Andrei Marga redivivus

Continuă campania furibundă și fără temei împotriva lui Andrei Marga. Și, pe măsură ce trompeții își întețesc vocea și își umflă plămînii, îl ridică și mai sus în ochii populației, transformîndu-l dintr-un reper intelectual de vază într-un purtător de steag și într-o mare speranță politică. Cei care mai cred în România, suveraniști, patrioți, tradiționaliști și oameni îngroziți de încercări, și-au descoperit în el o minte limpede, un gînditor preocupat de soarta țării sale și de istoria ei.

Mulți au început să-i pomenească numele pentru campania electorală din 2024, unii invocînd și diverse forțe care s-ar putea afla în spatele său. Mă tem că se amăgesc. Ca unul care îl cunosc destul de bine pe Andrei Marga de aproape cinci decenii, aș putea spune că nu se află nimeni. Cel puțin deocamdată. Nu-i exclus ca mîine-poimîne în spatele său să se așeze forțe politice și mulțimi românești dezamăgite de prestația așa-ziselor noastre elite.

De ani buni, Andrei Marga își scrie cu calm și încăpățînare opera și, de o bună bucată de vreme, ca un adevărat comentator politic, descifrează și comentează resorturile politicii noastre improvizate. De cînd a început să publice în Cotidianul, Andrei Marga și-a văzut săptămînal de treabă trimițîndu-și contribuția sa uneori nemiloasă, dar extrem de consecventă conceptual și moral.

Preț de 450 de emisiuni, Andrei Marga și-a văzut și de dezbaterea sa înregistrată la Cluj, venind în București numai pe la edituri și pe la tîrgurile de carte. Iată că, acum, chiar și această prezență discretă, dedicată numai dezbaterii de idei, incomodează. Emisiunea de la TVR 3, produsă la Cluj-Napoca, sare din grilă. Și care scoatere, în loc să-l înfunde în anonimat, îl ridică și mai sus în ochii compatrioților. În mai puțin de o săptămînă de acuzații mincinoase și de contre stupide, Andrei Marga a fost ridicat la rangul de voce distinctă a României, devenind o vedetă și o speranță politică. Profesorul nu este un adept al războiului, ci al negocierii și susține că dosarele României, indiferent cît de vechi ar fi, nu merită închise și abandonate. Ba dimpotrivă! În viziunea sa, lumea se pregătește de o nouă ordine și de renegocierea tuturor dosarelor importante. Iar România, condusă de niște prostocrați, nu pare cîtuși de puțin pregătită. Mai mult, ea refuză și dezabaterile libere.
În acești ani de viață petrecuți departe de instituții publice, Andrei Marga a construit o operă și a izbutit un inventar de probleme românești și europene util tuturor strategilor și politicienilor. Din păcate, nu-i avem pe cei care să-l citească. Cărțile și pozițiile sale conțin perspectiva unui filosof român contemporan, care în analizele sale critice a parcurs contribuțiile celor mai mari intelectuali ai lumii. Și cu modestie și decență și-a adăugat perspectiva proprie. Nu știu să-l fi consultat cineva la ceva. Nici în materie de evoluția și dezvoltarea educației, deși a pus bazele celei mai importante universități (la care, după plecarea sa, a ajuns să predea și Florian Coldea!) din România și a unui proiect solid pentru MEI , nici în politică externă (el a adus-o pe Angela Merkel în România, nu Klaus Iohannis) , nici pentru o perspectivă de redresare a vieții culturale în derivă. Asta pentru că prostocrații noștri nu pot citi, nu sunt deschiși spre idei și nu sunt dedicați progresului țării lor.
Nu-i interesează decît puterea și beneficiile ei!

Prin urmare, mă îndoiesc că mahării zilelor i-au citit cărțile sau l-au ascultat. Nici că i-au parcurs analizele săptămînale. Sunt prea avîntați după bani și putere pentru a citi despre preluarea instituțiilor și a puterii din țara noastră de o prostocrație agresivă și improvizatoare de situații nefaste. Dacă l-ar fi citit, ar fi înțeles că o reconsiderare a meritocrației ar fi obligatorie și ar fi inițiat-o, nu ar fi tîrît România la dispoziția fiicelor, amantelor și lipitorilor de afișe. Nu-l citesc pentru că atunci n-ar ajunge decît la o concluzie. Adică la demisie.
Încercînd să-l desființeze pentru poziția sa față de războiul din Ucraina și pentru formularea intereselor românești, detractorii săi l-au împins în cea mai frumoasă poziție pe care a avut-o.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 119

126 de Comentarii

  1. Ceata de lingai de serviciu în slujba Li-cur- iciului. Adică, cu linsul silabei a doua. Cioro-i-anus și Bacon- SKY, prieten cu -Zelin-SKY și cu Skiorul navetis al națiunii. Cică trăim in democrație si-n democrație libera exprimare e un drept al fiecărui cetățean. Mai nou, libera exprimare, după dictare, ar fi singurul drept al democrației. Trist. Foarte trist. Felicitări domnului Marga.

  2. În România au fost mereu cozi de topor,cei care lingeau înainte de 89, au continuat linsul și după 89, dacă nu am tăiat coada pisicei când trebuia acum aceste jigodii aruncă lături dar sperăm să se înece in ele cu ajutorul nostru.

  3. „Dacă l-ar fi citit, ar fi înțeles că o reconsiderare a meritocrației ar fi obligatorie și ar fi inițiat-o, nu ar fi tîrît România la dispoziția fiicelor, amantelor și lipitorilor de afișe.”

    E mult tupeu si ipocrizie in fraza de mai sus. A se scuti.

  4. Dacă expiratul propagandist Marga Calorifer este ceea ce poate produce Kremlinul ca trambita in România, chiar nu avem motive sa ne facem griji peste masura. Bornat ca o piatra de hotar, greoi ca o piatra de moara, omul este asemeni unei margarine ranceda. Îl cunosc încă din anii 70. A contopit ascensiunea academică si pe aceea politica. Era un politruc trecut prin stagii de cercetare in Vest. Șef al Centrului Universitar Studentesc Cluj. Functie remunerata. Era un activist de încredere al “frontului ideologic”. Nu strident, ci temeinic, stăruitor, chibzuit. Era marxist din convingere precum, sa zicem, Ion Aluas si Calina Mare? Mă îndoiesc. Mai degrabă a devenit marxist-leninist-ceausist din oportunism si tot din oportunism a devenit anticomunist.
    După 1990, am fost unul dintre cei care l-au sfatuit sa infiinteze Facultatea de Științe Politice la Cluj. Îmi amintesc de prelegerea pe care am tinut-o la Aula Magna. Erau in sala, spre bucuria mea, Adrian Marino si Mircea Zaciu. Am scris o scrisoare de recomandare pentru bursa pe care a primit-o la Woodrow Wilson International Center for Scholars. Împreuna cu soția sa Delia, Andrei Marga a fost de mai multe ori la mine acasă la Washington. O data, țin minte, la o cina unde am invitat-o si pe profesoara Gail Kligman. Am fost si eu oaspetele lor la Cluj.

    [V. Tismăneanu]

  5. „Prostocrație vs Meritocrație” …savuros !
    Felicitări pentru articol.
    Mai rău decât cu Ficusul, Petrov, Emil sau Ilici oricum nu e posibil.
    Deci :
    ANDREI MARGA PREȘEDINTE ! ?

  6. … si totusi, profesorul Marga are doua pete, una pentru useristi si cei de teapa lor, ca s-a format in socialism( invatamant de calitate), deci ar fi un fel de postcomunist si alta pentru mine,introducind in calitate de ministru manualele alternative, o pelagra a invatamantului romanesc! In rest, avem putine figuri in domeniul academic de statura domnului profesor!

  7. @ Mircius 08:27
    Încearcă, te rog, să nu verși lături și să vii cu argumente contrare la ceea ce a spus Marga, DACĂ POȚI !?
    Aici nu e g4media…

  8. Sunteți de acord cu afirmațiile făcute de profesorul Andrei Marga la Alba Iulia?
    Da
    2035 voturi
    Nu
    342 voturi
    Voturi:20 septembrie 2022Arhivă sondaje, comentariile pilifricilor impotriva dlui. Andrei Marga, sunt inutile si de neluat in seama, fata de sondajul realizat in Cotidianul, unde, romanii l-au aprobat calduros – 90% pe profesorul si istoricul Marga, contra 10% pilifrici netrebnici.

