Andrei Marga: Avarii ale statului

Statul actual din țara noastră etalează neajunsuri mereu mai grave, care nu sunt ale vieții obișnuite. Azi, sunt evidente patru avarii.

Prima ține de tratarea subumană a cetățenilor. După 1989, în România s-au vândut copii, mai apoi s-au făcut afaceri cu tinere, în 2020, afacerile s-au extins și la exportarea de „zilieri”, chiar sub „starea de urgenţă”. În 2023, se dezvăluie cruzimea deposedării și jafului la care sunt supuși „bătrâni” în „azile ale groazei”. După ce, în ultima decadă, au ars de vii oameni în cluburi, spitale și alte locuri publice!

Situațiile acestea nu au atras până azi nici măcar nominalizarea vinovaților juridici, politici, morali. S-au dat, în schimb, pedepse, de ochi lumii, unor nevinovați. S-a ajuns la scoaterea de sub penalizare a unora care au fraudat milioane, în vreme ce sărmani care și-au însușit pe ascuns o pâine de pe raft să fie condamnați cu asprime.

Toate acestea au explodat în conștiința publică. Pot însă urma oricând și oriunde în țară noi explozii ale unei subumanizări revoltătoare, ca cea din aceste zile, pentru că s-au accentuat, până la a intra în obișnuințe, nu numai corupția, favoritismul și nepotismul din instituții, ci și scăderea pregătirii și, astfel, a profesionalismului. Acestea, desigur, pe fondul diletantismului administrației.

A doua avarie se regăsește în controlul în creștere al societății de către instituțiile de forță. Noile reglementări, dar și alte indicii atestă că autoritățile ultimilor douăzeci de ani sunt mai preocupate de disciplinarea socială și de împiedicarea rivalilor, decât de rezolvarea problemelor prin lărgirea libertăților, drepturilor și a răspunderilor cetățenești. În România actuală nu s-a găsit linia rezonabilă la distanță de cnutul impunerii de decizii și descompunerea libertății în mofturi. După eforturile de democratizare de după 1989, exercitarea libertăților și drepturilor a trecut sub controale și manipulări din umbră. Eliberarea de securism spre o viață curată, democratică și civilizată mai are de așteptat.

Responsabilii securității statului, ca stat de drept, democratic și social, nu au răspuns nici azi la atacarea de cetățeni, la derapajele neconstituționale de la vârf. La rușinea națională a „protocoalelor de cooperare” justiție, procuratură, servicii secrete s-a răspuns cu repudierea, dar nici acum cu interdicția lor prin lege. Alte rușini s-au depășit prin aceea că asupra lor s-a așternut tăcerea. Cum remarcă istorici europeni, statul român nu a lămurit nici azi rolul serviciilor sale secrete și rămâne în continuitate cu o tradiție dăunătoare.

A treia avarie se exprimă în deficitul bugetar și îndatorarea externă fără precedent. Faptul nu este deloc surprinzător în condițiile unui stat cu privilegii fără seamăn în zilele noastre și obez, ce cultivă vizibil fidelități pe bani și posturi, în fapt, un soi de „patriotism plătit”. Pe de altă parte, regimul actual nu a înregistrat vreo raționalizare a activităților. Decidenții se dovedesc nu doar incapabili de reforme benefice pentru societate, ci gata, în schimb, de strângerea șurubului. Ei caută doar pretextul unor pericole, în interior și în afară, iar, la nevoie, le și inventează. În locul dezvoltării condițiilor lor de viață, aidoma țărilor comparabile, cetățenii țării au parte de incitare a unora contra altora, de privațiuni și restricții într-o țară cu potențial recunoscut.

A patra avarie este incapacitatea asumării de sine și continua sărăcire prin externalizare de competențe. Faptul se constată nu doar în muribunda politică externă a țării, în care „diplomația” se consumă în lamentația „nouă spuneți-ne ce să facem și facem ce se cere, căci suntem în alianță”. În înseși deciziile economice se extind lamentațiile care duc la continua elementarizare a activităților la care cetățenii României sunt chemați – „noi nu mai putem construi autostrăzi, căi ferate și mașini”, „noi nu mai suntem în stare de a crea firme proprii de taxiuri și lanțuri comerciale”, „e mai ieftin să importăm hamei și rapiță sau să concesionăm exploatări de resurse metalifere și energetice” etc.

Dacă observi cu ochi viu viața din alte țări, cu populație mult mai mică, te izbește preocuparea ca proprii cetățeni să realizeze activități tot mai pretențioase, cu valoare adăugată mai mare. România actuală este împinsă azi pe direcția opusă – reducerea la elementar a ceea ce se face cu mintea și brațele propriilor locuitori.

Statul presupune – se poate spune rezumând – respect pentru cetățenie, libertăți și drepturi și suveranitate, reciprocitate în raporturile din societate, legalitate şi legitimare drept condiţii ale funcţionării sale. Ce distinge statul actual din România? Economişti capabili să vadă realitățile argumentează că „statul român nu mai există decât cu numele” – fiind „doar o anexă, o colonie”. Un fost preşedinte îl vedea „stat mafiot”, iar actualul „șef al statului” vorbește de „stat eşuat”. Cetățeni lucizi acuză „autodizolvarea de fapt” a statului propriu pe mâna noilor politruci.

Teza mea este alta, anume, aceea că statul României a fost avariat sub lovituri diverse încasate în ultimele două decenii (vezi A. Marga, Statul actual, Meteor Press, București, 2021). Probele sunt, din nefericire, tot mai numeroase. Sintetizând: deciziile nu mai sunt inspirate de „contract cetățenesc”, ci de o voinţă meschină instalată peste cea a cetățenilor. Ce recunoaștere a valorilor, când formulele cu care se gratulează decidenții între ei – „șoferii”, sau „chelnerii”, sau „secretarii” șefilor, ori „plantații serviciilor” – exprimă fondul? Ce legalitate, când nu contează interesul public, ci impunerea de aberaţii (legile educației, ale justiției, ale digitalizării, ale securității etc.) care împilează cetăţeni și vor trebui înlocuite la prima ocazie? Ce legitimare, când se instalează nu guvernele țării, ci nepriceputele „guverne ale mele”, cu servicii secrete?

Sare în ochi cercul vicios al experienței recente a României. Un ins nepregătit este propulsat în funcţie, acesta împarte posturi publice, precum o proprietate, unor inși care, neavând prin ei înşişi relief, îi ţin isonul. Prin mecanismul, rejectat în democrații, al „desemnărilor personale”, statul de azi a fost pus la dispoziția unor decidenți nepregătiți, săraci în scrupule. Cum spunea Boileau, un nepriceput găseşte adesea alţii şi mai nepricepuți, care să-i ia în seamă inepţiile. Avarierea statului se datorează, în substanță, nepriceperii celor care ajung să decidă, răsturnării ierarhiei firești de valori din instituții şi iresponsabilității.

Știm prea bine că instituțiile joacă rol cheie în viața oamenilor și a unei societăți. Numai că, în România actuală, se discută rareori la modul precis funcționarea instituțiilor și valoarea oamenilor. Se și întreține, ca o plagă, emiterea de păreri vagi, de șuetă, despre instituții și persoane, în locul examinării faptelor și a contribuțiilor aferente. „Părerismul”, “vorbirea ca aflat în treabă” au și devenit noul sport, în locul tot mai decăzutelor sporturi propriu-zise, cum erau, de pildă, handbalul, fotbalul, atletismul din țară! De aceea se și ajunge la a crede că în Constituție figurează regim prezidențial și la a propulsa candidați de relevanță scăzută din generația lor, plagiatori, simple creații ale familiei sau forțelor oculte, inși care nu au construit vreodată ceva. Nici măcar Parlamentul nu mai face o analiză precisă, „disciplina de partid” rău înțeleasă sufocând aproape orice.

Nu-i de mirare astfel că emigrația din România este cea mai mare dintr-o țară a lumii în timp de pace. Se emigrează nu doar din motive economice, ci și din neîncredere în instituții – de la cele alocate dezvoltării, trecând prin sănătate și educație, la justiție și protecție personală. Se emigrează din neîncredere în viitorul de la fața locului.

Pe de altă parte, la plecarea din funcții de conducere se fac autoevaluări de genul „am făcut reforme”, „am obținut aprobarea partenerilor” etc. Nimeni însă nu verifică aceste pretenții. Se și acordă, apoi, după ifose, gratificații. Dar din tot nu rămâne decât lucrul cât mai prost făcut, căci întregul este de la început fals.

Degradarea instituțiilor din România actuală începe cu faptul că nu se vrea și nici nu se știe evalua persoanele. Vorbele goale bazate pe impresii în grup vor să înlocuiască examinarea faptelor. Mai nou, decidenții se recrutează dintre absolvenți modești, încât să nu pericliteze șefi mediocri. Iar, apoi, toți sunt apreciați nu după capacitatea efectivă, ci după funcțiile deținute. Nu mai contează că inșii nu înțeleg statul democratic, că nu sunt în stare să conceapă singuri trei pagini, că nu au alte idei decât ideile șefilor lor, că nu rezolvă ceva în interes public.

