Ancheta care ameninţă succesul Nerf chiar înainte de sărbători. Ce s-a întâmplat în SUA

Cu doar puţin înainte de Crăciun, afacerea Nerf, una de succes în ultimii ani, este cât pe ce să încheie anul cu vânzări cu mult mai scăzute decât au anticipat, din cauza unui accident în care au murit 3 adolescenţi din Statele Unite ale Americii, acolo unde Nerf are cele mai multe vânzări atunci când vine vorba despre blasterele deja cunoscute printre adolescenţi, dar şi cei mai mici.

Concret, cei trei se jucau ceea ce se numeşte “Războiul Nerf”. Fiecare avea câte un blaster şi, din neatenţie, şoferul a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un tir, fiind spulberaţi de pe drum. Poliţiştii au recuperat blasterele şi au conchis: “Se jucau cu ele şi din această cauză şi-au pierdut viaţa”. Ancheta a picat ca un trăsnet asupra celor de la Nerf.

Poliţia din Minnesota a confirmat oficial vestea că Johnny Price, de 18 ani, şi Jacob Flynn, de 17 ani, au murit pe loc. Cel de-al treilea a fost transportat la spital, dar s-a stins din viaţă în urma unor complicaţii în timpul numeroaselor operaţii la care a fost supus de către medici. Familia şi prietenii şi-au prezentat imediat condoleanţele, vorbind la superlativ despre puştii care nu doar că îşi trăiau viaţa aşa cum doreau, nerenunţând poate la copilărie şi bucurându-se de ea cu blasterele Nerf, ci aveau şi planuri mari după terminarea liceului. În cinstea celor trei, liceul Lakeville South High a fost văruit în albastru, iar elevii au purtat, vreme de o săptămână, doar această culoare, în memoria victimelor care au ieşit să se joace şi au terminat murind.

Pentru Nerf, vestea a reprezentat o scădere a vânzărilor într-un moment nepotrivit pentru aceştia: de sărbători. Blasterele sunt unele dintre cele mai râvnite cadouri pe care şi le doresc băieţii, dar şi fetele, asta datorită filmului “The Hunger Games” (Jocurile Foamei), în care personajul principal foloseşte tot felul de arme pentru a supravieţui într-un joc în care există doar un singur supravieţuitor. În acest sens, oficialii au transmis un comunicat în care au explicat, destul de clar, regulile jocului pe care cei 3 adolescenţi îl jucau în momentul în care a fost accidentul mortal, subliniind faptul că nu regulile jocului au fost cele care au dus la deznodământul tragic. Totuşi, vânzările au continuat să scadă pentru Nerf, în ciuda eforturilor oficialilor de a explica cum nu este vina lor pentru ceea ce s-a întâmplat.

Rămâne de văzut cât de mult vor fi afectate compania şi, implicit, Hasbro, cea care deţine Nerf.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.