  9. D-le Nistorescu sunteti jenant!Cu dedicatie:
    Lunca-i lunca, iarba-i verde,
    Ce-ai iubit nu se mai vede,
    Ce-a fost verde s-a uscat,
    Ce-ai iubit s-a scuturat

  10. In urma cu vreo doi ani am postat pe forumul Cotidianului despre necesara si importanta candidatura a profesorului Andrei Marga la Presedintia Romaniei. Astazi si acum aceasta poate deveni realitate. In ce ma priveste, ca sa fie clar, eu nu-mi doresc teritoriile istorice romanesti detinute de fascistii/nazisti ucrani. Mie imi place Romania asa cum este ia acum, data de Dumnezeu. Poate ca Maramuresul de Nord si Bucovina de Nord, dar numai daca romanii de acolo sunt majoritari si vor unirea. In rest nu, nici macar „R.Moldova cu Gagauzia si Sudul Basarabiei”, pentru ca astia sunt fie corciti, si urasc poporul roman, fie au ramas romani dar urasc Romania si poporul roman. Am fost si stiu.

  11. Alt „laudatio”. Cine sunt cei ce l au așezat pe un piedestal?! Cei ce comentează aici?

  12. Emil Cioran – un cunoscator fin al neamului romanesc -a afirmat in fata Academiei franceze :” Imi dau demisia din romanitate ” nemaiputand accepta tradarea si lasitatea la romani – si nu de ieri sau de azi .
    Ba chiar nici nu a mai scris in romana – a scris numai in franceza ( traind in Franta ).
    Din pricina supararii – ca D-zeu la proscris sa se nasca roman – a suferit de insomnii , demenza mai tarziu .
    Sotia lui , il auzea noaptea vorbind in somn – in franceza – cat de mult trebuie sa suporte rusinea de a fi roman .
    Ceea ce se intampla azi cu Prof. Marga , este o confirmare la ceea ce a simtit Marele Filozof ,E. Cioran .

  13. Mircius minte precum Tismăneanu, din care copiază, ce spune aici, pe Forum, sau este chiar el. Am fost coleg cu domnul Marga la conducere și știu bine lucrurile. În câteva fraze Mirciu (Tismăneanu) comite cinci minciuni. Se poate verifica totul pe documente: 1. caloriferul este invenția săsească(Meissner), cum a arătat istoricul de la Tubingen, Harald Zimmermann, pe care domnul M. l-a citat. Era o invenție din România citată de domnul M. O citare prostul de Mirciu o ia ca altceva – ăsta este prostul; 2. domnul M. a fost lider profesional pe toate treptele și exponent al studenților, ales de ei. Ca lider al studenților nu a fost vreodată remunerat; 3. despre marxism Tismăneanu (Mirciu) debitează vorbe goale. Domnul M. a debutat cu Teilhard de Chardin și Raymond Aron. Știe bine marxismul, căci știe filosofia contemporană; 4. leninist nu a fost niciodată – fiind cu Marcuse, oponent al lui Lenin. Marcuse este doctoratul lui M.; 5. Tismăneanu minte, căci nu a avut nici o legătură, absolut niciuna, cu înființarea Facultății de Științe Politice. Domnul M. nu i-a cerut vreodată sfatul. Nu a avut nevoie de el niciodată, în nici o privință. Înființarea au făcut-o cu totul alții, sub rectorul M. Nici un document nu se referă la Tismăneanu. Nimeni nu l-a invitat la Aulă. Adrian Marino îl socotea lichea, Mircea Zaciu se ferea de el. Marino și Zaciu au fost în Aulă pe atunci o singură dată – primul la lansarea unei cărți proprii, al doilea la o ceremonie cu sculptorul Vlasiu. Tismăneanu (Mirciu) aiurează și minte. Ca de obicei. Este demult natura lui.

  14. Dl Marga este liber sa declare ce doreste. Declaratia dansului este in asentimentul romanului de rand, care, influentat fiind de retorica publica revizionista din ultimii 100 de ani, inca jinduieste la teritorii cum ar fi R. Moldova (cu Transnistria), teritorii din Serbia, Bulgaria, Ucraina, dar si „pan la Tisa”, daca se poate. Ei evoca asa-zisul drept istoric, cea ce in dreptul public international, din fericire – zic eu, dpdv juridic nu inseamna absolut nimic, in afara de un slogan gol, dar cu o incarcatura emotionala considerabila, perfecta pentru manipulare. V-as intreba, dle Nistorescu, ati apara la fel de vehement orice politician, persoana publica dintr-o tara vecina care ar emite pretentii teritoriale (la fel de justificate) la adresa Romaniei? Odata deschisa, cutia Pandorei asa va ramane, dlor. Sper ca odata si odata vom afla si dedesubturile declaratiilor dlui Marga.

  15. Iarăși neosecurism, trepăduși Flory Petre, margelatu, gmplay? Tot acolo ați rămas? Nu sunteți în stare decît de bîrfe despre scame pe plachiuri față de o personalitate ce nu vă bagă în seamă. Și care nu are nevoie, fiți siguri, de votul vostru. Luați-vă de braț și trageți apa de ploaie pînă vă curățați și apoi vorbiți. Ignoranță, mărginire, neosecurism – numele vostru sunt flory petre, margelatu, gmbplay.

  16. Vezi Nabucco că nu are legătură ce spui cu articolul și comentariile. Asta cu revendicarea de teritorii de la oricine este inepție în capul tău. O scrie undeva cineva? Cunoști ce spune domnul Marga? Ai citit articolul? Ataci ca prostul. Ai citit ce spune domnul Marga în sintezele lui de politică internațională. Când ești redus, stai la fapte pe care le cunoști. Lașitatea nu se compensează cu falsuri.

  17. @justinianus. Greseala cu manualele alternative si eu am considerat -o greseala. Startul reformelor din invatamant ale domnului Marga nu a fost perfect,a avut cateva greseli, dar continuarea asaziselor reforme au avut un singur scop: promovarea si dezvoltarea „prostocratiei”, indobitocirea neamului cu pasi marunti, scop atins.O actiune bine mascata in „bine”, orchestrata majestuos. S-a strecurat raul in invatamant iar de la acest rau s -a dezvoltat tot raul din societate. Lipsa de cunoastere slabeste sanatatea individului , devine expus la nociv si prpriul trup cedeaza.Lipsa de cunoastere ii limiteaza enorm creativitatea, ii estompeaza discernamantul in timp, il limiteaza la neandertal sau lemur. Doistrugerea sistemului educational este cheia ocuparii si sunjugarii fizice concrete si total abstracta a acestui teritoriu. Pacat.Pentru ce o fi murit stra stra bunul la bolboși??? !!!

  18. Nu ma asteptam ca un jurnalist cu experienta si care-si exiba „echidistanta” pe la toate colturile sa-si puna in joc tot ceea ce a realizat in acesti 33 de ani de DEMOCRATIE SECURISTA inaltand asemenea ode DIZGRATIOASE APOLOGETULUI IDEOLOGULUI NAZISMULUI, Heidegger si mai nou al CRIMINALULUI CONTRA UMANITATII Rasputin! Individul respectiv are in spate pleiada veleitara de semnatari
    ai unei declaratii care in loc sa demaste realitatea profunda, CONTINUITATEA sub acoperire democratica a Partidului/Securitatii,
    a marsat pe MASHA cu „prostocratia”, un subterfugiu lamentabil, de rasul curcilor daca nu ar ascunde intentia COSMETIZARII fara schimbarile radicale in absenta carora se mentine intreaga SUPRASTRUCTURA construita de un AGENT SOVIERTIC, Ilici GENOCID…
    A vorbit individul despre APARTENENTA „republicii moldova” la Romania, „republica” reunind teritorii romanesti MULT MAI INTINSE
    decat TOATE TERITORIILE pe care le-a reclamat ca fiind „nefiresc” parte a Ucrainei? „Republica” creata de Stalin si botezata astfel incat intr-un viitor apropiat sau indepartat sa inghita Moldova ISTORICA ROMANEASCA!!! E o intamplare, oare, ca ILEGALUL
    COMINTERN KiSS Inger-ul mortii a zeci de milioane de cetateni planetari care in 1975 a fortzat INGHETAREA GRANITELOR trasate de Stalin, nea Cornele, dupa AL DOILEA MACEL BOLSEVIC MONDIAL prin Aktul Final de la Helsinki, a IESIT DIN CONSERVARE la Davos pentru A SUSTINE CONTRARIUL ideii documentului semnat si ratificat de SUTE DE STATE si IDOLUL tau sa sustina acelasi lucru?
    Culmea, cei doi CITAND din Rasputin…Stalinismul, nea Cornele, nu e restructurabil asa cum s-a vazut in 1989/1990…

  19. Domnul Nistorescu are perfectă dreptate. Ar fi profitabil să vedem ce spune domnul Marga, nu ce număr la pantofi are. Și eu sunt convins că în spatele lui, cum se spune de unii cam securistic, se află trei ființe: soția dînsului și doi bișoni albi care vin după ei. Așa l-am întîlnit și în Delta Dunării în această vară, altădată în București, în munții Apuseni și în ieșirile în Cluj. Bănuiesc că alții au văzut la fel. Cu aiurelile unora, că cine este în spate, nu se ajunge decît la bîrfe nesărate, care țin România în loc. E drept, cînd ingoranța vorbește, ea comite bîrfe, dacă nu minciuni. PS: domnule Băran, să nu omiteți că manualele alternative de istorie le-au introdus în România Nicolae Iorga și Constantin G.Giurescu. Deciziile ministrului educației naționale Andrei Marga, pot fi citite și acum, toate, fiind în volum. Dacă s-ar fi aplicat, departe eram!