Adevărul factual este că statul României actuale este după încasarea de lovituri grele – subminarea constituționalismului, distrugerea legitimării, reclădirea „statului paralel”. Acum el își adaugă o altă lovitură – căutarea obsesivă de pretexte pentru evitarea democratizării. În timp, „vinovații” s-au înmulțit. „Preşedintele” i-a și indicat pe rând într-o antologie a gafelor – „nişte evrei”, „nişte PSD-işti”, „nişte unguri”, desigur și „nişte parlamentari”. Acum alții sunt la rând. Țintele au fost „PSD”, a urmat „UDMR”, în curând vor fi alţii! Potrivit chimiei cunoscute a incapacității de a elabora alternative mai bune pentru cetățeni!

Salvarea? Nu este salvare care să nu treacă prin deşteptare. Soluția este evidentă pentru cetăţeanul care se respectă pe sine. El nu are nevoie de sfaturi complicate. Doar cetăţenii României, fără de care nu se poate rezolva ceva în statul lor, pot curma degradarea.

Nu există rezolvare la avariile statului actual fără a schimba direcţia – spre o democraţie meritocratică. Situația este de luat acum de la rădăcină, schimbând hotărât ocuparea funcțiilor în stat și procedurile prin care se face acesta. Altfel, avarierea înaintează. 

 andreimarga.eu/ 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 36
Andrei Marga 599 Articole
Author

82 de Comentarii

  1. Domnul Marga a devenit din ce in ce mai activ in ultima vreme. Intrebarea pe care o pun pentru dansul in calitatea sa de intelectual de marca in Romania anilor 2023(+), unde a fost dumnealui cand s-au infiintat universitatile bidon care au produs pe banda „diplomatii” actuali aflati la guvernare. De ce nu a pornit un protest, el si colegii dumnealui intelectualii ? Au preferat sa lase Romania in deriva la mana serviciilor ( tot diplomati creati la timp partial prin aceeasi metoda ca si politicienii). Intelectualitatea a stat pe margine a devenit inexistenta. Se pare ca l-au uitat pe Eminescu, nu poetul ci jurnalistul , cel care denunta la vremea lui aceesi si aceeasi coruptie si nepotism promovat de ani si ani sistemul politic.
    De acord, proiectul Romania se scufunda, dar se scufunda de ani de zile, iar poporul (cel fara minte – sa fim realisti) are nevoie de modele care au lipsit in ultimii 33 de ani . Au fost doar unele licariri – sa nu il uitam pe Domnul Coposu, dar au fost stinse foarte repede de catre securisti. Deci unde a fost intelectualitatea Romaniei ? Acum este foarte usor sa critici , ai si de ce si din ce in ce mai multe „subiecte”, dar in momentul in care ai lasat societatea in deriva nu te poti erija in salvator.
    Eu fac parte din generatia de „ingineri” creati pe vremea comunismului , cei care au ajuns in occident si au ajutat masinaria de acolo sa functioneze. O solutie ar fi ca acesti ingineri sa se intoarca acasa (unii chiar au facut-o), dar nu ii asculta nimeni in aceasta Romanie salbatica.

  2. Prima mare greșeală este că în partide se înscriu oameni fără valoare, fara onoare, foarte tineri si fara sa fi realizat ceva in viata și care au ca drept tel capatuirea urgenta pe orice cale. A doua greșeală, se promovează la vârful partidelor oameni care își urmăresc doar interesul personal nu interesul general al societății. A treia greșeală este că organele nu se autosesizează la nereguli, iar atunci când sunt sesizate răspund la 30 de zile sau nu răspund lăsând cetățeanul să-și facă singur dreptate, daca poate, daca nu, este strivit de cei din jur. Ce reguli, ce respect pentru lege, fiecare da din coate după cum vor mușchii lui. Și cel mai rău lucru e că lupul este numit paznic la oi!

  3. E cel mai tare si mai concis discurs al d-lui Marga.Sa fie mai mult decit atit.

  4. Dacă te și documentezi pentru ce zici, toma, vei observa trei fapte, pe care le știu exact, fiindcă am lucrat împreună. 1. marga nu are legătură cu universitățile bidon, căci nu a înființat vreuna. Cînd în toamna lui 1997 a preluat ministerul, erau deja înființate, unele trecute și de Parlament (de altfel, johannis și alții vin din alte universități decât bidon, selectați de cine i-a selectat); 2. ca rector a adus profesorii de la ubb acasă, contra obiceiului de a preda la n – bidoane. Sunt acte de arhivă limpezi; 3. marga a spus lucrurilor pe nume în mod continuu. Citește presa timpului sau volumele sale Explorări în actualitate; Ieșirea din trecut; România de azi. o diagnoză; România în Europa actuală etc. Ce spui se poate discuta. Dar ar fi bine să o facem pe fapte.

  5. Există o singură realitate statală în România la care impiegații de mișcare ai angrenajelor instituționale muncesc fără încetare de 33 de ani. Anume statul român să devină inamic al cetățeanului, un suprastat al privilegiaților cocoțat pe umerii și așa firavi ai populației ce nu a fost aleasă să reprezinte esența statală. Numai ei cei aleși, noua clasă, noua nomenclatură a mandarinilor statali, proști și răi, corupți și iresponsabili pot configura viitorul României. Unul advers celui statuat în constituție ca obligații contractuale ale statului față de cetățenii săi. Jivinele politice, în sens platonician desigur, au acaparat statul pe persoană fizică și tot ce mai au de făcut este disciplinarea poporului prin teroare administrativă, penală sau mai simplu, prin ignorarea arogantă a poporului neprivilegiat. Apoi nu mai au de făcut decât să stoarcă bogățiile acestei națiuni, umane, mobile și imobile până la ultima picătură în favoarea clasei privilegiate, sau în favoarea străinilor ce le dau firman de stăpânire peste români. Retrăim cam tot conjunctura istorică a țărilor române în timpul fanarioților, a boierilor trădători și a Înaltei Porți, sub alte denumiri desigur. Să mai spunem că istoria nu e ciclică!

  6. Prima ține de tratarea subumană a cetățenilor INSTITUTIONALIZATA!
    -deja avem institutii care se ocupa cu asta!!!!!!!

  7. „acesta împarte posturi publice, precum o proprietate,”

    ORICINE are un cat de mic drept de decizie, de semnatura,
    primar,functionar,etc
    crede ca SEMNATURA LUI E APOSTILA LUI DUMNEZEU!

  8. Statul Romania de azi este o corcitura intre sistemul mondial condus de banditi anti-democratici si spiritul poporului inclusiv al intelectualilor care e spirit de sluga. Nu poate iesi nimic bun din combinatia asta. Alte state au gasit niste cai de a fi independente (vezi Ungaria) dar evident spiritul poporului e de demnitate si libertate. Poporul ungar nu cred ca e mai inteligent sau mai intelept dar acest spirit plin de curaj il deosebeste de sclavii din colonii. Sclavii nu au niciodata un viitor luminos.

  9. Un articol excelent al domnului profesor, o analiza a situatiei actuale
    Astazi avem lectii pe viu si din natura privind traiul in lagarele de exterminare ,aduse la zii de nazisti ca Firea Y Pandel y Godel y etc
    Nu ma pot opri sa nu subliniez ca dupa lovitura de stat din decembrie 1989 sex-curitatea a inlocuit se-curitatea,din rau am ajuns si mai rau daca niste japite venite cu pluta in Capitala dupa 89 ajung sa crizeze o tara intreaga
    O obervatie pentru „..istorici europeni : statul român nu a lămurit etc”:))
    Intr-un interviu -fluviu recent povestea Ceslav Ciobanu ,moldoveanul translator al lui Gorbaciov ca la biroul acestuia primeau in anii 87-89 scrisori („nici una din Romania”) care-l propuneau lui Gorbaciov pe Iliescu in locul lui Ceausescu:)) Tot „europenii”saracii cu bagatul in seama..
    PS ramane definitiv,dupa 89 sexcuritatea a inlocuit securitatea,vezi cazurile tortionarilor de azi

  10. D-le toti pun degetul pe rana fara sa stie solutia vindecarii sau macar sa se implice pt a aduna fortele binelui! O sa descoperiti peste inca 20 de ani ca situatia va fi aceeasi chiar mai rau decit azi! De ce? Pentru ca asta este specificul democratiei capitaliste romane!O mare balta plina de noroi si nevertebrate! Balta trebuie asanata ori radical ori lasata sa se usuce la soarele indiferentei umane!

  11. Oglinda nefardată a societății românești postdecembriste bine prezentată de prof Marga.”Doar cetăţenii României, fără de care nu se poate rezolva ceva în statul lor, pot curma degradarea.”Ar fi binevenite unele detalii la cele cuprinse între ghilimele, pentru că s-a observat că votul românilor nu are nici o importanță, e ales cine trebuie ….Deci ce trebuie să facă cetățeanul de rînd pentru a schimba această societate putredă și coruptă ?

