DOCUMENT Bolojan majorează cu 6,5% salariile la zeci de companii de stat. Inclusiv la Hidro Prahova, implicată în criza apei potabile de anul trecut

Măsura vizează majorarea fondului de salarii, ocuparea posturilor vacante și, în unele cazuri, extinderea numărului de angajați.

De Rareș Mereuță - senior editor
DOCUMENT Bolojan majorează cu 6,5% salariile la zeci de companii de stat. Inclusiv la Hidro Prahova, implicată în criza apei potabile de anul trecut

Foto: gov.ro

Măsura vizează majorarea fondului de salarii, ocuparea posturilor vacante și, în unele cazuri, extinderea numărului de angajați.

Guvernul condus de Ilie Bolojan a crescut vineri cheltuielile salariale pentru 36 de operatori economici de stat și locali, potrivit unui memorandum aflat pe agenda Executivului. Printre operatorii economici vizați de majorările salariale se numără și compania Hidro Prahova, care s-a aflat în mijlocul scandalului privind lipsa apei potabile din mai multe localități din județul Prahova.

Potrivit memorandumului consultat de Cotidianul, companiile vizate nu au înregistrat pierderi sau restanțe și își vor acoperi creșterile din bugetele proprii. Valoarea totală a măsurilor depășește 85,5 milioane de lei, fiind împărțită între majorări salariale, angajări noi și posturi suplimentare create.

Creșteri salariale de până la 6,5% și angajări noi. Inclusiv la Hidro Prahova

Memorandumul prevede trei direcții principale:

  • 31,3 milioane lei pentru majorări salariale corelate cu indicele prețurilor;
  • 34,5 milioane lei pentru ocuparea a 699 de posturi vacante;
  • 19,6 milioane lei pentru 384 de posturi nou înființate.

Executivul justifică măsura prin necesitatea asigurării continuității serviciilor publice esențiale, de la alimentarea cu apă și canalizare până la transport public, termoficare, administrarea domeniului public sau operarea aeroporturilor.

Hidro Prahova, printre beneficiari după criza apei potabile

Printre operatorii economici incluși pe listă se numără și Hidroprahova, compania de apă care a fost criticată anul trecut în urma crizei apei potabile din mai multe localități din județul Prahova.

Sursa: Facsimil memorandum

În aprilie 2025, pperatorul de apă Hidro Prahova a fost sancționat contravențional pentru că nu a informat de îndată Direcția de Sănătate Publică cu privire la neconformitățile legate de calitatea apei potabile în orașul Breaza, scrie presa locală.

Bani publici pe apa sâmbetei. Publicitate de peste 65.000 de euro, în opt zile, la unicul operator public de apă din Prahova

Sute de posturi noi și extinderi de personal

Pe lângă majorările salariale, memorandumul prevede și creșterea schemelor de personal în mai multe cazuri. De exemplu, unele companii vor putea angaja zeci de persoane suplimentar sau vor primi aprobări pentru ocuparea posturilor vacante.

În total, măsurile vizează operatori aflați în subordinea autorităților locale din 22 de județe, fiind justificată de „caracterul esențial” al serviciilor publice furnizate.

Executivul susține că aceste companii sunt esențiale pentru funcționarea serviciilor comunitare și că măsura este necesară pentru a asigura personalul suficient pentru derularea activităților.

„Continuitatea activității este direct legată de capacitatea de a asigura personalul necesar pentru prestarea serviciilor publice”, se arată într-un comunicat al Palatului Victoria.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. ai luat de la pensionari, ca sa dai la bugetari?
    Macar daca incurajai mediul privat, ca ei ingrase bugetul…

  2. ”Creșteri salariale de până la 6,5% și sute de angajări noi. Inclusiv la Hidro Prahova”
    Se impun doua intrebari. Pe de o parte populatia stie ca in ac companii salariile erau scapate de sub control, prin sporuri sau prin mariri de la ei putere. Pe de alta parte Bolojan ne spunea ca sunt sobolani prin camari. Despre camarile acestor companii vorbea. Acum ce face?! Fie realitatile din companii au ajuns gresit in spatiul public, desi de cate ori erau in vizorul presei datele erau culese de la institutii sigure unde nu se putea gresi, fie Bolojan pe „ultima suta de m” face o treaba din ranchiuna. Care o fi adevarul? Un lucru e cert, In ac companii banii se cheltuiau in nestire si fara efecte benefice. ”Executivul justifică măsura prin necesitatea asigurării continuității serviciilor publice esențiale”. In Sist. de Sanatate nu e nevoie, sau in invatamant?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.