  20. Tismaneanu este cel mai puțin calificat sa vorbească despre Marga.O avea el Marga păcatele lui dar Tismaneanu un pui de evreu rus care a adus comunismul în România.Era lacheul lui Petrov asta spune tot

  21. Democratia poate fi trainica, durabila daca are la baza adevarul si echitatea! Domnul Profesor a spus adevarul. Ma bucur foarte mult ca din ce in ce mai multi ne desprindem din ghearele perverse ale minciunii, propagandei si diversiunii aruncate in urechile si ochii cetatenilor prin cotcodaceala concertata si prin latratul(dupa cum bine a spus PAPA) in haita! Important este sa fim de partea adevarului, indiferent cine are curajul sa-l spuna public prima data. Intamplator in acest caz este domnul Marga. Amintesc, ca in aprilie 1964 Gheorghe Gheorghiu Dej, care era Prim Secretar al Partidului Muncitores Roman, a avut curajul si a riscat foarte mult infruntandu-l pe UCRAINEANUL HRUSCIOV, care la acea vreme CONDUCEA URSS, respingand Planul de Integrare Socialista. Cu rare exceptii studentii au fost alaturi de Gheorghe Gheorghiu Dej, pentru ca au inteles ca Integrarea ducea la diminuarea Suveranitatii Statului Roman.

  22. Serghei Mizil= Vânzarea Mintia? Alt parandarat! Klaus Johannis= Avem o creștere economică f. Bună(?). Suntem alături de NATO contra Rusiei( carne de tun?) Ana Maria Prodan= România nu există pentru mine. Sufletul, Inima mea este Las Vegasul! Îmi place ca să mă plimb în noaptea in Dubai în Ferrari meu roșu! Gigi Becali= Niște Hahalere! Marius Pieleanu = îmi este „efectiv” scârbă de istoria României! O țară fără identitate, o țară unde au venit la Nunta Căpitanului( Zelea Codreanu?) 150 000 de oameni? Efectiv urăsc antisemismul românilor( ai băut apa după Frații Muraru, vierme intestinal ce esti, ca să îți fie „ție” bine și României rău?). Visarion Alexa preot= cu
    mâna la vulva enoriașei! Te-ai relaxat Draga mea? Te-ai relaxat?( Moldovean lup moralist la Trinutas TV). Popescu Piedone, Pușcăriaș la Rahova= iubesc vrabiile, vântul, polenul florilor, Sufletele copiilor( cu 66 de morți arși de vii la Colectiv?). Popescu Piedone Junior= vom confisca averile ilicite? Bă analfabetule! Pt aceste cuvinte Ferocele Varan Voiculescu te baga de viu în var nestins!. Adrian Ursu Antena3 = China este o mare putere economică! Bila de seu, Zeul Somnului, Prostia în Forma Pură este Isărescu doi.? Semnat Tică din Baragan! Să râzi, să plângi?

  23. bravo mircius !ce prieten de nădejde ești!cât ai avut nevoie a fost bun ,filozof etc ! dar acum când a spus cu curaj adevărul despre ucraina și ,,ajutoarele ei dezinteresate” ,,,,,

  24. Propaganda sovietica in Ro nu poate sa atace direct pt ca i s-ar intoarce in fata. Si ce face? O da la mijloc, intre. Asa au aparut oamenii “echilibrati” care vad ca vina este si a Rusiei, dar si a Ucrainei (ca nu a stat capra si a doua oara dupa 2014, nu?), care vor ca “granitele sa intre in limitele firesti” (firesti din ce an ca in Europa s-au tot schimbat – alegem anul care ne convine, nu?). Lumea s-a schimbat! Inadaptatii nostalgici vor pieri pe limba lor!

  25. Ai dreptate, dle Nistorescu, cand afirmi ca Marga, debitand in mass-media, cu patos convingator tampenii vehiculate si de rusi si de unguri, are lipici la multi, („prosti dar multi”) si isi dezvolta sanse, potentialul sa fie iar „preluat” de niste ” forte politice”. Cumva secrete, chiar si straine, ca nu dai, dle Nistorescu, amanunte? Ia sa vedem, publica Cotidianul comentariul asta?

  26. Du-te degrabă la psihiatru, mă truth care este fals! Unde vezi nostalgie? În clișeele din capul tău patrat. Vezi că domnul Marga a lansat teoria să lăsăm fantomele trecutului la o parte, căci se intră în lume schimbată și nouă. O spune și în acest articol. Cu subiect și predicat. Firește, minți patrate ca tine nici citi nu pot. Ca și cum minciuna ta ar avea picioare lungi. Citește nene, nu inventa pe seama altora. Că nu ești în stare de adevăr truth se vede. Că minți, și mai tare!

  27. Se observă cu ușurință că adevărul își pierde cumva din importanță atunci când este supus de cineva pe care nu-l „simpatizăm”. Astfel, in loc ca dezbaterea să fie purtata, cu argumente concrete, despre ceea ce a scris A.M., ea devine o dezbatere despre persoana autorului. Păcat!

  28. Prosti, dar răi. Sau, invers răi, dar prosti. Nu ai nici cea mai mică probă, cîrpă Marius în exeror=tiile talem incoerente. Că tu nu ești capabil să judeci, se vede, dar este treaba personală. E nimicnicie însă să nu recunoști că alții pot gândi. Și la Galilei s-a spus că, dacă nu gîndește cum se cere, este cu Dracul. Povește vechea treaba. Gîndirea este gîndire. Nu este decît cu ea. Asta realizează impecabil, cu un întreg sistem de analize și cărți, profesorul Marga. Și aceasta este de fapt misiunea cărturarului. Că de poale i se agață mariuși, truthi și alți inși de două parale,etc.este evident. Har celui de sus că nu ei stabilesc adevărul.

  29. Din nou au aparut PRETORIENII care-si luasera talpasita in ultima vreme dupa ce se compromisesera ca IDOL LATRAI…Au spatele asigurat de nea Cornel care s-a decis sa arunce valurile „echidistantei”…Chiar si ieri am fost incondeiat ca „omul redactiei”,
    prost-tracul respectiv, de „stanga”, considerand ca astfel me „denigreaza” si iata, astazi humoroido-tomlinii pretorieni se calca
    pe cizmele reglementare sa ridice osanale cuiva care-l idolatrizeaza fara jena si remuscari pe IDEOLOGUL NAZISMULUI, Hitler!!!
    Cica, monstrul bolsevic Heidegger s-ar fi dezis de Hitler!? S-a dezis dupa ce a avut O CONTRIBUTIE MAJORA la crearea ISTERIEI ANTISEMITE din Germania „republicii” de la Weimar, pervertind mintile tinerilor studenti de la catedra si transformandu-i in propagandisti in masa ai altui monstru, Hitler!!! Cica, constatand dupa ce ILEGALUL BOLSEVIC Hindenburg l-a instalat oficial pe Hitler, contrar sufragiilor electorale la fel ca in Romania anilor 2015 si 2019 a unui fecior de fruntas nazist al GEG,constatand deci pe ce monstru a servit, „s-a dezis”!? Lamentabila manipularea lui Marga, stiindu-se ca un grup cominternist i-a compilat lui
    Hitler maculatura ANTISEMITA a lui Hitler!!! Am ferma convingere ca ILEGALUL Heidegger a condus acest grup „ideologic” fiind UN CELEBRU ANTISEMIT!!! Amantele lui Heidegger fiind AGENTE SOVIETICE/Comintern care i-au servit ca TEHNICE si nu numai lui!!! Oare,
    nea Cornel nu a citit articolele lui Marga unde il scoate basma curata pe Nae Ionescu al Germaniei? Dar declararea ucrainenilor
    drept „nazisti” cand multi romani habar nu aveau de modul marsav cum Rasputin si-a fundamentat/motivat AGRESIUNEA asupra Ucrainei
    care este UN STAT SUVERAN, ca sa o „curete de nazisti”!? Nea Cornel, nu ti se pare ca Marga seamana la aspect cu fostul tau coleg
    de liceu pe care nu l-ai mai recunoscut intrucat se…”naturizase excesiv”?

