Semne tot mai multe de amnistie și grațiere anul are. Criticat din interiorul PSD pe motiv că nu a făcut nimic până acum în acest sens, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, dă semnale publice că le susține.
Toader a declarat marți la Bruxelles că un act normativ privind amnistia şi graţierea nu este un act de clemenţă pe care „şi-l doresc doar unii”.
„Acum, să vă dau un răspuns pe care chiar aş vrea să-l luaţi doar în limita răspunsului. Să nu vă imaginaţi că un astfel de act de clemenţă şi-l doresc doar unii. Justiţia începe să se aşeze în matca ei constituţională, spuneam altădată, şi e valabil şi astăzi. Întrebaţi oficial şi neoficial, nu între justiţiabili, care vă vor spune aşa ceva, chiar şi între magistraţi, pentru că lucrurile, repet, încep să intre în matca lor constituţională şi, până la urmă ăsta e obiectivul pe care eu mi l-am propus. Să eliminăm abuzurile, să eliminăm temerea românilor că pot fi deduşi judecăţii chiar nevinovaţi fiind şi veţi spune: de unde? Păi, din faptul că avem de ordinul sutelor de achitaţi şi, ceea ce este bine, dacă sunt nevinovaţi, ceea ce este rău dacă au fost trimişi în judecată, urmăriţi penal, eventual arestaţi şi ţinuţi în puşcărie. Eu nu vreau să scape cel vinovat, dar nu vreau să fie tras la răspundere cel care nu este vinovat. Deci, să nu scape cel vinovat şi să nu fie tras la răspundere cel nevinovat”, a afirmat Tudorel Toader, marţi,
Mitralieră nu i-a grațiat: „Întrebați bădălăii”
Anterior, deputatul PSD Cătălin Rădulescu, zis și „Mitralieră”, i-a criticat, marți, pe „bădălăii” din PSD, dar și pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, pe care îi consideră vinovați că până acum nu a fost dată de Guvern o ordonanță privind amnistia și grațierea.
„Nu îmi place termenul în care discutăm subiectul ăsta și anume că ordonanța trebuie dată pentru ceva. Spunând în media prostia asta, toata lumea va crede că o ordonanță sau lege se dă pentru o anumită persoană. Ordonanțele sau legile se fac pentru cetățeni. că dintre aceștia beneficiază direct sau indirect X sau Y este partea a doua. Dar nu am văzut până acum ca o anumită lege sau ordonanță să fie dată pentru cineva. Că de ea a beneficiat cineva anume, asta e partea a doua”, a afirmat Rădulescu, la Digi24.
„Nu numai că este necesară” ordonanța, în viziunea lui Rădulescu, dar i-a și atacat pe „marii mentori” din PSD: „Sigur, unii sunt foarte pricepuți, cu ghilimelele de rigoare.”
„M-am săturat să tot vorbesc despre un lucru care trebuie făcut pentru că altfel miile de oameni care au fost abuzați, liberalii știu dar nu vor să spună, asta e partea doua, e chestiune de politică, dar poporul român știe că în acești opt ani – mai mult decât să spui că completurile de 5 judecători sunt ilegal constituite, că protocoale sunt ilegale, că au fost ascultări ilegale, că au fost făcute dosare cu echipe mixte și că s-au dat bilețele la judecători, că așa a vrut sistemul format din 15-20 de persoane – eu cred că nu mai trebuie să discutăm subiectul ăsta. În orice țară civilizată era dată amnistia și grațierea în a doua secundă. Noi tot o amânăm, de ce? Nu știu. Întrebați bădălăii și alte personalități de la noi. De ce să amânăm un lucru necesar pentru români, oameni care au fost abuzați?”, a declarat deputatul PSD.
Întrebat cine din PSD nu vrea această ordonanță, Rădulescu a spus că „în partidul meu sunt oameni foarte inteligenți, eu nu fac parte din oamenii inteligenți ai partidului” și că este „supărat că se amână un lucru necesar pentru România”.
„O lege sau o ordonanță nu o programezi, o dai când e necesar. Tudorel Toader trebuia să își asume ordonanța asta de foarte mult timp pentru că e ministrul justiției. Când ești ministrul justiției trebuie să își asumi foarte multe lucruri. Dacă vrei să mergi numai pe la televizor, să faci scenete teatrale, poți să joci în film, dar dânsul trebuie să joace în filmul ăsta în care justiția nu a fost independentă”, a mai spus „Mitralieră”.
Incercati sa dati aceasta amnistie si sa vedeti ce o sa iasa ,aveti curajul ?
Cred ca cineva se cam joaca cu focul si cu linistea romanilor ,sau exista o alta influenta care doreste destabilizarea Romaniei.