Adevărul este că, aşa cum au aşteptat câţiva ani până să-l aresteze pe Constantin Nicolescu, procurorii DNA mai puteau sta o lună, două şi să nu facă această operaţiune taman a doua zi după mitingul antiguvernamental de la Mioveni, al muncitorilor de la Dacia!
Oricât ai fi de justiţiar nu-ţi trebuie multă minte să-ţi dai seama că faci o arestare prostească şi nu mă refer, Doamne-fereşte!, la fondul cauzei, dacă Nicolescu este sau nu vinovat, dacă trebuia sau nu arestat. Nu e decât o chestiune de tact şi de înţelepciune să nu dai unui demers al justiţiei o încărcătură politică inutilă. Căci asta au făcut procurorii zeloşi ai lui Daniel Morar. Nu era un flagrant, ci un demers judiciar care „băltea” de câţiva ani buni. Asta nu face decât să dea apă la moara opoziţiei pe cel puţin două planuri. Primul, că mitingul de la Mioveni, sprijinit se presupune de PSD-ul local, deci de Nicolescu personal, a fost sancţionat de braţul nevăzut al lui Traian Băsescu şi al doilea plan că Puterea a dat un exemplu de ripostă într-un veritabil stil stalinist.
Acestă acţiune iacobină şi inoportună a DNA îmi aduce aminte de o întâmplare din cariera profesională a chiar şefului acesteia, Daniel Morar. Este vorba de arestarea de către acesta, pe când era procuror plin de zel la Cluj, a unui lider din Bistriţa al… Partidului Democrat. Cazul este cunoscut. Omul a stat câteva luni în puşcărie, iar în cele din urmă a ieşit nevinovat, câştigând şi la CEDO procesul împotriva statului român.
Vedeţi cum devine chestiunea, vorba lui Moromete, omul s-a judecat cu statul, nu cu procurorul Daniel Morar, ajuns peste ani mare şef peste anticorupţie. Dar nu asta este relevant, erori judiciare se mai fac, numai să nu fii tu victima lor, nu-i aşa domnule Morar?! Ei, pe când omul nostru, liderul PD din Bistriţa măreţului Ioan Oltean, era la puşcărie, i-a murit mama. Procurorul de caz Daniel Morar a luat la cunoştinţă despre acest fapt precum şi de cererea arestatului preventiv de a merge, sub escortă, la înmormântare. La înmormântarea propriei mame, care a decedat „fericită” că fiul ei este la închisoare! Ei, ce credeţi că a decis teribilul şef al DNA-ului de astăzi? I-a interzis arestatului să meargă la înmormântare. Teribil act de luptă împotriva corupţiei! Încă de pe atunci mijea rictusul iacobin pe faţa de tablă a procurorului Morar! Mai târziu, întrebat fiind de acest episod jenant din cariera sa, Morar a zis că a făcut doar propunerea şi că instanţa a decis. Păi, dacă instanţa a decis, nu avem nici o problemă, domnule! Fiat justitia, pereat mundus! Adică să piară lumea, dar să se facă dreptate.
Şi dacă lumea chiar piere-moare şi justiţia a greşit? Să se facă acte şi să meargă mortul la CEDO, parcă îl aud pe Daniel Morar urmând negreşit, în litera ei, procedura penală.
Nu am nimic cu domnul Morar, dar parcă regăsesc în modul de arestare a lui Constantin Nicolescu, şi nu numai, ceva din zeloşenia, intransigenţa şi inadecvarea tânărului şi ambiţiosului procuror Daniel Morar de acum un deceniu.