  30. @ Margelatu, dom’ profesor margelatu margel-usa , cu dragoste. cum mai stati cu meditatiile? tot nefiscalizate? asta asa ca introducere. Partea a doua, rog identificati autorul poemei pe care tomnai v-o transmisei , ca absolvent de Philolongie (sic !) , o sa va fie usor , intodeauna o luati pe cea mai lunga din trei.

    Moncher, văzui o brişcă,
    Mai ieri, prin Sărindar
    Si inhămat la brişcă
    Un falnic harmăsar ,
    Dar, deodat’ văzui că mişcă
    Ceva negru si bizar !
    O fi oiştea de la brişcă?
    Nu, că aia nu se mişcă !
    O fi v’un picior , bătu-l-ar văntu’ ?
    Nu, că n-atingea pământu’!
    Frunziliț’a bobului,
    Era sulea calului !

    Cam asta ai si tu de spus Margel-usa : sulea calului. Argumente ioc, idei nema , ranchiuna berechet ,misto lesinat, oftica pana-n plasele,moftul roman, caracter zero.Fix Mache si cu Lache , ‘ telectualul dambovitean.

  31. Prin anii 1995-2000 , poate ca ” tezele ” domnului Marga ar fi trecut neobservate si indignarea ar fi fost inexistenta . In 2022 , intr-un asemenea context international , lucrurile s-au schimbat radical si au devenit extrem de sensibile , ” sinceritatea dezarmanta ” a domnului Marga se pliaza perfect pe razele de foc ale soarelui ce rasare si apune de la Rasarit . Nu-l putem acuza pe maestru de prostie , stie prea bine implicatiile acestor declaratii , ele nu sunt facute la intamplare , are o varsta , sunt cu dedicatie pentru a ocupa un loc de frunte in ierarhia ideologiei in care a activat in anii tineretii si l-a calauzit pana in prezent . Surprinzator , staff-ul AUR inca nu i-a propus colaborarea ? Unii il acuza de prostie , ( Nicolae Iorga are un citat celebru : ” Prostul nu e cel ce nu intelege unele lucruri , ci acela ce le intelege pe dos ” , Lucian Blaga spunea ca ” Prostul cel mai prost e prostul alterat de filozofie ” ) , altii de slugarnicie , in definitiv omul e sincer si isi devoaleaza crezul . E dreptul dansului , d-aia e democratie , asa cum si domnul Nistorescu are dreptul sa-i imbratiseze opiniile domnului Marga .

  32. Nodul Gordian se taie, nu se scarpina. Am vorbit destul. Slugoii miliardarilor satanisti occidentali vor trebui eliminati din societatea romaneasca. Cum? Om vedea.

  33. In raport cu lumea cea slava, precum si fata de conflictul slav-slav, noi ROMANII, TREBUIE sa ne REPREZENTAM doar INTERESUL (TERITORIAL si POPULATIONAL) al ROMANIEI noastre cele MARI ! Si DOAR ATAT ! Acesta este mesajul articolului …

  34. Probabil, in momentul de fata Dl Prof Marga este liderul absolut al romanilor, exceptie facand lingaii, profitorii, pupinkuristii occidentului colectiv si decadent….Sint convins ca intr-o competitie onesta n-ar avea adversar in Romania….Mesajul Domniei sale este curat, limpede, nealterat de teme false, teme partiale sau nonteme….
    Continuati tot asa Dle Profesor….

  35. Propunere pt. redactia COTI( C. Nistorescu ) : INITIEREA unui sondaj de opinie pt. cititorii Coti — Cine este de acord cu desfiintarea pensiilor speciale , si cine este de acord cu mentinerea pensiilor speciale ? Apreciez ca asta ar arata si de ce unii comenteaza intr-un fel sau in alt fel … adica dupa interes ! Mai bine zis , bani ! PS— Prof. Marga este un subiect la moda astazi . Dar nu vad sa fie o solutie la zidul spre care se indreapta vertiginos TARA !

  36. @ ,Mandria de a fi sluga..m-argate,esti tare mandru ,nimic de zis:)))
    Marin Cornea mai canta si :
    „Tu te-ai dagada
    m-arga s-ar dagada
    Si amandoi v-ati dagadagadam ”
    In cercul vostru intim de tradatori(doua perne si un cearceaf cu elastic) cum va mai simtiti,in afara de a fi inutili?

  37. Articolul de fata se vrea a fi un laudatio dar de fapt e mai mult un ponegritio.

  38. @ v. salisteanu – constat ca esti toba la materia despre secu .Apoi ce noutate absoluta a spus marga , care culmea trona in guvern cind colegul severin semna tratate cu cei care ne-au jecmanit ? Cind a fost corect : cind era in fruntea uascr , lucru care automat ii asigura locul de viitor propagandist la catedra de filosofie marxista , sau cind dupa disparitia tatucului ceasca a trecut ( de la marxism la crestin-democratie ), culmea la taranisti ? Perfect moral si crestinesc .

  39. Mulțumesc domnule prof. Marga că ați avut curajul să spuneți adevărul istoric! Hienele naziste/ neo-marxiste va vor crucifica! Stați liniștit că veți ajunge in rai precum crăișorul munților Apuseni, Avram Iancu iar hienele trădătoare de neam și țară vor ajunge in iad! Dumnezeu e mare și vede!

  40. De tot hazul acest securistoid doru gelu popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE cand intoarce…macazul, doar se trage dintr-o familie cominternista de „ceferisti”, nemaidejectand despre „razboiul ruso-rus”, acesta devenind slavo-slav!? Pretentiile noastre
    teritoriale, indreptatite, dar CALCATE IN PICIOARE de TERORISTII LOVITURII DE STAT ai AGENTULUI SOVIETIC Ilici GENOCID, ocazie cu care IDOL LATRAUL popescu nu a schelalait ca acum pe „interesul Romaniei”, „republica moldova” fiind rupta si azi(!!!) NU AU NICIO LEGATURA cu RAZBOIUL TERORIST DE AGRESIUNE asupra Ucrainei al Uniunii Sovietelor de Oligarhi Cominternisti!!! Marga s-a prezentat o noua mizerie analitica intitulata „Suveranitatea ieri si azi”!? Ce mesaj contine titlul IDOL LATRAILOR? Suveranitatea n-ar mai fi azi suveranitate, aceasta TREBUIND…CEDATA!!! Exact cum se sustine si in Colhozul Bolsevic european de reprezentanta
    lui ENGIE, COMINTERNISTA-RASPUTINISTA!!!

  41. „Era marxist din convingere precum, sa zicem, Ion Aluas si Calina Mare?” se întreabă unul ca Tismenețky, care s-a trezit să-l muște în coor pe Andrei Marga.
    Eu trebuia să rămân după absolvire asistent la catedra lui Ioan Aluaș care era președintele Societății Sociologice Române, dar din cauza dosarului mi s-a refuzat propunerea făcută de eminentul profesor și mi-am luat în ultima clipă lucrarea la Liviu Zăpărțan, la socialism științific.
    Mă mir că pupincooristul n-a amintit și de idila dintre cei doi eminenți oameni de cultură de care se vorbea pe la colțuri. Călina Mare era chiar o Mare doamnă ! Am avut-o și eu ca profesoară….nu vă gândiți la prostii că are
    cine ( Mircică, alias Volodică)

  42. “Cautati adevarul si adevarul va va elibera” spune IIsus Cristos intr-o pilda, iar profesorul Marga, pe care il consider un intelept al Neamului Romanesc din aceste timpuri urmeaza intocmai aceasta pilda. Asa cum descrie Biblia, profetii din vechime au fost ucisi cu pietre, iar in prezent pietrele sub forma de vorbe aruncate de toti incultii zilelor noastre catre profesorul Marga nu sunt decat o continua repetare a istoriei.

