Sute de mii de persoane au manifestat sâmbătă în șapte orașe din Germania pentru a protesta față de proiectul tratatului de liber-schimb transatlantic (TTIP), un text susținut de cancelarul Angela Merkel, dar tot mai criticat în Europa și pe care Franța îl dorește abandonat, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit organizatorilor — 30 de ONG-uri, sindicate și partide-, la proteste au luat parte în jur de 320.000 de manifestanți, în timp ce poliția a estimat o mobilizare de 163.000-180.000 de persoane.
La Berlin, între 50.000 și 70.000 de persoane s-au adunat, în pofida ploii puternice abătute la începutul manifestației, la mijlocul zilei.
Mobilizarea a fost puternică și în celelalte două mari orașe germane, Hamburg și Munchen, dar mai puțin importantă la Frankfurt, Koln, Stuttgart și Leipzig.
Ei și-au exprimat opoziția și față de CETA, tratatul de liber-schimb cu Canada, a cărui semnare finală este așteptată la sfârșitul lunii octombrie. Pentru TTIP, o nouă rundă de negocieri este programată la începutul aceleași luni.
Potrivit unui sondaj Ipsos, 52% dintre germani cred că, odată adoptate, aceste acorduri vor duce la slăbirea normelor sociale și vor permite importul de produse dăunătoare sănătății.