  12. În timp, „vinovații” s-au înmulțit ?

    -Vetuța Stănescu, secretar de stat,
    abia ce am aflat…..

  13. Peste tot, domnule Marga, politica a atins varii grade de degradare iremediabilă pentru că o activitate proprie grupurilor de cimpanzei nu poate aduce beneficii decât tot unor cimpanzei.Am întrebat un grup de oameni la ce este bună politica, și am primit răspunsuri care se pot rezuma la”Fără politică totusi, nu se poate”.Argumente la întrebarea:”cu ce poate un neica nimeni din fruntea unui minister să ajute domeniul respectiv, mai ales că ministerul ests o încrengătură spornică de varii specii de grămătici pusi pe ptocopseală” nu mi-a putut răspunde nimeni, Statul este o corporație, domnule Marga, însa una fără obiect de activitate clar.Și-n situația asta nu se află doar Statul Român..

  14. Este esențial să se discute pe fapte, nu pe închipuiri, aproximări, bîrfe. Pe bună dreptate domnul Marga semnalează că tocmai unii care vor să dea sfaturi nu știu discuta. Are dreptate. Cu părerism nu se rezolvă nimic. Analiza pe fapte și gîndirea corectă și curajoasă sunt punctul de plecare. De aici începe soluția. Altfel totul rămîne înecat în vorbe goale. Suntem capabili de așa ceva? Sau ne prăbușim în vorbăria ce aduce doar pagubă?

  15. Profesorul Marga printre puținii demni de funcția de președinte al României

  16. …toata lumea se pricepe la fotbal si politica!…din pacate, viata reala este cea descrisa de profesor…dar descrierea nu repara problema…a identificat problema reala?…sa presupunem ca da…insa acesta este prima conditie a procesului de vindecare…solutii?…da, exista, le vad si oamenii fara pregatire pe domenii…si acum ajungem la adevarata problema, singura:cine sunt oamenii care ne conduc si cum ajung sa faca acest lucru?…in acest moment, prin mecanismele create de-a lungul timpului este aproape imposibil sa se mai faca ceva in interesul tarii…la vot, oamenii pun degetul pe cei care promit mai mult, fara a se intreba daca acestia-si pot tine promisiunile…si, din an in an, cu un invatamant distrus sistematic, avem din ce in ce mai multi neganditori/masa de manevra…ironia este urmatoarea:dupa 33 de ani, singura concluzie-si rezolvare a problemei-este ca doar o intoarcere in trecut ne-ar mai salva ca neam…restul, cuvinte insirate…si iorga a fost intelectual, ministru…politica este o combinatie intre eruditie si instinctualitate…preaeruditii duc lipsa de…

  17. Dacă statul ar avea doar patru avarii limitate la cele descrise de Domnul Marga, atunci ar avea şanse să se redreseze. Puține dar le-ar avea. Eu sunt mult mai pesimist în privința redresării statului căci din perspectiva mea, în actualul context intern şi internațional, conceptul în sine, nu mai corespunde noilor realități iar aceasta este principala „avarie” pe care Dl. Marga nu o evidențiază şi căreia, desigur, nu-i poate găsi nici remediu. Aşa cum conceptul de existență nu are grade de comparație căci, teoretic, nu putem afirma că „existăm procentual, ” mai mult sau mai puțin, în alt mod decât cu referire la vârste, aşa putem spune şi despre stat sau orice alt gen de comunități finite şi definite în care trăiesc indivizi cu infinite preocupări. Nu putem spune acelaşi lucru din perspectiva existenței Pământului, Lunii, Soarelui, Stelelor, spre exemplu a căror stare de existență nu o putem influența. Cam la fel se prezintă lucrurile şi din perpectiva organizării suprastatale în fața cărora unii dintre noi ne zbatem ca peştele pe uscat. Aşadar, să nu mai vindem iluzii, Domnule Marga. Întreaga filozofie de viață anilor trecuți se află în stare de resetare. Mereu alții sunt vinovați, niciodată noi înşine. Omul are o existență mult prea scurtă ca să-şi poată corecta propriile greşeli. Noroc că viața este astfel croită încât mereu vin alții din urmă care încearcă să o facă…

  18. Domnule Marga, vă mulțumesc!
    Nimic nu poate fi pierdut atâta vreme cât vor mai fi voci să spună şi inimi care s-adune laolaltă din risipire alte inimi, inimi ce-au fost date pământului ăstuia. Cuvântul să fie puternic ecou de deșteptare din noaptea neputințelor noastre, iar clopotele neamului nostru să bată fără-ncetare, să nu uităm că încă suntem, să vrem să mai fim.

  19. Oaauuu,. ”Statul actual din țara noastră ”,.. expresie cam curioasă și cu subânțelesuri.. ”țara romanească” nu e stat,.Romania e ”stat” eșuat..deci se descompune, se dezmembrează..STATUL nu e tagma jefuitorilor, a mafiilor și a unui cap pătrat aflat la cotroceni. Românul de asemenea nu e popor,. Nu are cultura unui popor, nu are empatie, solidaritate, nu e gospodarul propriu ci altu să i le facă,. Deci românu de fapt e un oportunist care are la dispoziție un teritoriu de jefuit, murdărit, batjocorit, doar le-a primit plocon,.profită cît mai poate.

  20. Colonia Marginală Eșuată cu 150 miliarde coco datorie externă e butonată prin intermediul unei Caracatițe masono-securice trădătoare de Neam și Țară.
    Doar Putin mai poate tăia brațele acestei caracatițe infecte (spun asta cu mare durere în suflet).
    Deci, Slavă Z !

  21. „Doar cetăţenii României, fără de care nu se poate rezolva ceva în statul lor, pot curma degradarea.”
    Perfect. Dar de unde luăm cetățenii?
    Căci deocamdată avem pe aceia care au turnat la securitate în zilele cu soț și urmașii lor. Aceștia, probabil, sunt reprezentați la vârful politicii de vânzătorii de copii și de tinere.
    Îi mai avem pe cei care au turnat la securitate în zilele fără soț și urmașii lor. Reprezentați, probabil, de jefuitorii de bătrâni.
    Restul, grătare, mici, bere, manele și portofele.
    Cu cine vreți să faceți stat, domnule profesor?

  22. Domnul Marga nu a facut nimic pentru indreptarea situatiei, ba tine si partea PSD-ului, cel mai mare rau al Romaniei. Problema este ca nu au reusit impunerea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara. De ce nu a reusit domnul Marga si PNTCD-ul impunerea acestuia, de ce s-au lasat infiltrati de fostii securisti care de altfel au si distrus PNTCD? Domnul Marga este un academician intr-un turn de fildes, nu este de niciun folos poporului roman, iar analizele dumnealui nu aduc niciun beneficiu nimanui. Ce folos ca ma pot vedea in oglinda, dar nu pot sa ma toaletez pentru ca nu am mijloacele necesare… Domnul Marga un beneficiar de sinecuri securisto-pesediste la fel ca si Regele Mihai si multi alti PNTCD-isti. Singura exceptie – Ion Ratiu – dar omul acela a venit de pe alta „planeta”. Continuati domnule Marga furtunile dumneavoastra intr-un pahar de apa. Probabil ca sunteti tinuti din scurt de „protectorii” dumneavoastra care va lasa lesa libera atat cat e necesar, dar sa nu cumva sa spuneti lucrurilor pe nume. Sunteti un alt invins (bineinteles cu foloase materiale mari) alaturi de celebrul secretar BOB al UB, onor Emil Constantinescu. Ati avut si dumneavoastra contributie importanta la ajungerea Romaniei la statutul de colonie. Bravo!

  23. Soluții de asanare și deratizare a instituțiilor statului există, de exemplu :
    La următoarele alegeri, în campania electorală, tembeliziunile toate, dar absolut toate, să prezinte la orele de maximă audiență, candidații la dregătoriile statului înpreună cu CV-urile lor, într-un mod transparent, asta este soluția, stimați concetățeni, altfel, ne mănâncă neomarxiștii globaliști, treziți-vă români, suntem deja captivi de 32 de ani, în nisipurile mișcătoare ale tranziției securiste înpuțite, doar capul ni se mai vede, dacă nu se face asta, în’24 vom fi pierduți definitiv !

  24. Imi cer scuze ca l-am omis pe domnul Corneliu Coposu, un alt mare roman alaturi de Ion Ratiu.

  25. DOMNULE PROFESOR PENTRU A SCHIMBA IN SOCIETATEA ROMANEASCA PROMOVAREA DE 33 DE ANI A HOTIEI, PROSTIEI, MAFIOTISMULUI, TRADARII , ETC CU O MERITOCRATIE , TREBUIE MAI INTAI SCHIMBAT MACAZUL. PENTRU A SE REALIZA ASEMENEA MINUNE ESTE OBLIGATORIE INTERVENTIA UNITA SI EFICIENTA A MERITOCRATILOR ………………….