  43. „Atunci când taci şi nu spui adevărul, acea tăcere se numeşte minciună.” Dincolo de afirmația care a stârnit atâtea valuri pro şi contra, uneori şi pânâ la un punct, în mod paradoxal, ambele valabile, rămâne de analizat dreptul unui om – şi nu orice om- de a gândi şi a se exprima liber, fără a fi ostracizat şi amenințat pentru nealiniere. Am putea presupune că punctul de vedere exprimat ar fi greşit dacă ar fi comparat cu unul corect dar care este punctul de vedere corect despre ceea ce trăim în aceste vremuri? Îl cunoaşte o anumită persoană, un anumit stat sau vreun anume şef al vreunui Minister al Adevărului?Nu! El trebuie să derive din dezbateri. Chiar şi ca acestea căci politica pumnului în gura este uşor de aplicat iar oameni cu experiență în domeniu avem destui. „O fi zis copilul ceva” . Foarte bine că a zis, lasă-l să spună. Că tot veni vorba, mai ştie cineva de el?

  44. Andrei Marga PREȘEDINTE!
    Postacii cu EPOLEȚI, pe trotinete spre Kiev, Legiunea Internațională urkană are nevoie de carne de tun !
    Grăbiți-vă, că se termină circul și pățiți ca la Mariupol…?

  45. “Ideologia decurgand din marxism produce schizofrenie”, zice un eminent om de știință, dar cea din iudaism produce tembelism , dacă urmărești mai atent, din punct de vedere medical postările unuia ce-i de râsul Lumii, dar nu se lasă deloc.
    Poate, poate-i recunoscut postum ca făcând parte din familia celui care l-a prăsit și abandonat , dar și pentru banii primiți ca să intoxice, să înjure și să denigreze orice articol sau postare ce nu convine tematicii primite și pe care trebuie să o combată cu orice preț (600$ /100 de postări, dar și la replicile primite )!
    Așa că eu zic să-l lăsăm în lumea lui și în cămașa cu mâneci lungi, legate la spate, când termină de postat…

  46. citez:

    În urmă cu 23 ani, pe 3 mai 1997, are loc la Kiev semnarea tratatului cu privire la „relațiile de bună vecinatate și cooperare dintre România și Ucraina”, de către miniștrii de externe ai celor două țări. Au urmat apoi cei doi președinți, care au semnat tratatul la Neptun la 2 iunie 1997, iar la 14 iulie 1997 a apărut Legea 129, de ratificare a acestui tratat.

    La data votării acestui act, președintele Senatului era Petre Roman, ministrul de Externe – Adrian Severin, președinte al României – Emil Constantinescu.

    –khazarii si-au facut treaba. au ridicat mingea la plasa rothchildzilor.—

    Prin acest tratat, România recunoștea dreptul de succesiune al Republicii Ucraina asupra unor teritorii românești integrate anterior prin forță în fosta Uniune Sovietică.

    acest tratat a fost valabil 20 de ani. ce s-a intimplat in 2017????

    Domnul Radu Vasile:

    Domnule senator, dacă v-a. spune că mai aveţi 5 minute până la ora 18,00, aţi fi de acord? (Rumoare în sală.)

    Domnul Gheorghe Buzatu:

    Nu este nici o problemă, am chiar mai puţin de 5 minute, pentru că am văzut că este deja ora 18,00.

    Vreau să precizez doar atât: având în vedere că acest tratat este intim legat de tratatul, care este odios, de la 2 iunie 1997, pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l respingă, şi având în vedere prea multele imperfecţiuni – cea mai gravă, după mine, fiind aceea la care m-am referit (poate că în scris o voi face cu alt prilej) -, eu personal mă pronunţ împotriva acestui tratat, iar Grupul Partidului România Mare, pe care îl reprezint, de asemenea, împotriva proiectului de Lege pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Ucraina privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, colaborarea şi asistenţa mutuală în problemele de frontieră, semnat la Cernăuţi la 17 iunie 2003.

    Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

    citi s-au alaturat demersului PRM la vremea respectiva?

  47. 12;46 Parcă Dante spune că o societate în care nu te poți exprima după cum gândești este una idioată .

  48. De ce este atacat pe buna dreptate Nea Marga? Pentru ca tocmai el, inzorzonat cu un pogon de titluri si cartzulii scrise,se dovedeste a fi un cetatean oarecare ce nici macar nu stie istorie elementara,facand o varza din drepturile istorice ale romanilor,ungurilor,polonezilor,ale rusilor si ale ucrainienilor.Dar omul este si ipocrit tragand spuza pe ce vrea el, adica atacandu-i aiurea pe ucrainieni si ignorand in alte locuri realitati nasoale actuale facute de rusnacii lui Putina la adresa romanilor din R.P.Moldova si Transnistria,unde aici domnesc rusnacii minoritari si unde romanii nici macar nu sunt invatzati sa scrie in limba lor cu caractere latine.Este foarte normal sa fie atacat,odata ce mai si recunoaste ca a contribuit la discutiile cu Ucraina si la stabilirea problemelor de granita pentru intrarea Romaniei in NATO fara probleme cu vecinii,iar acum s-a razgandit flacaul belicos,care vrea sa ne bage in conflicte si in probleme cu vecinii,si nu ii mai convin lui granitele Ucrainei,de parca merge cu razgandeala in tratate si in dreptul international de care chiar el zice,ca un ipocrit,ca tine seama.Cum mai poti chiar tu,ditamai omu politic care ai participat la asa nivel,sa spui,asa ca o precupeatza din Obor,ca granitele Ucrainei sunt nefiresti.Normal ca acest tovarasel care a luat-o razna,a bulversat atata lume normala la cap.

  49. citez:
    În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se gasi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947). Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului”, scrie academicianul Florin Constantiniu în prefața volumului Istoria unei trădări naționale: Tratatul cu Ucraina, de Tiberiu Tudor.

  50. Vad ca nu te ridici contra „moldovenilor” cei care se SLAVIZEAZA pe zi ce trece. Nu ai postat nimic despre STUPIZENIA limbii „moldovenesti” care reprezinta anacronismul limbii ROMANESTI din Basarabia anului 1815.
    VAD ca nu „vorovesti” nimic despre TRANSMUTAREA, DEZNATIONALIZAREA si SLAVIZAREA fortata a POPULATIILOR cele ROMANESTI atat din Bucovina cat si din R. Moldova !!!
    Cat de NEROMAN si ANTIROMAN/STRAINESC/APATRID poti sa fii in RAPORT cu POPORUL NOSTRU. Cel care afirma ca MAIDANUL nu are suveranitate atata timp cat nu ne RESTITUIE teritoriile noastre cele ROMANESTI ! Si ca MOLDOVA trebuie sa se reuneasca cu tara MAMA inainte de a se slaviza COMPLET !
    Vezi ce STUPIZENII istorice si lingvistice (toate ale propagandei SLAVE) despre poporul NOSTRU cel ROMANESC afirma „prietenul tau” X pe un alt articol. Nu ai luat nici o pozitie. De aceea esti doar un ANTIROMAN/STRAINESC si APATRID.
    ESTI un ATEU/PAGAN/NECREDINDIOS in raport cu RELIGIA noastra cea CRESTIN-ORTODOXA de rit BIZANTIN. Ai folosit cuvantul „MASHA” care este de sorginte desertica si desartica. Nu de sorginte a NOASTRA, cea neaos ROMANEASCA ! Lipsind din DEX.
    Eu sunt nascut in CRAIOVA/ROMANIA si am fost BOTEZAT in rit crestin-ortodox tot in CRAIOVA/ROMANIA. Tu …
    De ce refuzi, PERMANENT, sa ne spui in ce localitate din tara sau din lume te-ai nascut? Si ce religie ai ?
    TACEREA TA ABSOLUTA … VEZI ca te incrimineaza !!!

  51. Rusia este o tara SLAVA.
    Ucraina este o tara SLAVA.
    Deci conflictul dintre Rusia si Ucraina este un CONFLICT slav-slav.
    Ambele tari vorbind aceeasi limba SLAVA dar cu DIALECTE diferite ! Nu dialecte, ci doar subdialecte diferite ale lb. slave.

  52. Tot cu minciuni, deeper, numai așa poți? Du-te la învățător să te învețe cum să citești, că altfel tot pe de lături o dai. Nu ai nici o replică la text, dar faci și tu bîrfe ca oricare habarnist. Nu s-a răzgîndit nimeni decît în capul tău redus. Doar se motivează în articol că nu s-a acceptat acordul semnat la Minsk și că, în consecință, neputîndu-se rezolva chestiunile, pe teren vine problema teritoriilor. Eu sper ca nimeni, nici domnul Marga, să nu-și piardă timpul cu un instrument ale prostiei și relei credințe ca tine, deeper, care ai rămas doar liar.

  53. Margelatule!!! Mai scuipa niste seminte! Vrei sa scuipi coji dar nu te mai ajuta gingiile. De aia mereu o sa spun ca scuipi seminte. Mintea iti da rateuri, dintii sunt in paharul cu apa.

