Cine dintre noi, trăitori ai patriei socialiste, n-a auzit de Consiliul Culturii și Educației Socialiste ? Era păstorit de Suzănica Gâdea, cu rang de ministru și făcea un tandem de mai mare dragul cu vicele Mihai Dulea, mâna ei dreaptă, un vrednic cerber al cuvântului, ambii luptând cu neabătută putere să ne ferească de influențele nefaste ale putreziciunilor vestului, ba și de rătăcirile de la linia Partidului ale unor smintiți dintre cei zăvorâți între granițele scumpei noastre patrii.
Pe la mijlocul anilor ’80, pregăteam pentru teascul tiparului ”Caietele de primariat”, dedicată în mod special tinerilor chirurgi care aveau de susținut diverse concursuri sau examene, fie pentru ocuparea posturilor, fie pentru obținerea gradelor și treptelor profesionale și care cuprindea, bine sistematizate, absolut toate materialele necesare unei bune pregătiri.
M-am prezentat cu manuscrisul la Editura Medicală, direcția acesteia a fost de acord cu publicarea, dar fiindcă nu eram cadru didactic, aveam nevoie de recomandările a trei dascăli de notorietate. Nimic mai simplu. Am obținut două referate de la doi profesori din Iași și din Cluj, dar cu cel de al treilea aveam să deschid o adevărată cutie a Pandorei, prilej binevenit ca să aflu că viața nu ne lasă să facem ce vrem și că depindem de alții.
Am apelat la conferențiarul unei clinici de prestigiu din București, personalitate cu bună poziție profesională și didactică, apreciat de lumea medicală și cu care, de altfel, eram în relații foarte bune. Numai că, de cum ne-am aflat față în față și și-a aruncat privirea peste titlul manuscrisului, ceva nefiresc s-a petrecut. Vizibil de la o poștă. M-a întrebat în ce stadiu eram cu editura, i-am spus că mai aveam nevoie de referatul după care venisem și, fără a deschide manuscrisul sau a se interesa de conținut sau de cine știe ce alte amănunte, m-a învăluit într-o perdea de argumente, care mai de care mai convingătoare, din care nu înțelegeam nimic : că o asemenea întocmire poate încurca mai degrabă medicul, că nu poate fi scrisă decât de către o persoană cu foarte mare experiență chirurgicală, că nu voi putea penetra lumea universitară și că aceasta va fi nemulțumită de imixtiunea în treburile didactice și tot așa. În concluzie, trebuia să renunț la planul meu fantezist. E lesne de închipuit cum m-am despărțit de domnul conferențiar, debusolat, descurajat, fără să înțeleg de ce trebuia să renunț la o muncă de ani buni, de utilitate bine determinată, nu realizam de unde izvora o asemenea aversiune față de o carte pe care o consideram mai mult decât utilă pentru chirurgi și, mai ales pentru cei tineri.
Am rămas să-mi rumeg prăbușirea și ghinionul de a mă fi adresat persoanei nepotrivite și am încercat să judec problemele la rece și să aflu în ce greșeală mă aflam. Din fericire, după numai câteva săptămâni, apele se limpezeau ca prin farmec : apărea primul volum al cărții domnului conferențiar, intitulat ”Caietele de chirurgie practică” (primul volum), o scriere de valoare, de referință, pertinentă în cel mai înalt grad, rod al unei experiențe profesionale cu totul remarcabile. Nimic de zis, tot de chirurgie era vorba, dar era total diferită în conținut, în structură și finalitate față de cartea mea. Era vorba, în fapt, de o coincidență de titulatură, care putea fi schimbată, așa cum s-a și întâmplat. Și admițând că scrierea mea ar fi apărut tot cu titlul de ”Caiete ….”, toată lumea ar fi socotit că l-am copiat pe domnul conferențiar și eu aș fi fost cel arătat cu degetul. Mărturisesc că am fost afectat iremediabil de lipsa sa de fair-play a distinsului dascăl și nu l-am putut ierta niciodată.