  26. Domnului Director(fost). Daca este asa precum sustineti dumneavoastra rezultatele nu se prea vad , ori am orbit eu ori realitatea in Romania este aceea pe care o vedem astazi. Eu sunt format la scoala nord americana ( cea de prin ’90 ).
    Daca sunteti curios sa cautati clasamentul Universitatilor in lume (clasament stabilit pe baza articolelor publicate in revistele de specialitete din diverse domenii) o sa aflati ca UBB-ul este undeva plasata intre 1001-1200 in clasament, iar Universitatea din Bucuresti se afla in regiunea 1500-2000. Asta este clasamentul adevarului rezultat al muncii profesorilor si studentilor.
    Cat despre universitatile bidon pe care le-am mentionat nu ramane decat sa ne uitam in CV-urile actualilor „mari politicieni”. In anul 1993 (in care am absolvit Universitatea din Bucuresti), mai toti profesorii mei erau an de an invitati sa predea la scolile de vara de la universitatile americane de prestigiu.As fi curios acum cati profesori mai ajung acolo. Intre timp generatia mea s-a risipit prin lume , unii lucrand la multinationale , altii ajungand ei la randul lor profesori si cercetatori la universitatile occidentale. Cam asta este crunta realitate , iar domnul Marga a fost partas la aceasta, chiar a participat la instaurarea acestei noi realitati. Inteleg ai o opera personala impresionanta , dar un om de calibrul sau ar fi trebuit sa fie si sa raman o voce , chiar aflata si in opozitie permanenta. Vocile acestea ne s-au prea vazut in ultimii 15 ani , au disparut, ne-au ramas leprele bine garniste cu diplome. Americanii sunt oameni pragmatici nu inteleg de ce nu pot deveni si romanii, sa lasam filosofiile filosofilor si sa incepem sa cautam solutii pentru Romania.

  27. Iancu Jianu, vorbești de clacă, de parcă am fi la șuete, nu la discuție. Cum recunoști, nu te toaletezi și ai rămas murdar. Nu-i nimeni de vină, decât murdarul. Bine că recunoști. În rest spui inepții. Tu cauți oamenii nu după valoare, ci după biografii, falsificate la noi. Păi, dupîă mintea ta, ar trebui ca și personalitățile cunoscătoare, cu cultură și vederi largi, precum domnul Marga, să tacă. Vrei tăcere, bade. Asta da securism, cum zici! Iar treaba cu rațiu și coposu nu ține. Starea agriculturii, care a fost fărîmițată, cînd alte țări păstrau asocieri, este probă minimă. Una este să ai intuiție politică, precum cei doi, alta este să te pricepi. Și de la ei vin necazuri. Dacă nu ai fi murdar, cum zici, ai putea judeca cinstit oamenii după capacități. Se vede că ți-e peste puteri.Mai învață, bade!

  28. Dragi romanii.In perioada urmatoare 500 de blocuri ale Bucurestilui raman fara apa.Capitala ,,europeana,,dupa mintea unora ))) Sapune aveti.Sampoane.Parfumuri.Ce va mai trebuie apa ? ))) Probabil o calatorie in mijloace de transport comun o sa fie de vis ))) N as trai in cocina aia ,,europeana,,nici daca imi puneti covor rosu la picioare.

  29. TARAMUL românesc este un TARAM ancestral (dovedit ca locuit dpv. ARHEOLOGIC inca din PALEOLITIC/8000 BC), locuit in mod CONTINUU si SEDENTAR de catre UN ACELASI popor/POPORUL nostru cel stravechi Românesc/format si inchegat (inca din NEOLITIC/6000 BC, dpv. ARHEOLOGIC si dpv. GENETIC).

    Doar nemurile cele migratoare si calatoare, MINORITARE pe acest TARAM Românesc … SUNT de fapt niste neamuri oportuniste … care DORESC sa aiba la dispoziție un teritoriu de jefuit, murdărit, batjocorit. DAR DEGEABA !

    Eu vreau sa ZIC si sa ACCENTUEZ … ca popoarele migratoare si calatoare (35 de neamuri in ultimii 2500 de ani), dar vesnic MINORITARE si PAGANE pe acest TARAM Românesc … NU AU REPREZENTAT ABSOLUT NIMIC … in raport cu POPORUL nostru cel Românesc, acelasi de peste 8000 de ani (dpv. istoric si genetic), precum si vesnic MAJORITAR (dpv. populational si demografic) pe acest TARAM al Românilor.

    Dragule/mic ursulet , mai învață, ești semidoct, folosești cuvinele fără să cunoști sensul lor ISTORIC, crezând că e contondent [Ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera] ca o invectivă [Expresie violentă, jignitoare, ofensatoare, vorbă de ocară la adresa cuiva/DEX 2009 … adica chiar IMPOTRIVA neamului nostru cel MAJORITAR pe acest TARAM/neamul cel Românesc] .
    Adica doar parerile NEreale si NEadevarate/subiective si masluitoare doar (NEfondate pe date concrete istorice, genetice si documentare) … ale UNUI NEromân de tip ANTIromân … provenit dintr-un neam MINORITAR si NESEMNIFICATIV pe taramul nostru cel Românesc.

  30. TARAMUL românesc este un TARAM ancestral (dovedit ca locuit dpv. ARHEOLOGIC inca din PALEOLITIC/8000 BC), locuit in mod CONTINUU si SEDENTAR de catre UN ACELASI popor/POPORUL nostru cel stravechi Românesc/format si inchegat (inca din NEOLITIC/6000 BC, dpv. ARHEOLOGIC si dpv. GENETIC).

    Doar nemurile cele migratoare si calatoare, MINORITARE pe acest TARAM Românesc … SUNT de fapt niste neamuri oportuniste … care DORESC sa aiba la dispoziție un teritoriu de jefuit, murdărit, batjocorit. DAR DEGEABA !

    Eu vreau sa ZIC si sa ACCENTUEZ … ca popoarele migratoare si calatoare (35 de neamuri in ultimii 2500 de ani), dar vesnic MINORITARE si PAGANE pe acest TARAM Românesc … NU AU REPREZENTAT ABSOLUT NIMIC … in raport cu POPORUL nostru cel Românesc, acelasi de peste 8000 de ani (dpv. istoric si genetic), precum si vesnic MAJORITAR (dpv. populational si demografic) pe acest TARAM al Românilor.

    Dragule/mic ursulet , mai învață, ești semidoct, folosești cuvinele fără să cunoști sensul lor ISTORIC, crezând că e contondent [Ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera] ca o invectivă [Expresie violentă, jignitoare, ofensatoare, vorbă de ocară la adresa cuiva/DEX 2009 … adica chiar IMPOTRIVA neamului nostru cel MAJORITAR pe acest TARAM/neamul cel Românesc] .
    Adica doar parerile NEreale si NEadevarate/subiective si masluitoare doar (NEfondate pe date concrete istorice, genetice si documentare) … ale UNUI NEromân de tip ANTIromân … provenit dintr-un neam MINORITAR si NESEMNIFICATIV pe taramul nostru cel Românesc.

    PS. ORICE ‘avarie’ politico-militara, economico-financiara sau sociala ivita in cursul istoriei NEINTRERUPTE (de 8000 de ani) a neamului nostru cel Românesc … pe taramul nostru cel Românesc … poate fi REPARATA si REMEDIATA in TIMP foarte SCURT la scara ISTORIEI !

  31. TARAMUL românesc este un TARAM ancestral (dovedit ca locuit dpv. ARHEOLOGIC inca din PALEOLITIC/8000 BC), locuit in mod CONTINUU si SEDENTAR de catre UN ACELASI popor/POPORUL nostru cel stravechi Românesc/format si inchegat (inca din NEOLITIC/6000 BC, dpv. ARHEOLOGIC si dpv. GENETIC).

    Doar nemurile cele migratoare si calatoare, MINORITARE pe acest TARAM Românesc … SUNT de fapt niste neamuri oportuniste … care DORESC sa aiba la dispoziție un teritoriu de jefuit, murdărit, batjocorit. DAR DEGEABA !

    Eu vreau sa ZIC si sa ACCENTUEZ … ca popoarele migratoare si calatoare (35 de neamuri in ultimii 2500 de ani), dar vesnic MINORITARE si PAGANE pe acest TARAM Românesc … NU AU REPREZENTAT ABSOLUT NIMIC … in raport cu POPORUL nostru cel Românesc, acelasi de peste 8000 de ani (dpv. istoric si genetic), precum si vesnic MAJORITAR (dpv. populational si demografic) pe acest TARAM al Românilor.