  54. Dupa sociologi, „cauza violentelor este apartenenta la grupuri”.Exista nenumarate exemple de violente intre grupuri rasiale, etnice, religioase, de suporteri ai unor echipe sportive, infractionale(bande de infractori) etc.

  55. Dupa ce a trantit ineptia cu granite „nefiresti” ale Ucrainei recunoscute chiar si de el in 1997,Nea Marga scrie ca:”După toate criteriile istorice și demografice,ea[Ucraina] are de cedat teritorii vecinilor,în granițele cunoscute: României – Bucovina și județele, Ungariei – Transcarpatia, Poloniei – Galicia, Rusiei – Dombasul”.In primul rand Nea Cutare nu vad ce treaba are cu problemele altor tari,iar daca tot are treaba cu altii,macar sa cunoasca niste realitati istorice si demografice.Polonia este cea care a eliberat Ucraina de tatari si nu Rusia la care Ucraina s-a alaturat cu teritorii mult mai mari ca cele de acum,multe fiind luate apoi samavolnic de rusnaci ca sa aibe si ei iesire la Marea Neagra,in schimb rusnacii au talharit teritorii de la altii din vest si le-au dat Ucrainei ca compensatie la ciordeala lor.Hrusciov a facut o treaba cat de cat cinstita dand Ucrainei Crimeea ca compensatie pentru regiunea Rostov pe unde iese fluviul Don la mare si care apartinuse Ucrainei de la care rusii au luat-o in 1924.Nea Margareta vorbeste aiurea ca trebuie ca Ucraina sa dea Rusiei Donbasul pentru ca ala nu a fost niciodata al rusnacilor asa ca si orice regiune din Ucraina care a fost stat separat si in cadrul URSS-ului.Si atunci cum sa nu-i enerveze Nea Caisa pe ucrainieni si pe multi altii in ce priveste Donbasul?

  56. Vânzătorul de Neam și de Țară Bogdan Aurescu, care trebuia să fie în Fața Plutonului de Execuție, vrea Plutoniu Militar Rusesc deasupra României la 100 Milioane de Grade! Frații Muraru care scuipă pe România și pe Ortodoxism, vor vilă în State de 24 de camere, cu 24 000 de Euro lunar, bani pe spinare românilor Goimi, ființe neumane, ființe mustind de Xenofobie și de Antisemitism! Forma rudimentara de Existența, Klaus Johannis „clamează” că România are o creștere economică fantastica(?), când clienții mei Alro Slatina, Mittal Steel Galați( Liberty), COS TÂRGOVIȘTE, Lafarge, Alumil, etc, etc, trag lacătul și se pune rugina, praful, colbul, șobolanii cât petul de bere de 2 litri pe Industria României! Butoiul cu Untură Ranceda, Mihăiță Ciuca, pentru care o „banală ” Fisa Fiscală, este ca limba greacă veche, l-a pus pe „tractoristul” Alexandru Stănescu peste 1.5 miliarde de Euro, că nu a „prins” loc în Parlament? Săracul Alexandru Stănescu, săracul…România? Veceul Europei Occidentale Civilizate în care cancerul generalizat PSD-PNL face ce vrea, câ așa vrea „mușchii lui”. Românie, Românie! Vai mama Ta, vai mama Ta…

  57. Ba, popescule, ca am obosit sa-ti tot insir „blazoanele”, daca vrei sa stii cine sunt de ce ma intrebi si nu pe BEST ia humoroida, alias Batracianul Al Cibiade Salvamar din Balta Brailei care „stie mai bine ca mine”? Sunt convins ca majoritatea cititorilor a sesizat cat de cretinoida iti e incapatanarea de a sustine aberatia identitatii ruso-slave si mai nou slavo-slave cand e vorba de popoare diferite prin evolutia istorica specifica si in spatii diferite…Daca erai un intelectual vertical recunosteai ca ai intors macazul, asa cum te-am urechiat…Dar ce poti sa ceri unei FIARE BOLSEVICE ATEE si ANTISEMITE TURBATE insensibila la suferintele si moartea a zeci, sute de mii de oameni, la milioanele de refugiati care ramasi pe loc ar fi fost
    trimisi in Siberia cu…”bou-vagoanele”!!! Cati crezi ca reuseau sa rupa podelele si sa scape din vagoanele in mers? POPORUL ROMAN crede in Dumnezeu, ateu ne norocit si ANTIROMAN!!! POPORUL ROMAN nu se inchina „lui”, „uranicului”!!! In fanatismul tau
    marxistoid/bolsevicoid ataci pana si teoria „evolutionista” care ne asigura ca primii maimutoi au coborat din baobabi in Africa,
    dupa care au…”emigrat” catre Asia Mica si mai departe in strafundurile Asiei, de unde intr-un tarziu unii s-au „refugiat” in
    Europa, colonizand-o!!! Dintre acesti INDO-EUROPENI fac parte si VIITORII ROMANI…Oare toti TRACII sunt „romani”, precum toti „slavii sunt rusi”? Ce ne transmit cronicile cand vorbesc de DESCALECARI?

  58. Pe sleau Germania e nazista. Nato nazisti. Ucraina Tara hoata de teritorii cu elite conducatoare khazara nazista. Hopa khazarii sint la ei Acasa in Germania si nato. Hitler Era un cloun si nazistii au ramas fideli noii ordini mondiale. Planurile naziste vor fi date peste cap. Slava khazaria ucraina distrusa pe vecie.

  59. Apoi nea Marga mai zice si alte tranznai cum ca:”chestiunea frontierelor s-a acutizat din momentul în care Ucraina a refuzat aplicarea acordurilor de la Minsk, care erau susținute și de europeni”.Asta intareste faptul ca nea Cutare habar nu are ca treaba este viceversa,ucrainienii au facut cativa pasi in respecarea acelor acorduri,adoptand niste legi si pregatindu-se sa schimbe Constitutia lor,insa Putin,care anexase deja Cimeea si bagase armament separatistilor in Dombas,nu a facut niciun pas spre a respecta acele acorduri,acesta este adevarul si nu trasnaile lui Nea Marga.Pentru ca,conform acelor acorduri,Crimeea trebuia sa ramana in teritoriul Ucrainei,si la fel si Donbasul,ceea ce Putina nu avea de gand nicio clipa sa se conformeze,ci a urmarit sa se ajunga la situatia invaziei criminale de astazi cand motivand mincinos „eliberarea” Dombasului,a urmarit sa inghita cat mai mult din Ucraina,fiind catzarat acum pe inca doua regiuni care vrea sa le rupa dintr-o tzara suverana,regiuni chiar pline majoritar de ucrainieni cum sunt Zaporojia cu peste 50% ucrainieni si mai ales Hersonul cu peste 80% ucrainieni,toate fiind regiuni care niciodata nu au apartinut Rusiei de cand acest cancer de imperiu rusnac a aparut pe lume.

  60. Cel mai infect, analfabet Parlament din Istoria României, si-a mărit creștere salar cu 24%? Părintele chel, sărac lipit pământului, Modoveanul Visarion Alexa, „relaxa” în biserică, păcătoasele pesediste cu mâna la Vulva cu păcatele Lumii? Magraonul din Buzău, cu carte de muncă la 38 de ani și cu facultatea Ecologica ca Capacitate Intelectuală, Ciolacu, este șef peste România? Daniel Fenechiu, meduza fără oase, o cocă din țesut lipidic cu vagi urme de țesut proteic, Daniel Febechiu clamează că Ainăzhaur(?), (poate Eisenhauwer!) a dat mâna cu Regina? Limaxul e permanent beat, transpirat din abundență, îmbrăcat neglijent, ochii exoftalmici ca la Homosexuali! Spectacol de TOA-TA JE-NA…Ăsta e Parlament? Marius Pieleanu cu ochii de vulpe, buze subțiri, vaduvit „violent” de noțiuni elementara de Fizică Biologie, Matematică, e scârbit de poporul român amărât că nu are Istorie și este profund antisemit? Gunoiul Social e profesor la veceul SNSPA fost Ștefan Gheorghiu și „atunci ” de ce ia 13 000 de Euro lunar bani publici, bani ” via” PSD? Să scuipe pe poporul român? Să scuipe pe Istoria României? Îl strivesc „Intelectual” între unghii pe impostorul asta, pe păduchele Ăsta! Un ratat ca mii ca el în Media din România! Ăsta profesor?