Odată lucrurile lămurite, m-am adresat profesorului Juvara pentru referat și i-am lăsat manuscrisul. L-a ținut mai bine de doi ani, dar l-a parcurs cuvânt cu cuvânt, făcând menținnile pe care le-a considerat binevenite, după care m-a chemat la București.
Moldovene, nu pot să-ți dau referatul.
Nu puteți, nu puteți ….
… asta e o carte didactică.
Am înțeles, mai auzisem formularea asta. Trebuia scrisă de un cadru didactic, nu de un oarecine.
Domnule profesor, sigur că e o carte didactică, de la un capăt la altul, dar ea nu exprimă punctele de vedere ale dascălului, ci pe ale celui de dincoace de catedră.
Da, dar dacă o carte ca asta ajunge în mâinile … indivizilor ăstora (candidații) n-or să mai citească nimic altceva.
I-am înțeles temerile de dascăl dar nu am abandonat :
Dreptu-i, dar dacă te poți chema chirurg numai din ce ai citit într-o singură carte, înseamnă să nu-ți cunoști interesul.
În fine, am lăsat cartea domnului profesor încă vreo câteva luni și m-a chemat din nou la clinică. Juvara era Juvara, unic și iremediabil :
Știi să bați la mașină ?
Știu, cum să nu ?
Du-te la secretariat și bate-ți referatul !
Ceea ce am și făcut, l-a semnat, am renunțat la Editura Medicală în favoarea Editurii ”Junimea” de la Iași și am schimbat titlul inițial pentru ”Chirurgie generală – probe practice pentru examene și concursuri”.
Din nefericire, mai aveam nevoie de trecut un hop : aprobarea pentru hârtie.
M-am înarmat cu cele necesare și m-am prezentat în audiență la tovarășul Mihai Dulea, drămuitorul hârtiei. Tovarășul a parcurs cererea de mai multe ori, mi-a pus câteva întrebări fără semnificație deosebită și, parcă pendulând între a aproba sau nu, și-a dat verdictul : ”Din lipsă de hârtie, lucrarea va fi replanificată pentru anul viitor”. Știam ce însemna asta. Era cea de a doua înfrângere.
Dar cum întâmplarea își spune cuvântul, pe drumul de întoarcere spre casă, de cum am deschis radioul mașinii, dădeam din prima de postul ”Europa liberă”, pe care, alteori mă chinuiam să-l prind și nu reușeam. Dar, dragii și bunii mei, despre ce credeți că glăsuia postul ? Tocmai despre cenzura tovarășului Mihai Gâdea care trecea prin filtrul său tot ce era destinat tiparului în România, care corecta, manu propria, ce nu i se părea conform cu linia Partidului, uneori tăind capitole întregi sau adăugând, fără aprobarea autorilor, texte străine de mâna lor, și câte altele de același gen. Îmi dădeam seama de zădărnicia planurilor mele. dar asta nu mă mângâia cu nimica.
Era evident că ”Europa liberă”, oficina imperialistă și mincinoasă trebuia combătută și redusă la tăcere de românii care aveau libertatea deplină de a scrie și a publica oricând și orice. Ceea ce s-a și întâmplat : după două zile, secretariatul Consiliului Culturii și Educației Socialiste mă convoca de urgență la București cu o nouă cerere de hârtie pentru carte. De necrezut ! Aflat în fața aceluiași cerber, Mihai Dulea, trăiam cea mai mare minune posibilă a acelei vremi : primeam hârtia necesară pentru 11.500 (unsprezecemiicincisute) de exemplare, tiraj de dicționar. Colosal ! Neverosimil, în condițiile în care cartea științifică nu depășea 1.000 de exemplare.
Am alergat cu aprobarea la Iași, linotipul acelei vremi își făcea datoria și începusem să fac, pe șpalturile puse la dispozițe, corecturile cuvenite.
Eram la începutul lunii decembrie 1986 și chemat de urgență la Iași, domnul director al editurii m,i-a explicat că erau foarte aglomerați cu felicitări, agende, calendare pentru sfârșitul de an și-mi cerea îmi cerea îngăduința să amâne tipărirea pentru luna ianuarie, când avea să fie primul titlul publicat din noul an. Cum puteam să nu fiu de acord ?