    Dragule/mic ursulet , mai învață, ești semidoct, folosești cuvinele fără să cunoști sensul lor ISTORIC, crezând că e contondent [Ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera] ca o invectivă [Expresie violentă, jignitoare, ofensatoare, vorbă de ocară la adresa cuiva/DEX 2009 … adica chiar IMPOTRIVA neamului nostru cel MAJORITAR pe acest TARAM/neamul cel Românesc] .
    Adica doar parerile NEreale si NEadevarate/subiective si masluitoare doar (NEfondate pe date concrete istorice, genetice si documentare) … ale UNUI NEromân de tip ANTIromân … provenit dintr-un neam MINORITAR si NESEMNIFICATIV pe taramul nostru cel Românesc.

    PS. ORICE ‘avarie’ politico-militara, economico-financiara sau sociala ivita in cursul istoriei NEINTRERUPTE (de 8000 de ani) a neamului nostru cel Românesc … pe taramul nostru cel Românesc … poate fi REPARATA si REMEDIATA in TIMP foarte SCURT la scara ISTORIEI ! GASIM noi SOLUTIILE necesare …

  32. Te adîncești în erori, Toma. Nu te informezi exact și debitezi falsuri. Dacă te referi la clasamente universitare, documentele probează că atunci cînd profesorul Marga a părăsit rectoratul ubb, în 2012, aceasta era anunțată de la Shanghai, care este cea mai exigentă clasificare din lume, că este analizată pentru a intra în primele 500 de universități din lume. Domnul Marga a plecat și totul s-a schimbat spre jos. Numai că eu nu fetișizez clasamente.Aș fetișiza starea țării respective, care ar trebui să dea de gândit universitarilor. Chiar domnul Marga a scris – se pot vedea analizele sale – că atât timp cît țara este săracă, școala nu poate fi socotită bună. Dacă este vorba de Universitatea din București, discută cu cei de acolo. Sunt convins că te înșeli. Invitații de predat – nu de vizitat sau de vorbit o conferință la un curs de vară – sunt. Chiar domnul Marga a predat la Munchen, Viena, Ierusalim, București, Montpellier, cu angajare pentru predare. Dar nu asta-i problema. Problema în cultura română de azi este realizarea de opere științifice, tehnologice, intelectuale prin care să se rezolve neajunsurile din țară. Cu totul altceva decît ai mata în vedere.

  33. Să nu facă nimic ,numai să bea să mănânce și să petreacă că la asta se pricepe.

  34. Pe vremea impuscatului daca furai sau fluierai in biserica, organele te băteau cu saci de nisip de îți blestemai zilele pe care le mai aveai de trăit! Acum hoții sunt numiti ministri, secretari de stat etc! Daca sunt prinși, se prescrie sau fac acolo câteva luni de răcoare și rămân cu averea! De ce nu se confisca averea afinilor?

  35. „Americanii sunt oameni pragmatici nu inteleg de ce nu pot deveni si romanii, sa lasam filosofiile filosofilor si sa incepem sa cautam solutii pentru Romania.”
    Un AMERICAN, acum cativa ani spunea ‘America first’ …
    Ca un Român, sa poata afirma ‘România mai intai’ … trebuie sa fie ‘mai intai’ el insusi … de natie Româneasca/Român PAMANTAN, din neamul nostru cel stravechi (de peste 8000 de ani). Si sa DORESCA cu adevarat/pragmatic PROPASIREA patriei noastre/România.
    Si NU ‘pripasit’ ulterior/de pe la alte neamuri, sau, migrator/de pe alte taramuri … din niste neamuri oportuniste … care DORESC DOAR sa aiba la dispoziție un teritoriu si un popor de jefuit, murdărit si batjocorit.

  36. Americanii sunt oameni pragmatici nu inteleg de ce nu pot deveni si romanii, sa lasam filosofiile filosofilor si sa incepem sa cautam solutii pentru Romania.”
    Un AMERICAN, acum cativa ani spunea ‘America first’ …
    Ca un Român sa poata afirma ‘România mai intai’ … trebuie sa fie ‘mai intai’ el insusi … de natie Româneasca/Român PAMANTAN, din neamul nostru cel stravechi. Si sa DORESCA cu adevarat/pragmatic PROPASIREA patriei noastre/România.
    Si NU ‘pripasit’ ulterior/de pe la alte neamuri, sau, migrator/de pe alte taramuri … din niste neamuri oportuniste … care DORESC DOAR sa aiba la dispoziție un teritoriu si un popor de jefuit, murdărit si batjocorit.

  37. Prima avarie ține de tratarea subumană a cetățenilor … deci este o cauza sociala. Care se poate remedia. România a Românilor.
    A doua avarie se regăsește în controlul în creștere al societății de către instituțiile de forță … Pardon, in DEScrestere, ceea ce a dus la haos si distrugere politica si economico-financiara interna (de vreo 33 de ani).
    A treia avarie se exprimă în deficitul bugetar și îndatorarea externă fără precedent … tine ce cat vrem sau nu ca România sa fie DOAR a Românilor … ca tara INDEPENDENTA si SUVERANA. Adica intarirea suveranismului national … România doar a Românilor.
    A patra avarie este incapacitatea asumării de sine și continua sărăcire prin externalizare de competențe … tine de gasirea unei a unei solutii POLITICE si ECONOMICO-FINANCIARE (o combinatie perfecta de dezvoltare si promovare a capitalismului Românesc) intre SUVERANISM national si GLOBALIZARE. Prin dezvoltarea productiei proprii si externalizarea sa pe piete externe/prin export de capitalism romanesc in lume si nu invers. România doar a Românilor.

  38. Nu putem să fim niciodată o democrație adevărată. Nu avem tradiție, caractere în politica și resurse financiare. Cine are un neuron întreg înțelege sau dacă e de bună credința. Filosofi la noi cu duiumul?Cînd e să pună în practică zero barat. N-am mai fost la alegeri din 96.Mam lămurit. Cica un om f destept învață din greșelile altora, unul mai puțin destept din greșelile lui și un prost niciodată?

  39. Domnule Marga , dumneavoastra vorbiti despre avarii. Eu va spun despre dictaturi si e mai nimerit decat variile dumneavoastra. A fost dictatura baronilor locali, apoi a fost dictatura procurorilor, apoi a fost dictatura medicilor in pandemie, acum este dictatura militarilor. Hai sa pronosticam , ce dictatura urmeaza!?!?!….

  40. Parcă ai fi o rudă de-a lui Băsescu, dacă nu eşti cumva personajul… în persoană…

  41. Catre domul Director(fost). S-o lasam balta , dumneavoastra ce doriti pentru Romania , un filosof sau un constructor , din pacate dl Marga a avut sansa dumnealui sa cladeasca ceva, nu a reusit sau nu a fost lasat asta nu stiu. A venit vremea reconstructiei tarii care nu se face cu filosofie ci cu : bani , mana de lucru , materiale si tehnologie inalta. Dl Marga ar trebui sa lucreze la un program de reorganizare si eventual modificare a constitutiei, acum avem toate institutiile tarii politizate. Ar trebui propus a un program in care institutiile statului: CCR, Avocatul Poporului, Curtea de Conturi , CSM-ul, CNA-ul sa fie alcatuite din specialistii (in domeniul respectiv) alesi prin vot direct de catre popor si nu numiti politic. Vrea domnul Marga sa candideze la presedentie , atunci s-o declare public , a sosit vremea sa stim pe cine vom vota in 2024 . Trebuie sa isi asume un program , nu numai el ci toti viitorii candidati. Ce o sa avem in 2024 daca noi nu stim lista candidatilor , iarasi propuneri de ultima ora si alegerea raului cel mai mic. Cat despre universitati va propun s-o lasam cum a cazut , stim foarte bine cum se obtin titlurile doctorale in occident , in mare parte prin cercetare si plubicare de articole in reviste de specialitate si foarte putine prin „teze doctorale”. Discutam despre soarta Romaniei iar fara infrastructura si economie vom continua sa filosofam la nesfarsit. Deci daca dl Marga si altii ca el doresc sa candideze pe undeva a venit vremea s-o spuna in clar si sa isi prezinte programele , direct fara ocolisuri.

  42. Traditia uricioasă a POPORULUI ROMAN se datorează SI ADN-ului cultivat in fiinta sa de catre POPOARELE MIGRATOARE SI IMPERIALE (…………..)CARE AU COTROPIT IN DECURSUL ISTORIEI ROMANIA – GRADINA MAICII DOMNULUI imbelşugata cu toate bogatiile pamantului.
    DUMNEZEU A LASAT LEAC SI PENTRU TRATAREA ACESTEI NENOROCIRI, RUGACIUNEA SI INCHINAREA IN FATA SFINTILOR…

  43. Din pacate situatia descrisa de dl Marga este generalizata in lumea occidentala.Poporul a devenit comod,nu mai este interesat sa gandeasca la soarta proprie,lasand totul pe urma celor ce latra mai tare,a impostorilor politici.Singurile tari unde poporul este activ si foarte atent POLITIC sunt cele cu dictaturi.Desi pare un nonsens este adevarul pur.Ca abia asteapta sa ii ia beregata….DICTATORULUI.Priviti cu atentie la ce decizii imbecile se supun sutele de milioane de intelectuali din tarile civilizate,e generica denumirea autoimpusa,civilizate,in plina expansiune a BLM si LGTB,luate de niste neica nimeni ce bantuie politichiile lor.Omenirea are absolut urgent de un RESET generalizat,in care cel care ia o hotarare sa fie sigur ca va fi executat si fizic daca majoritatea este NEMULTUMITA.Deocamdata omenirea este comoda,nu mai gandeste si a predat democratia si soarta in mainile unor excroci.De la presedintele IUESEI pana la imparatul Japoniei.Numai asa se explica cum un covrigar din Buzau este prim ministru intr-o tara europeana ,fiind si salariat al teroristului Hayssam batat la puscarie pentru finantarea …ISIS.Girat prim ministru de….IUESEI care lupta cu terorismul.