  61. Te du, mă deeper, la învățător să te învețe să citești texte și documente. Că le citești analoda și pricepi precum curca fotbalul. Nimic nu este cum spui tu. Doar minciuni la fiecare pas. România a semnat frontierele, dar Ucraina nu a respectat nimic în privința minorităților și în alte privințe. A avut șansa cu acordul de la Minsk și a torpilat-o. Atunci s-a pus chestiunea granițelor. Nimeni nu stă la prostiile ucrainienilor smirnă. Franța și Germania au semnalat primele. Ce spune domnul Marga au spus-o alții înaintea lui. El a spune foarte bine din perspectiva ieșirii oamenilor, de la noi sau de oriunde, dintr-o belea datorată unui alt prost, de al tău. Din perspectiva reglementării finale a conflictului. Dar cu pereți ca tine cum să se discute?

  62. Cei pe care i-a emotionat „pe bune” vitejia cuplului Marga-Severin au uitat, probabil, ca in Romania singura opozitie politica permisa e cea controlata.

    In +, in zilele astea, data fiind urgenta geopolitica si situatia incerta de pe frontul de Est, se confectioneaza la repezeala si niste disidenti. Sa fie acolo la o adica.

    Asa ca, ramineti linistiti la locurili voastre, to’arasi! Sintem in lumeal lui Topârceanu:

    Pasarele ciufulite,
    Alarmate
    Si-ngrozite:
    -Cine-i?…Ce-i?…Ce-a fost pe-aici?…
    Ciripesc cu glasuri mici
    Cinteze si pitulici.
    Doar un pui de pitigoi,
    Int-un varf de fag pitic
    Sta cu penele vulvoi
    Si, facand pe suparatul:
    -Ce sa fie? Nu-i nimic.
    A trecut Acceleratul…

  63. ravasitoarea se anteapa cu iohannu, romanu meu, pa banii tarii incare dinpacate sau nascut.

    ca ei nu se pot intepa flamanzi in temperaturi scazute, ei se anteapa satui in temperaturi placute.

  64. Bey @ Valer Troaca,nu mai posta la bautura ca nu se intzelege nimic si poate lumea sa creada ca,de fapt,ori esti un papagal putinist,ori esti un analfabet putinist care nu citesti nici macar istoria elemenara care se preda la scoala si nici informari documentare pentru toata lumea despre state si istoria lor,care informatii pertinente se gasesc pe Net.Tu il citesti doar pe Nea Margareta care,ori este si el in afara cunosterii,ori este cel ce vrea sa croiasca istoria dupa interesul lui.Plus ca toti putinistii preluati ca papagalii tot ce ii trazneste lui Putina prin mintea lui in putrefactie.

  65. „Joi, cinci juninci roșii au sosit în Israel, aducând lumea cu un pas mai aproape de restabilirea slujbei la Templu. Junincile roșii sunt extrem de rare și greu de găsit, iar saga modului în care au ajuns în Țara Sfântă din statul Texas, Lone Star, subliniază cât de miraculoasă a fost cu adevărat sosirea lor.

    Efortul a fost condus de Boneh Israel (Build Israel), o organizație care pune în legătură iubitorii creștini ai Israelului cu Țara Sfântă. Un membru al echipei a vorbit cu Israel 365 News despre eforturile remarcabile de a aduce junincile în Israel.”
    Uite o bună ocazie pentru a ajunge și șarla în Israel, unde se screme de vreo 20 de ani să ajungă….
    Deși nu-i tânără junincă, ba mai e și alb/cărunt, iar roșu se face numai când citește comentariile, face parte totuși din aceeași familie de dobitoace precum junincile. Singura problemă ar fi că el nu-i taur,ci e …b ou. Deci s-a umblat la el, lăsându-l fără biluțe, și nu mai corespunde ( „orice cusur sau cicatrice descalifică o junincă roșie și o face nepotrivită pentru a fi folosită la Templu.”) .
    Din nou, ghinion !
    P.S. Îi mai rămâne totuși o speranță, pentru că întradevăr, un b ou mai mare ca el, e foarte greu de găsit. 😉

  66. Evident, domnul profesor Marga poate susține absolut orice crede domnia sa despre orice subiect. Pe mine mă îngrijorează faptul că în cazul unor ipotetice tratative de pace în Ucraina, domnia sa separă Germania de UE. În viziunea domniei sale nu au loc în mod independent nici măcar țările care consideră dumnealui că ar avea dreptul la bucăți de teritoriu din actuala Ucraina. O fi o viziune, dar ea pare a fi filogermană, nu românească.
    Poate că românii se vor alinia în spatele domnului profesor, dar îmi amintesc faptul că mai deunăzi nu erau prea fericiți să împartă gazul românesc cu nemții.

  67. Parafrazindu-l pe marele nostru poet national Mihai Eminescu, se poate afirma asta : intre Klaus Johannis si Andrei Marga este o cale atit de lunga, ca mii de ani i-ar trebui, luminii s-o ajunga.( La Steaua!) Bineinteles ca in favoarea domnului Andrei Marga!

  68. Iau exemplul lui Vincențiu și propun și eu aici, la extraordinarul și argumentatul articol al domnului Cornel Nistorescu, un bilanț al lichelismului. Este lista jucătorilor – Deeper, Margelatu (campion la vulgarități – de ex. zice prăbușit “putinoizdă”, ca la mahala!), Gmbplay (un semidoct cu ifose, care nu știe nici el citi), truth, Mirciu (Tismănean). N-au nici o legătură cu idei, ci se leagă de cetățeni. Nu sunt în stare de vreo obiecție, decât dacă măsluiesc și aiurează în afara textelor. Nu este prima oară, la nici unul. Dar vor să injure de zor. Ca și cum cuvintele lor imunde fac realitatea. O fac, în capul lor, doar. Nu ține lichele, căci sunt mulți oameni cu cap în țara asta, de care vă bateți joc.

  69. Eu sunt Român neaoș PAMANTEAN/Craiova. Tu de unde ești? Tot nu ai răspuns la intrebare !
    Domnul meu este „Tatăl nostru care ești în ceruri”, cel care a creat LUMEA. Cel ce care l-am descoperit la 1930 și de care nu știam pana atunci, EL/Universul Extragalactic. Cel care, în evoluția sa expansiva a creat Galaxia și Sistemul Solar. Adică a GENERAT Cerurile și Pământul. Asta trebuie sa intre in mentalul colectiv, precum faptul că Pământul este rotund. Si ca Pământul nu se află în centrul Universului. Și ca viața nu este antropocentrica. Și că viața a evoluat în mod natural pe Pământ până la apariția omului și a inteligenței sale. Toate acestea sunt cuceriri ale cunoașterii umane, pe care dacă le refuzi, dai în dogma religioasa și în creaționism păgân.
    Nu au existat în istoria noastră descălecate. Doar încercări de transferuri de suzeranitate politică. De la unguri spre noi, dar care, odată cu primii voievozi din Țările Române, au fost destrămate.
    Popoarele din Balcanii de Nord sunt trace, ilire si proto geto-dacice, vorbitoare de limbă PIE de tip satem, de după destrămarea culturii neolitice autohtone de tip Cucuteni/3300 BC. Istoria noastră geto-dacică este consemnată istoric, de la Herodot/450 BC, si până la Ana Comneana/ 1150 AD. Iar numele NOSTRU de Romania/România dăinuie pe tărâmurile NOASTRE nord-dunarene de la Auxențiu de Durostorum/383 AD si pana astăzi.
    Dar ce caută acea „masha” desertica și desartica pe tărâmul nostru ROMÂNESC ? Poate ne explici.

  70. Limbile slave (sau slavone) formează o familie de limbi înrudite, vorbite de popoarele slave (ruși, ucraineni, bieloruși, polonezi, bulgari, cehi, croați, slovaci, sârbi etc.), care trăiesc în special în Europa Centrală și de Est, în Balcani și în partea de nord a Asiei. Ele formează o ramură a limbilor indo-europene.

  71. Pretorienii recunosc in sfarsit ca IDOLU e specialist in CITAREA DIN ALTII, intotdeauna asteptand sa se pronunte altii mai doxa in soparle propagandistice prosovietic-rasputinoide…De obicei humoroidu’ Editat/ATEU/ANTIROMAN dejecteaza noaptea, ora Romaniei, din SUA sau Canada unde e dupa-amiaza sau plina zi…Asta s-a intamplat acum doua zile cand intre unu noaptea si cinci dimineata s-a prezentat cu intreaga HAITA de jivine, „sacalii lui Severin” si „paduchii” spanului…Cam tot ce a scris IDOLU „e” compilatii din ce au scris altii, adica filo sofardeli, un fel de barfe de salon… Si cand ma gandesc ca pe vremuri, cand a inceput sa apara aici, mi-l imaginam un om de mare viitor…Nea Cornel pare ca vrea sa puna tara la cale mai ceva ca febletea sa
    Voiculescu…Trebuie creat un echilibru…Ce, numai mogulii binomiali au voie sa faca si desfaca in Romania securista? Ce mai, e
    momentul ca si poporul desteptocrat sa-si instaleze pe cineva de incredere in Deal…Dupa 35 de ani, adica aproape dublu cat lansa socrelul lui Severin aprecierea privind „desteptocratizarea/desteptarea stupizilor mioritici”…Doar nu o sa fie condamnat pe viata Ilici GENOCID venind ALTII…Pe Ilici GENOCID are dreptul sa-l judece doar „istoria”, nu PROCURORII MILITARI…Alo, nea Cornel, ai auzit ce cere Marga?