Dar se dovedea, pentru a câta oară, că lucrurile nu trebuie amânate pe mâine. Exact pe data de 3 ianuarie, prima zi de muncă a anului 1987, Consiliul Culturii bătea depeșă către toate editurile și hotăra, sub aspre sancțiuni, interdicția de a edita cărți de specialitate, care urmau să fie publicate în exclusivitate de către editurile de profil. O băgasem pe mânecă. Numai că norocul mi-a surâs : editura a făcut un referat în care a arătat că volumul fusese deja imprimat și că renunțarea la el ar fi însemnat o pierdere materială importantă, astfel că tovarășii Suzana Gâdea și Mihai Dulea și-au dat acordul pentru a continua.
Anul 1987 îmi aducea bucuria de a oferi tinerilor chirurgi o carte de mare valoare pentru pregătirea examenelor și concursurilor, carte unicat în literatura de specialitate, care va cunoaște încă două ediții îmbunătățite și aduse la zi (1995 și 2004), cea de a treia în format mare, cu 750 de pagini, devenind ”Chirurgie Generală – vademecum pentru examene și concursuri” și supranumită de colegii din țară ”Biblia de la Piatra Neamț” (pentru chirurgi bineînțeles).
Virgil Răzeșu
Piatra Neamț
Pentru Impresionant.
Nimic mai adevărat. Dar tot statul a difuzat cartea. Eu nu am primit decât 25 de exemplare. Drepturi de autor? Nici vorbă. Sau poate numai pentru unii. *0 de teme, fiecare cu câte 15 capitole care, de fapt, înseamnă toată chirurgia, nu este de colea. E drept următoarelșe ediți le-am scos pe cheltuiala mea, în propria editură. Dar difuzarea, ferească Dumnezeu. Unde sunt fostele Centre de difuzare a cărții ? Au sucombat ca mnulte în țară.
Nimic mai adevărat. Publicarea s-a făcut pe cheltuiala statului. Dar statul a și vândut-o. Eu am primit doar 25 de exemplare, din 11.500. Drepturi de autor ? Nu se pomeneau la vremea aceea. Sau nu pentru toată lumea. O carte care tratează 80 de teme de chirurgie, în 15 capitole fiecare, nu e chiar un fleac. Pe de altă parte, cum aș fi difuzat eu atâtea exemplare ?!? O făceau foarte bine CLDC-urile de altă dată. Acum lipsesc și difuzarea cărții este o mare problemă. Pentru toți editorii.
Nu refuz comentariile de nici un fel dar e bine când comentatorii privesc numai jumătate din adevăr.
O istorisire interesanta.
Citind si comentariile nu pot sa nu observ cate fac referire la „recunostinta” pentru ca tiparirea a fost pe banii statului.
Incercati sa raspundeti la un scenariu ipotetic – daca autorul ar fi avut banii sa-si tipareasca singur cartea, ar fi putut? Incercati, poate asa veti afla sau va veti aduce aminte, daca nu e evident din text, ca noi nu eram oameni Liberi in anii respectivi.
Orice comentariu este binevenit, mărturie a faptului că a fost citit, că nu a rămas literă moartă și, mai ales, că a stârnit reacții. Citesc, cu aceeași atenție, toate comentariile și îi prețuiesc pe cei care le fac la obiect, chiar dacă sunt contradictorii sau privesc lucrurile altfel decât autorul. Nimic mai firesc. Cei care bat cuiul alături de floare … ar trebui să mai pună mâna pe carte. Le stau, creștinește, la dispoziție.
,,Povara recunostintei este mai grea decat povara urii !,,
In epoca de aur securistii aveau salarii de 4000 de lei . Acum securistii au salarii de 10 mii de lei . Pensii de 10 mii de lei ! Au case . Masini ai dor in cot de preturi de săraci !
Edițiile revizuite din 1995 și 2007 v-au fost tipărite tot cu bani de la buget?
PS. Amintirile neplăcute din Epoca de Aur v-au fost creeate de către cei care nu au dorit sa va scrie al treilea referat și nu de către decidenți. Oameni și jivine au fost și or sa mai fie.