  44. Omule Toma, nu mai trebe ca oamenii să gîndească? Te cam lăfăi în prejudecăți. Despre filosofi știi ce ai învățat la repezeală, dar filosofia este ceva serios. Ea construiește uneori mai mult decît inginerul constructor care te dai. Trebe și ca cineva să candideze ca să aibă dreptul de a gîndi? Nu știu ce intenții are sau nu are domnul Marga, dar eu zic să gîndim, fie candidăm sau nu. Cred că pe dînsul îl interesează în primul rînd datoria de intelectual de prim plan de a da o operă. Ceea ce nu e lucru mic în seceta care este.

  45. Daca vrei sa construiesti fa pilonii de la bloc grosi de 1 metru cub !

  46. Bursucul Si ia spune,o alternativa la Occident este cumva Rusia ?Transpira comunismul din tine toase.

  47. „dumneavoastra ce doriti pentru Romania , un filosof sau un constructor”

    Un profesor de filosofie, ca totul face in gand, nu strica.

  48. De data asta PROFI Marga si-a dat in petec iremediabil Niciodata rastalmacirile nu au avut asemenea dimensiuni si nu au vizat atatea aspecte ale SOCIETATII SECURISTE romanesti, LOVITURI INSTITUTIONALIZATE si NU REZULTATUL „prostocratiei”!!! Cinismul lui
    PROFI Marga atinge moi culmi prin formularea „patriotism platit”, cand e vorba de TRADARE A ROMANIEI PLATITA ACOPERITILOR Secu
    sub forma de venituri si pensii speciale!!! Cele „patru avarii” sunt CRIME INTENTIONATE, INSTITUTIONALIZATE ale PCR rebotezat in ASCHIILErezultate prin CONCASAREA din 1989!!! Resimt o imensa JENA citind sustinerea falsa cu „incercarile de democratizare” din anii 1990, anii MINERIADELOR si rebeliunii iredentiste din martie 1990 organizate de ASASINII din decembrie pentru a „legitima” rebotezarea Securitatii in fostele Directii!!! Pot face „incercari de democratizare” niste ASASINI AGENTI SOVIETICI PLATITI sa-si TRADEZE TARA? Si Ceausescu a fost UN ASASIN SOVIETIC, dar ASASINAREA sa intre 17 si 22 decembrie 1989 oficializata in 25 dec. s-a comis pentru CRIMELE COMISE DE TERORISTII lui Ilici GENOCID si Brueckner COMINTERNISTUL din Agentura COMINTERNISTA miliardarului ROSU Söros!!! RASTALMACIRILE lui PROFI Marga incep cu CRIMA PRIMORDIALA/LOVITURA DE STAT KGB/GRU/COmintern pe care insista cinic
    sa o prezinte drept „revolutie” si acum la 34 de ani de la comiterea CRIMEI PRIMORDIALE din care NU SE PUTEA NASTE O DEMOCRATIE!

  49. Pai si dvoastra ce ati vrea sa etaleze,din moment ce Statul actual din Tara noastra este dovedit, certificat cu acte in regula ca fiind un stat mafiot si esuat.Duapa cum ne-au asigurat chiar ” sefii statului ” vorba vine,care stiu ce spun,ca doar ei au ” faurit ” statul mafiot si esuaaaat,acum si educaaat.

  50. Din cauza propagandei difuzate prin media nu s-a realizat emanciparea indivizilor( mare parte au fost si au ramas vulnerabili la propaganda), expunerea la democratie este slaba, iar schimbarea depinde de „atingerea unui nivel suficient de ridicat al emanciparii indivizilor”). La tv. apar activisti ai propagandei sau agitatori , nu teoreticieni cu reputatie. Votantii cu pregatire modesta sunt „insulari”( nu accepta ca altii pot avea alte convingeri si nu si le schimba pe ale lor), singurele lor surse de informare si cultivare sunt emisiuni tv.autohtone, prin care politicienii si propagandistii profita si le comunica opinii prin monologuri( in loc de dezbateri cu personalitati), si , fara sa stie, adepti ai autoritarismului(sustinere neconditionata pt.cei care au puterea, conformism, accepta mari contradictii la cei pe care ii sustin, respingere fata de cei care au alte convingeri).Cei cu pregatire modesta sunt vulnerabili , isi insusesc opiniile de la politicienii si „invitatii” care apar la tv,fiindca este un mod confortabil, nu cere efort,
    si nu le contrazic, de teama sa nu rada colegii sau prietenii de ei. Accepta opiniile si ii voteaza pe cei ca ei (care vorbesc limbajul si le repeta ideile cu care sunt familiarizati: le spun ce vor sa auda), pe principiul : „suntem la fel, n-avem ce le reprosa, pe-astia ii votam!”.

  51. Poate o intrebam pe frau Merkel ce i-a spus lui Ponta, in gradina cancelariei, ca a facut un profesor roman de filosofie din Cluuuj unui ziarist german. Poate ca afla si tuasu profesor, ca el se lauda ca l-a schimbat binomul mediocru hudrea-coldea. Sa te schimbe un cancelar german, e groasa, bajeti.

  52. TOMA – Tot respectul pt. comentariile d.tale ! Se vede ca esti un om cu picioarele pe pamint , cu pregatire superioara si cariera , intr-un domeniu concret !

  53. „Vrea domnul Marga sa candideze la presedentie , atunci s-o declare public , a sosit vremea sa stim pe cine vom vota in 2024.”

    Nu cred ca „se risca”, binomul mediocru udrea-coldea a pastrat acoperit angajamentul de colaborare, pentru orice eventualitate. Pacat, se termina harjoneala pe forum cu „chelnerii” si „cuafezele”.

  54. Tare vă plac minciunile, bieți nimeni trimiși de coldeabăsism prin subsoluri! Se vede cum vă duceți viața. Nu ați fost în stare să contraziceți cu o virgulă ce se spune în formidabilele analize ale unui intelectual strălucit. Dar mințiti de zor, tomlini axioni ai noii securități. Nu este nici un angajament de colaborare și nici o colaborare, decît cele scrise cu mîna voastră, de unelte neosecuriste. Basme inventate de mințile voastre sărace și pline de mizerii! În istorie se falsifică, dar adevărul nu poate fi reprimat. Vă e frică că va candida? Nu este azi candidat mai competent și mai capabil să scoată țara din necazuri. Dar nu cred că va candida, căci are lucruri mai bune de făcut. Minciuna cu merkel este de nivelul vostru și de rîsul lumii. Chiar zilele trecute omul a fost la berlin, căci i se știe valoarea.

  55. Foarte bine precizează articolul domnului Marga – nu se știu nici evalua persoanele. Trist, adevărat!Destul să vorbească cei mai calificați concetățeni. Se ventilează bârfe, zvonuri,se ignoră fapte, se inventează după placul unor inși și servicii. Emigrația din România ar avea multe de spus. Pe fapte. Altfel vine Tomlin Anti2024 axion je suis pas Charlie și alte nume pe care insul și le dă și minte de crapă apele. Ofițeri Coldea Udrea, nu-l mai avansați odată pe acest Tomlin? Tot la munca de jos a serviciului îl lăsați? Tot doar orfan de coldea, de hellwig, că orfan de minte e de când e!

  56. Mă distrează și întristează să văd agitația nulităților ca să mintă cât mai tare la articole pe care nu le pot contrazice cu nimic. Minte slabă. Unul Tomlin revine cu nume în plus și minciuni pe măsura lui. Dar dacă, prin absurd, marga ar fi servit securitatea țării, care-i problema? Era și este libertatea oricărei persoane să decidă ce să facă. Calificarea excepțională a profesorului nu depinde de minciunile tomliniste. Ea este excepțională și țara ar avea nevoie de așa ceva. Cu ce sunt de agreat acești nemernici de prin subsoluri, care evident sunt neosecurismul? România nu are cum ieși din situația în care a fost tîrîtă cu tomlini și alte făcături.

  57. dascalul clujean nu face parte din grupul de politruci din centrul trnsilvaniei. care e de departe, pe cont proppriu. cu mici tutalari plantati la primarie ori consiliul judetean. dascalul clujean e o voce care nu poate fi comentata dacat in orb. insa ideiile acestuia, de departe cel mai redutabil eseist, provoca dezbateri. si asta e bine. chiar daca e tarziu. o romanie dezbinata nu duce decat la esec national.

