La invitaţia gazdelor, profesorul Andrei Marga va susţine marţi 27 septembrie 2016, în reuniunea internaţională de la Institutul de Cercetări din QuFu, conferinţa “Confucius astăzi”. În continuare, profesorul clujean va avea întâlniri la instituţii chineze. Provincia Shandong este una dintre cele mai dinamice regiuni ale Chinei, cu o populaţie de 95 de milioane de locuitori, oraşul QuFu fiind locul de naştere al lui Confucius. Guvernoratul oraşului Jinin (cu o populaţie de peste 8 milioane de locuitori), de care se leagă viaţa şi opera lui Confucius, l-a desemnat pe Andrei Marga drept “consultant cultural”, împreună cu alţi 14 intelectuali din SUA, Germania, Anglia, Brazilia, Mexic, Kenya, Ungaria, Chile, în vederea valorificării moştenirii confucianiste. De oraşele QuFu şi Jinin se leagă conservarea moştenirii istorice a lui Confucius şi Mencius – personalităţi care au contribuit major la civilizaţia chineză – şi dezvoltarea celui mai puternic şi mai modern institut dedicat cercetării operei lui Confucius.
Andrei Marga este consultant al unor instituţii din Austria, Ungaria, Germania, Vatican, din China şi din alte ţări. În 2015 el a publicat cartea Ascensiunea globală a Chinei (Editura Niculescu, Bucureşti, 2015), ce descrie şi explică urcarea Chinei printre supraputerile lumii de astăzi.