PS. Recunoștință bat-o vina. E mai simplu s-o înlocuiești cu hula. Are mai mult farmec și mai multa credibilitate. De! Asta e viata!
Cu multa caldura pt toti conducatorii Romanicii…au adus tara in starea de colonie.Cat mai mult armament platit de noi…pt delin-debil-nski.
Domnule general Paton.Polonia a avut alt conducator…nu patriot ca Ceausescu.Polonezii au fost si sunt mai bine cotati decat romanii.La Bucuresti…cu multa caldura.
Nu discut despre ideologii si metode. Este adevarat ca imediat dupa 47 s-au comis multe abuzuri si au ajuns multe cozi de topor in locuri nepotrivite. Suzana Gadea despre care s-a vorbit mult a terminat scoala pe vremea regelui si nu orice scoala. Ca poate nu o fi excelat in functia de ministru dar asta nu tine de inteligenta. Dupa venirea lui Ceausescu lucrurile s-au schimbat radical. In partid sau la secu intrai doar daca aveai peste 9,50. Nenea care povesteste de frig ori minte ori stie din povesti. Frigul a aparut tarziu, dupa 1982 ca si rationalizarea la alimente si benzina din doua motive:cutremurul din 1977 care a costat Romania 7 mld de dolari si intradevar o greseala a lui Ceausescu dorinta de a achita datoria lucru care i-a adus si moartea. Ca exemplu si se poate verifica in 90 Polonia avea o datorie la FMI de 80 mld de dolari care a fost stearsa si nu 14 mld cat a avut Romania. Nu spunca era bun comunismul dar pt omul simplu nici capitalismul nu rupe. Aveti caldura cumva la Bucuresti?
@emile, buna adnotarea dvs. Se pare că mult hulita nu era orice gorghiu,Udrea, alte parașute. Ar fi interesantă o replică a autorului față de cele scrise de dvs.
‘Faraonul’, un roman de Boleslaw Prus, a fost tradus in Romania de nenumărate ori si in perioada comunista si dupa, dar Virgil Răzesu se laudă ca a tradus Faraonul in 2015:)),sa va faceti o idee
Ecce homo,ecce promo!
Vai ce captivanta ‘istorie’!In loc sa zica mersi,se da disident,persecutat politic..Rusine batrane,cum te vezi nu mai puteti minti..Daca va nasteati dupa 90 ,azi erati un declarant vamal..
Citez:”Dar cum întâmplarea își spune cuvântul, pe drumul de întoarcere spre casă, de cum am deschis radioul mașinii, dădeam din prima de postul ”Europa liberă”, pe care, alteori mă chinuiam să-l prind și nu reușeam.” Domnule Razesu. Nu pun la indoiala peripetiile dumneavoastra referitor la carte. Dar nu am auzit in acei ani, in care am trait si eu, ca cineva sa prinda postul „Europa libera” pe un radio de masina. Sau mai stii ce radio special aveati instalat in masina?
noi prindeam radio europa libera pe radioul de acasa! un radio simplu si vechi, fusese al bunicului. ascultam asezati la masa, in sufragerie, iar vecinii ne spuneau sa dam mai tare, ca ascultau si ei :)) imi placea melodia de la inceputul emisiunii!
super articol…imi aminteste din plin de epoca de greata si gheata (frigul din blocuri era la limita suportabilului – aveam 13 grade in camera, iarna). de aceea trebuia decimat orice creste peste turma (gandirea, logica, bunul simt). trebuia taiat si aliniat la ordin. la prostire, imbecilizare si slugarnicie – da toashu’! sa traiti! oamenii care gandesc sunt periculosi pentru orice sistem opresiv. Toti cei care au povesti grotesti si contorsionate, de atunci, ar trebui sa le faca publice prin toate mijliacele media. pentru p000limea tampa care sustine ca in acea vreme se traia bine. NU. oamenii care gandeau o duceau rau. cei care nu furau o duceau rau. cei cinstiti si onesti o duceau rau. doar privilegiatii, hotii si tampii se „descurcau”. ca si acum, ha! eram o armata de alinitiati la fractura de logica. asta eram. NU era NIMIC bun atunci. putea fi, daca ceasuila il asculta pe Maurer… o aud pe Caliteasca – imi are rau ca este bolnava – care tot latra ca era bine pe vremea lui ceausescu…rusine Nasul tv…sunteti mai jos ca DD. daca lupta impotriva opresiunii sistemului de acum va determina sa apreciati vremea „buna” din timpul dictaturii ceusesti, inseamna ca sunteti slabi in gandire si lipsiti de viziune, fata de Natie si Tara. nationalism NU inseamna dictatura. ati luat-o razna bhai!