  58. DUMNEZEU [Tatal cel CERESC PANcreator al NATURII/DZEUS cel mitologic autohton PIE/3000 BC si Domnul IUBIRII si DRAGOSTEI fata de LUME/cea extraterestra, fata lumea cea pamanteana si fata de oameni ? sau zeii razboiului si banilor ? care dintre ei oare ?]
    A LASAT LEAC SI PENTRU TRATAREA ACESTEI NENOROCIRI, RUGACIUNEA [cumva oare in traditia celor majoritari de pe acest taram, cei care suntem monoteisti/Zamolxis/550 BC, crestini apostolici/Sf. Ap Andrei/50 AD, crestini de rit Bizantin/tolerat de catre Galerius DACUL/311 AD si oficializat de catre Constantin DACUL/325 AD, ramaa de tip crestin-ortodox/dupa Schisma din 1054 ?]
    SI INCHINAREA IN FATA SFINTILOR [oare si a celor martirizati si canonizati pe acest taram majoritar Românesc ?] …

  59. avariile statului sint avariile fiecaruia dintre noi, intr-o forma sau alta, statul fiind reflexia noastra… care ar fi avariile autorului asumate de el insusi ar fi interesnat de stiut… nu am curiozitatea de a le cunoaste. este fix treaba autorului. chestiunile in discutie sint constinetizarea si asumarea lor, asa cum este cazul fiecaruia dintre noi, fiind introspectii personale… este din nou foarte interesanta aparitia aplaudacilor cu discurs negativ impotriva criticilor si laudativ neconditionat cu privire la autor… tot avarii? carei cauze servesc?

  60. Minciuna, ocolirea subiectelor dureroase ale vieții societății, incapacitatea de a discuta, cum s-a zis părerismul și aflatul în treabă cu vorbe, sunt avarii grave la cap. Nici o țară din jur nu a ieșit la liman cu așa ceva. Ar trebui învățat văzînd că alții nu întrețin minciuna și încălceala mentală și escrocheria de la noi.

  61. Se cam văd tresele neosecurismului Anti2024 (tomlin, caca maca, toate direcțiile, sfîntul delator, je suis pas Charlie etc.) și școala la udreacoldeabăsescu. Se poate citi, doar în acest ziar, o antologie de imbecilități de Tomlin ( și sosiile). Iată doar un eșantion. În 27 ian 2023 scrie: „Munca te face liber” … munca-mi-ai !” În 31 ian 2023:”Acasa la voi puteti sa le numiti cum va duce capul plin de bautura si burta plina de „salata bef”. Statul roman este laic, zilele libere pe calendarul ortodox sunt mituirea electoratului! Oricum, ardeam gazul si curentul degeaba, vorba unui fost premier”. În 27 feb 2023 Tomlin spune: „Maestrul C (Nistorescu) o sustine puternic, aproape zilnic, pe Codruta. Maestrul a sustinut tot timpul ce a primit pe bilet !” . Încă un exemplu: „Daca romanii se vor ruga lui Dumnezeu cu smerenie, in 2024. Ce a ajuns Cotidianul, tribuna „soldatilor” duomnului Inexistent platiti de la buget ? Sa plateasca publicitate !” Lista imbecilităților lui Tomlin a adăugat piese zi de zi. Un malad, cum bine s-a spus, trimis prin subsoluri! Acum insul se dă orice. Azi-mîine se va urca pe casă sau se repede la brișcă.

  62. La ‘unul’ cel ‘unic’ vocabularul sau, doar intr-o singura postare la acest articol, include ca repetari violente, pline de ura si obsesiv-compulsive …

    Asasin … 4
    Crime … 4
    Sovietic … 2
    Comintern … 3
    KGB … 1
    GRU … 1

    Tulburarea obsesiv-compulsiva este o tulburare mintala cronica in care persoana are anumite ganduri, idei, frici si imagini nedorite, necontrolabile, care apar in mod repetat (obsesii) si care determina comportamente (compulsii) pe care simte nevoia de a le repeta la nesfarsit.

  63. Silviu Brucan s-a inselat .Unii dintre noi nu inteleg nici daca le explici pe indelete ce inseamna si cum functioneaza Capitalismul si nu inteleg nici macar in ce situatie ne aflam cu totii in acest moment istoric de o exceptionala importanta .Astfel de oameni nu fac altceva decit sa viseze comunist pomana oferita de la Partid .Romania este inca in faza de capitalism primitiv de tip Western si mai are multi ani in fata pina sa poata accepta la nivelul cetateanului capitalismul .„Greu la deal cu boii mici ”ne zicea cindva o zicala romanească .

  64. Nu vrea nimeni comunism. Românii sunt ca toți oamenii, doar că nimeresc pe mâna unor șefi și șefuleți incapabili. Apoi vin lăudători care fac vinovați oamenii, în loc să vadă cine și cum îi conduce. Frauda, escrocheria, minciuna care fac să moară oameni și să emigreze milioane nu sunt nici capitalism nici altceva. Dar sunt incultură, subdezvoltare, pe alocuri primitivism. Pe care-l și întrețin sfătoși de două parale.

  65. Se apropie circul alegerilor. Oamenii trebuie îmboldiți a merge la secțiile de votare. Șmecheria trebuie legitimată prin participarea cît de cît. Mai apoi, între circuri, vine scosul ochilor: ați votat greșit, tot voi sînteți de vină, vă meritați soarta s.a..

  66. Spuneam la 12:22 dupa schimbul de tura in Ograda: Nu ar fi nicio problema ca PROFI Marga sa se transforme brusc, dupa 34 de ani in care a pus umarul, cu bratz cu tot, la DEZASTRUL actual al Romaniei, doar recidiva dupa ce se transformase brusc in 1989, intr-un cruciat ideologic pornit si acum la lupta pentru stoparea dezastrului care are exact aceasta varsta, daca evidentia CAUZELE acestui DEZASTRU si propunea singurele masuri care-i pot pune capat si conduce la REDRESARE!!! Cititorii/comentatorii nu pot si majoritatea NU VOR sa inteleaga, respectiv sa accepte ca PROFI Marga prezinta doar EFECTELE, care sunt incontestabile, dar MISTIFICA cu cinism CAUZELE ce NU TIN DE „PROSTOCRATIE”, asa cum am apreciat just in mod repetat, ci de CAPTIVITATEA ROMANIEI si a POPORULUI ROMAN prelungita in 1989 de catre AGENTII SOVIETICI/COMINTERNISTI ce au comis LOVITURA DE STAT KGB/GRU/Comintern!

  67. „Doar cetăţenii României, fără de care nu se poate rezolva ceva în statul lor, pot curma degradarea.
    Nu există rezolvare la avariile statului actual fără a schimba direcţia – spre o democraţie meritocratică.”
    Adica spre o noua agora,spre un nou demos al valorilor,competentelor,aducind echitate, dreptate pt.cei multi, de catre cei multi dirijati de catre merituosi.
    Sper ca nu este o utopie ,iar acea platforma cetateneasca ce ar avea semenea principii si scopuri,sa reuseasca,plecind de la aceasta baza teoreitca si practica.
    Banuiesc ca dl Marga se va situa printre fondatori.
    Mult succes!

  68. Psihopatia e complicată. Se vede și de un elev că Charlie are părere bună despre el și-și ia minciunile ca adevăr. Metaforele lui prostești se par descoperiri. El crede că ceilalți sunt ca el. Cultura lui redusă i se pare imensă. E obsedat de bolșevism și nazism, din care-și ia comportamentul.

  69. Monstruosi sunt securistoizii HAITEI Capitanului core, intre care alter egoul lui, Ileana, dejecteaza lisit de gratie ineptii
    precum „schimbarea directiei spre o ‘democratie meritocratica'”!? In traducere, sa aducem in fruntea Securitatii pe cei mai valorosi ofiteri/agenti/Ilegali…Cum il poate banui de asa ceva pe PROFI Marga?

  70. „Precum in cer ,asa si pre pamant”,”O turma si un pastor”,sunt deziderate ale omenirii care au condus spre nominalizarea DEMOCRATIE pentru cea mai dreapta organizare a statului,puterea poporului.Avariile amintite s-au perpetuat in detrimentul inlaturarii lor.Concluzia domnului profesor este CORECTA ,fara ultimul cuvant.Insii,indivizii, persoanele ,personalitatile care uniti,dupa anumite trasaturi formeaza un popor,e necesar SA FIE MERITUOSI FIECARE prin felul in care alege sa-si traiasca viata .Cum se poate asa ceva?Prin justa cumpanire a domeniilor vietii:SANATATEA ,EDUCATIA,CULTURA fiind prioritare,iar RELIGIA purtand steagul Independentei,Libertatii si Suveranitatii.Aceasta solutie o da ,cu alte cuninte Ileana ,o Cosanzeana meritorie de romanca neoasa.

