publicate de RealClearPolitics.

De la începutul lui 2019, campania lui Trump a cheltuit circa 800 de milioane de dolari, mai mult decât dublul celei a fostului vicepreşedinte democrat. Însă Joe Biden a creat o surpriză depăşindu-l pe Donald Trump în ceea ce priveşte strângerea de fonduri în august, cu 365 de milioane de dolari, mai mult decât precedentele recorduri lunare.

„Credeam că Mini Mike a terminat-o cu politica democrată”, a scris preşedintele Trump duminică pe Twitter, folosind supranumele pe care i-l dă lui Bloomberg şi referindu-se la candidatura acestuia din urmă în alegerile primare democrate. El a adăugat că Mike Bloomberg ar fi trebuit „mai degrabă să salveze” New Yorkul.

Mike Bloomberg a fost respins de alegători în alegerile primare în pofida uneia dintre campaniile cele mai costisitoare din istoria electorală americană, incluzând o puternică promovare audiovizuală şi pe reţelele sociale.

Joe Biden menţine un avans serios în sondajele la nivel naţional faţă de Donald Trump, acest avans fiind mult mai modest, dar constant în statele-cheie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Bani aruncați, iasă Trump. Biden e senil se știe, democrații vor să piardă alegerile, altfel nu se explică nominalizarea lui.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.