Domnule Virgil Răzeșu, Trebuie sa fiti multumit ca lucrarea dvs a aparut si nu va costat nici-un ban. Daca aveati nesansa sa o scrieti dupa ’90, va intreb ce faceati cand editurile var fi spus ca trebue sa o tipariti cu banii proprii? Era regimul comunist rau dar cel actual este si mai rau. Ai bani stai in fata, n-ai bani mori in singuratate.
Autorul textului, tobă de carte, este însă repetent în ceea ce privește percepția realității în care a trăit. Postul ”Europa liberă” era înțesat de securiștii loiali KGB-ului. Emil Hurezeanu a recunoscut spășit în momentul când a fost deconspirat. Principalul lor obiectiv era subminarea României și învrăjbirea populației împotriva monstrului suprem Ceaușescu. Securiștii centrau și toi ei dădeau cu capul. Aceleași metode sunt folosite și de beizadelele lor în zilele noastre. Dacă auziți pe cineva că înjură securiștii să fiți convinși că acela este securist.
Eu ii injur pe ei toti politrucii care le sint slugi , este bine ?
Cat efort pt editarea unui tratat de medicina. Din pacate nu ati inteles efortul. Statul roman v-a publicat pe cheltuiala lui un tratat imens peste 700 de pagini, in 11.000 de exemplare pt a fi citit de cateva zeci, sute poate mii de specialisti. In loc sa fiti recunoscator acelor ”inculti” etc. ii amintiti cu o tenta negativa, ei totusi v-au dat o sansa. Mai bine multumiti ca ati ajuns sa va depanati amintirile,ipotetic sunteti nonagenar. Multa sanatate priviti cu mai multa detasare acel trecut care v=a ajutat enorm vreti nu vreti azi n-ati mai avea aceeasi sansa sa urmati Medicina sa primiti camin, masa totul gratuit ca bursier.
Susănica Irina Gâdea (născută Stănescu) s-a născut la data de 29 septembrie 1919 în orașul Întorsura Buzăului (județul Covasna).Tatăl, Ștefan Stănescu, era fost funcționar și brigadier silvic. Mama sa era casnică. A absolvit Facultatea de Chimie Industrială a Institutului Politehnic din București (1943), obținând ulterior titlul științific de doctor chimist în metalurgie fizică și semiconductori. După absolvirea facultății, a fost încadrată ca asistent universitar (1943), fiind promovată apoi în gradele didactice de șef de lucrări (1946), conferențiar (1948) și profesor universitar (1956). A urmat stagii de specializare în domeniul metalurgiei fizice în R.S. Cehoslovacă. În anul 1972 a obținut titlul științific de doctor docent în științe cu teza Cercetări asupra durificării aliajelor de aluminiu. A efectuat cercetări fundamentale cu privire la teoria dislocațiilor (lichid-solid, lichid-lichid, solid-solid) și cu privire la aliajele semiconductoare pentru: circuite integrate, generatori piezoelectrici, componente electronice. Are realizate cercetări asupra tratamentelor termice și termochimice, studii asupra difuziei, a sărurilor topite și depunerilor de structuri subțiri. A studiat problema aliajelor de aluminiu de mare rezistență mecanică pentru construcții de avioane. A fost membră a : Institutul Iron and Steel (Anglia, 1968), Academia Franceză de Științe (1970, membră de onoare), Comisia Internațională de microscopie electronică (1973, vicepreședinte).