  71. Fiecare AGENT SOVIETIC al Securitatii ceausiste cu clonele lui…Noua clona de peste garla atlantica Vilculescu Ioana…Aceste creaturi hidoase au uitat cum tratau pana deunazi DEMOCRARIA…Prioritara ilenutzo e DEMILITARIZAREA CONSTITUTIONALA a Securitatii
    ca prim pas, urmat de DESFIINTAREA ei si crearea de servicii civile care sa serveasca POPORUL si TZARA, NU IDEOLOGIA CRIMINALA!!!

  72. Este stupefianta incapacitatea intelectualului-politician roman de a _simti ca om liber_ si de a se _adresa_ celorlalti, romanii ca popor, vazindu-i ca oameni liberi. De aceea, desi ei descriu uneori corect problemele, nu le pot vedea cauzele si sint incapabili sa formuleze solutii. Oricit de bine tinut in friu, setul mental elitist si etatist, iese la iveala.
    Singularizarea Romaniei ca un caz extrem. Fals. Exista forme de patologie etatista, Romania e unul dintre ele, cu trasaturi specifice. Atit. Azi, tari precum Canada, Australia, Noua Zeelanda, Austria, Olanda sint regimuri totalitare cu o masca de legitimare ‘democratica’. Generalul Christian Blanchon i-a _omagiat_ pe nevaccinabili printre care, dupa Serbia si Bulgaria, romanii sint la loc de frunte (58%). Asta indica nivelul de imunitate al romanilor fata de mirajul etatic, absent la cei ce le vorbesc de sus! Miza libertatii _nu se mai joaca in occident_, Occidentul e Titanic, Occidentul este o impostura – dar setul mental elitist si etatist e orb la asta.
    Meritocratia. Adevarat ca problema, fals ca solutie. Meritocratia nu se obtine prin comisii ‘evaluative’, selectie la virf, un presedinte-filozof care are monopol asupra discernamintului. Meritocratia este o functie a _puterii de responsabilizare politica_ de catre cetateni (accountability), iar aceasta este functie de _descentralizare_. Responsabilitatea politica este cu atit mai mare cu cit e la scara mica, locala. Decenii in urma, Diaconescu, taranistul, se opunea votului nominal, pe motiv ca ‘romanii nu sint pregatiti pentru asta’. Pina in ziua de azi romanii sint fortati sa aleaga listele de partid in loc de _indivizi_! Alesii la toate nivelurile sint controlati de elitele de partid, nu de cetateni!
    Atit, in 2000 de caractere. Dar daca intelegi macar atit, solutia sare in ochi: nu ‘democratie meritocratica’ ci, simplu, libertate. Eliberati romanii de propriul stat!

  73. La 12 noiembrie 1940 a fost emis decretul cu privire la organizarea Serviciului Special de Informații, instituție care funcționa pe lângă „Președinția Consiliului de Miniștri”.
    La 15 septembrie 1944, și-a schimbat numele în Serviciul de Informații și a fost trecut în subordinea Ministerului de Război.
    La data de 30 august 1948, a fost înființată „Direcția Generală a Securității Poporului”, direcție din cadrul MI.
    La 20 septembrie 1952 D.G.S.S. se desprinde din Ministerul de Interne și se transformă în „Ministerul Securității Statului”.
    Acesta acțiune a fost anulată în septembrie 1953 când, noul minister revine în cadrul MI.
    În perioada 1960 – 1965, personalul Securității este epurat, fiind îndepărtați ofițerii impuși de administrația din Moscova.
    La 22 iulie 1967 a fost înființat „Departamentul Securității Statului” (D.S.S.).
    In data de 9 aprilie 1972, „Consiliul Securității Statului” a reintrat în cadrul MI și a fost reorganizat în șase direcții.
    După Revoluția română din 1989, la data de 30 decembrie 1989, printr-o hotărâre a Frontului Salvării Naționale, organele de securitate au fost dizolvate.
    La data de 26 martie 1990, prin decretul nr. 181, a fost înființată instituția de stat Serviciul Român de Informații, specializată în domeniul culegerii de informații privind siguranța națională
    La 29 iulie 1991 a fost emisă Legea nr. 51 care stabilea noile amenințări la adresa siguranței naționale a României si sunt stabilite organele de stat care au atribuții în acest domeniu: SRI, SIE, SPP, precum și structuri din cadrul MAN, MI, MJ. Activitatea acestora este coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
    Asadar … Istoricul SRI … care a AVUT PERMANENT un caracter MILITAR (de la inceput/1865) … nu se poate DEMILITARIZA !

  74. Istoricul SRI … care avand PERMANENT un caracter MILITAR (de la inceput/1865) … nu se poate DEMILITARIZA !
    În anul 1865, Marele Stat Major a creat, după modelul francez, „Secția a II-a”, unitate care se ocupa cu culegerea și analizarea informațiilor cu caracter militar.
    La data de 19 aprilie 1892 s-a înființat „Biroul Siguranței Generale”, o unitate în cadrul Ministerului de Interne.
    În martie 1908, aceasta a devenit „Direcția Poliției și Siguranței Generale”.
    În martie 1917, Mihail Moruzov a creat „Biroul de Siguranță al Deltei Dunării”, prima structură informativă civilă dar care avea personal provenit din „Siguranța Generală” și care lucra exclusiv pentru Marele Cartier General.
    La data de 1 mai 1925, Mihail Moruzov a fost angajat în cadrul Secției a II-a a Marelui Stat Major, la Biroul de căutare a informațiilor. Acesta a reușit să convingă conducerea Marelui Stat Major să accepte înființarea unui Serviciu Secret, care să lucreze numai cu cetățeni civili, „pentru culegerea, verificarea și completarea informațiilor care interesează armata.
    Prima schemă de organizare a Serviciului Secret (care cuprindea o „Secție de Informații Externe”, o „Secție de Contrainformații”, un „Birou Juridic” și un „Birou Tehnic”) a fost realizată în anul 1934. Moruzov a scos Serviciul Secret din structura armatei și să-l plaseze sub autoritatea Palatului Regal. Această acțiune s-a concretizat de facto în anul 1938. In timp de DICTATURA REGALA.

  75. Sinonime la canalie (persoana care a savarsit o fapta josnica): hahaleră infam mișel netrebnic pramatie pușlama secătură ticălos. Dar cum se cheama o canalie in forma continuata, care a savarsit zeci, sute de fapte josnice ? Sa-i zicem „Horia”.

  76. Am citit tîrziu articolul Avarii ale statului, dar sunt siderat. Extrem de puțini au spus clar lucrurilor pe nume privind viața din România ca acest strălucit articol al unui intelectual veritabil, de anvergură. Cele patru constatări – disprețul umanității cetățeanului, securismul în floare, îndatorarea externă peste puteri, servilismul – sunt, vrei-nu vrei, adevăruri incontestabile. Salut perseverarea pe linia unei discuții la fapte și asumări de răspunderi. Că se năpustesc vinovații și uneltele lor, cu tot felul de abateri ale atenției, nu e supriză. Doar că se trăiește de 34 de ani cu dejecțiile lor și nu le-aș da importanță. România nu se va reface cu asemenea unelte, ci cu personalități capabile să vadă lucrurile până la capăt. Orice țară s-a redresat astfel.

  77. Analizele și anticipările profesorului Marga se confirmă din plin. Să citim ce a spus, spre lauda lui, în 14 septembrie 2022, în vestita conferință de presă de la Alba Iulia (publicată în lume, la Sydney, Paris, New York, Moscova, Kiev, București etc.): „Nu sunt dintre aceia care nu văd realitățile sau gândesc una și spun alta, încât am reiterat cu claritate idei exprimate anterior, de această dată poate mai direct.În esență, a fost vorba de patru idei: 1. Conflictul din Ucraina nu se poate încheia decât printr-o înțelegere care să implice Rusia, SUA, Ucraina, Germania, Uniunea Europeană, China. Nu va fi pace în Europa dacă nu se iau în seamă interesele de securitate ale fiecărei părți. Oricum, europenii vor fi cei care vor achita facturile de orice fel. 2. Ar trebui trase consecințe și din faptul că Ucraina este în granițe nefirești. După toate criteriile istorice și demografice, ea are de cedat teritorii vecinilor, în granițele cunoscute: României – Bucovina și județele, Ungariei – Transcarpatia, Poloniei – Galicia, Rusiei – Dombasul. 3. Nu au suport iluziile, căci, în Ucraina actuală, până la democrație este un drum. 4. România nu are ce căuta în acest conflict. Ea nu ar trebui să înfrunte vreo criză în plus, fie ea și energetică, din cauza conflictului.Repet oricând afirmațiile rostite, căci ele exprimă adevărul cel mai simplu cu putință”. Au trecut zece luni de la declarația aceasta. Ea se confirmă punct cu punct. Observi opinia azi și în SUA, și în Germania, și la cercuri largi de la noi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.