Ana Pătru, la DNA Ploieşti, unde a descins în forță și Inspecția Judiciară

Fosta şefă a Autorităţii Electorale Centrale (AEP), Ana Maria Pătru, s-a prezentat, miercuri, la DNA Ploieşti, unde este audiată într-un nou dosar. Ana Maria Pătru a declarat că are calitatea de suspect.

De asemenea, la DNA Ploiești s-au prezentat ulterior și trei inspectori de la Inspecția Judiciară, informează Antena3, în urma unei sesizări depuse de către Ana Maria Pătru.

Ana Maria Pătru a declarat că a fost chemată la DNA Ploieşti în calitate de suspect într-un nou dosar.

Fosta şefă a Autorităţii Electorale Centrale (AEP) a declarat că i-a fost sunat copilul la şcoală şi i s-a spus că ea trebuie să se prezinte la DNA în calitate de suspect.

Întrebată de ce i-a fost sunat copilul, Ana Maria Pătru a răspuns: ”nu ştiu, întrebaţi-i, asta-i maniera în care fac dumnealor anchete”.

Fostul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente a fost arestată în 2016 şi, ulterior, cerctată sub control judiciar. Ana Maria Pătru este acuzată că a primit mită de la reprezentanţii firmei SIVECO pentru a derula contracte cu instituţia pe care a condus-o. Potrivit unui raport de activitate al Autorităţii Electorale Permanente pe anul 2008, raport postat pe site-ul instituţiei, acelaşi contract de achiziţie, respectiv cel cu numărul 80703/25.04.2008, a fost cu firma SIVECO România.

”Prin contractul de achiziţie publică nr. 80703/25.04.2008, s-au realizat programele de calculator pentru consiliile locale şi judeţene (inclusiv sectoarele şi primăria generală a municipiului Bucureşti), precum şi pentru primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor, primarul general al mun. Bucureşti şi preşedinţii consiliilor judeţene. Contractul a fost încheiat cu S.C. SIVECO România S.A”, se arăta în raportul de activitate.

Procurorii o acuzau pe Ana Maria Pătru că a primit, de la aceeaşi firmă, şi contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover.

”În cursul anului 2011, în calitate de vicepreşedinte al A.E.P.– funcţie cu rang de secretar de stat – a pretins de la reprezentanţii SC S. R. SA contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover model Range Rover Sport şi a primit de la reprezentanţii agentului economic precizat suma de 15.000 euro – echivalentul a 61.765,50 lei, promiţând în schimb că va susţine derularea în bune condiţii a acordului cadru de servicii nr. 4595/29.08.2011 şi a contractului subsecvent de servicii nr. 1 din data de 30.08.2011, cu denumirea ”Acord cadru de servicii pentru realizarea sistemului informatic al registrului electoral” încheiate de asocierea SC S. R. SA – în calitate de lider şi SC A.S. SRL cu A.E.P., precum şi că va susţine SC S. R. SA pentru obţinerea şi derularea unor contracte viitoare cu instituţia publică precizată, fapt care s-a şi realizat”, conform sursei citate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.