Anchetă împotriva unui ministru apropiat de Macron

Justiția franceză a anunțat joi deschiderea unei anchete preliminare într-o afacere imobiliară în care este implicat Richard Ferrand, un ministru apropiat de președintele Emmanuel Macron, potrivit AFP, scrie Agerpres.

Această anchetă deschisă la Brest, în vestul țării, survine chiar în ziua prezentării către presă a unei legi privind îmbunătățirea eticii politice promise de noul șef de stat în numele exemplarității.

Susținător al lui Emmanuel Macron încă de la începutul campaniei și numit ministru al Coeziunii teritoriilor, Richard Ferrand a fost acuzat de săptămânalul Le Canard Enchaîne pentru o afacere datând din perioada în care conducea rețeaua de sănătate și servicii sociale Les Mutuelles de Bretagne, între 1993 și 2012.

În 2011, acest organism cu scop nelucrativ căuta clădiri pentru a le închiria în orașul Brest. I-au fost prezentate trei oferte, între care una din partea unei firme imobiliare numite Saca, aparținând avocatei Sandrine Doucen, soția lui Richard Ferrand.

Oferta reținută de consiliul de administrație al Mutuelles a fost tocmai cea făcută de Sandrine Doucen, deși — potrivit Le Canard Enchaîne — ea nu era încă proprietara imobilului propus pentru închiriere.

După aceste dezvăluiri, procurorul din Brest a spus că faptele nu constituie o infracțiune și nu permit deschiderea unei anchete.

Miercuri, asociația anticorupție Anticor a depus o plângere la instanța din Brest, spunând că este vorba de un delict de abuz de încredere într-o afacere imobiliară.

Plângerea Anticor „îi vizează pe Richard Ferrand și pe membrii Consiliului de Administrație al Les Mutuelles de Bretagne, precum și pe beneficiară operațiunii, soția domnului Ferrand”, a precizat președintele asociației, Jean-Christophe Picard.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.