  72. Cum pot sustine politicile Romaniei niste indivizi scoliti in spatele scolii unde jucau risca si barbut, incapabili sa sustina o conversatie pe teme cotidiene ? Acestia – cu un bagaj lingvistic nu mai mare de 200 de cuvinte – sunt incapabili sa vada dincolo de interesul lor personal si cu atat mai putin sa comunice cu electoratul si politicienii externi. Romania nu poate avea parteneri externi cu astfel de lipitori.
    Reactia lor la aparitia unei voci precum cea a profesorulu Andrei Marga nu poate fi decat un atac la persoana cu argumente culese din gunoiul mintilor lor simple de indivizi condusi de instinctul haitei de jigodii ce isi cunosc puterea data de numarul lor.

  73. Ar fi un noroc pe prostovanul asta de bobor sa candidrze domnul Marga la presedentie!
    Boborul asta prost si eterogen sa se stearga la dos cu plavanul mutalau si cu petrov nemernicul distrugator pe care i-a votat si cu piciarili!

    Pe de alta parte un bobor nesimtit ca asta nu merita un astfel de om in fruntea lui!
    Grosul boborului nu mai are educatie, nu mai are cei sapte ani de acasa , nu mai are multe !
    Domnul Profesor nu are cui vorbi, astia nascuti dupa lovilutie , marea parte, nu stiu nici « Catelus cu paru cret»!

    In fruntea prostilor nu pot fi decat prostocrati !

    aista-i o opinie

  74. Ipocrit te autonumesti.
    Dar esti numai ipocrit? Numai atât ?
    Poți sa-ti mai adaogi si niște adjective depreciative. Ar fi suficient?
    PS.Andrei Marga e un intelectual imens! Spune adevăruri care deranjează Prostocratia & Hotocratia.

  75. VON DER LEYEN AMENINȚA ITALIENII! – VOTAȚI CE VREM NOI – DACA NU, SANCȚIUNI !
    (Foaie verde, foi de mac ,s-a urcat scroafa-n copac !- cântec de jale)

    „Dacă lucrurile merg într-o direcție dificilă, avem instrumente, ca în cazul Poloniei și al Ungariei”: au fost cuvintele președintelui Comisiei Europene care au atras atenția liderului Ligii

    . „Vom vedea rezultatul votului în Italia, au fost și alegeri în Suedia. Dacă lucrurile merg într-o direcție dificilă, avem instrumente, ca în cazul Poloniei și al Ungariei” : așa a spus Ursula von der Leyen când a răspuns la o întrebare către Princeton despre posibilul rezultat al alegerilor din Italia .
    Vorbind despre măsurile de care dispune Europa pentru a proteja statul de drept, după cum s-a menționat, ee a citat cazurile Poloniei și Ungariei , unde au existat probleme cu „independența justiției” și cu privire la „corupție” . Prin urmare, „vom vedea cum decurg aceste alegeri: chiar și oamenii, cărora guvernele trebuie să le răspundă, joacă un rol important” .

    „Pentru mine este o amenințare jalnică, o invazie nesolicitată a terenului, doamna îi reprezintă pe toți europenii, nu doar pe cei din stânga” , a răspuns în schimb Matteo Salvini , invitatul Mattino 5 pe Canale 5 , revine la cuvintele Ursulei. von der Leyen, care a vorbit ieri despre „instrumente ca în cazul Poloniei și Ungariei” dacă Italia merge „într-o direcție dificilă” după alegeri. „Vom prezenta o moțiune de cenzură la Bruxelles împotriva doamnei”, adaugă el. „Este bullying instituțional” , spune liderul Ligii.

  76. @Dobre:tu esti ma,bolovanul de la fotbal sau tradatorul minerilor din 1977? Mai,cireada de la Cluj,nu va mai dati nick-name de tradatori si bolnavi cu capul

  77. Locul intai la eschive grosolane, Charlieeee !! bravo mon cher !! Nu te lasa interogat de bestiile jivine cominterniste care vor sa te minimalizeze si eventual demonizeze pe baza de origini nesanatoase si apartenenta genetica la o specie sau alta. Tu esti special, nu specialist. Pardon, specie.

  78. Citi ticalosi si prosti sunt in tara asta!
    Si inca ceva, e de bon ton sa-ti tradezi si scuipi tara si pe cei care tin la ea!

  79. Demiterea constructiva promoveaza ambele parti antagonice ale problemei pana cand domnește confuzia iar prin etichetarea oamenilor cu raționalizari peiorative se spera ai face pe altii sa greseasca pentru ca atacatorul sa apara ca fiind corect in demersul sau. Atacurile ad hominem se efectueaza prin intermediul corului grecesc setat pentru o obtine un consens public fabricat. Dezmintirea oficiala devine astfel suprimarea adevarului prin stabilirea unor falsi tapi ispasitori fara de care corectitudinea politica nu-si poate indeplini rolul de terorism ideologic subtil deseori facand permanent apel la o majoritate iluzorie (Argumentum ad populum). O raționalizare populara si o ,,eroare” logica stabilita prin repetiție nesfarsita, o conditie sine qua non pentru succesul operatiunilor de control mental. Ceea ce ne slabeste este sa ne simtim ofensati de faptele si greselile semenilor nostri. Importanta noastra de sine presupune sa ne petrecem cea mai mare parte a vietii jigniti de cineva sau ceva. Intelegeti dragi troli?
    „În Regatul orbilor, CEL CU UN OCHI va fi Rege”

  80. Nu declaratiile lui Marga deranjeaza cel mai tare, ci momentul cand au fost lansate. Daca ar fi fost lansate inainte de invazia rusa era altceva, puteau fi o dovada de curaj. Desi, ca sa dai asemenea declaratii trebuie sa fii pregatit sa le sustii concret, deci sa te implici militar in recuperarea acelor pamanturi, nu doar sa dai aiurea din buze.
    Acum, declaratiile sale survin in momentul in care escrocul Vladimir Putin incearca sa-si justifice agresiunea criminala din Ucraina prin minciuni, diversiuni si manipulari grosolane, una din metode fiind aceea de a momi prostii cu cedari teritoriale din trupul Ucrainei, care in mod cert nu vor avea loc niciodata! Chiar si daca Rusia ar cuceri Intreaga Ucraina, idiotii care doar au stat pe margine nu vor primi niciun teritoriu, caci aceste teritorii au fost cucerite de rusi cu jertfe de sange, in vreme ce prostovanii care au luat de bune minciunile putiniste au varsat doar flegme! Daca Andrei Marga ar fi sustinut ca el personal e gata sa se inroleze in trupele care vor recuceri Bucovina si Bugeacul, merita tot respectul! Dar insul doar arata ca intr-o perioada Romania a detinut unele teritorii pe care le-a cedat URSS in mod las, teritorii pe care azi soldatii Ucrainei le apara cu arma in mana!
    Prin declaratiile sale revizioniste facute IN ACEST MOMENT Andrei Marga se comporta ca o lichelutza ce spera sa primeasca firimituri de la masa Stapanului moscovit. Cred ca Putin rade in hohote ,cand aude de declaratiile belicoase ale vajnicilor „nationalisti” ai Romaniei, nationalisti ce stiu doar sa tremure in izmene cand indrepti spre ei o pusca, si sa guitze victorios cand Stapanul ii bate pe altii!

  81. Rromînika, „condusă de niște prostocrați, nu pare cîtuși de puțin pregătită. Mai mult, ea refuză și dezabaterile libere”…
    Păi, asta-i tradiția statului balkanik!
    Singura perioadă de democrație reală a fost după alegerile din 1919 cîștigate de ardeleni, cînd Vaida-Voivod a ajuns prim-ministru,
    https://revistasferapoliticii.ro/sfera/196/pdf/196.01.Radu.pdf
    și momentul imediat următor: riga Ferdi’ Urecheatu’ a dat rapid o lovitură de palat în favoarea găștii lui dă la Bukale, l-a destituit pe Vaida-Voivod PRIN TELEGRAMĂ CÎND OMUL ERA LA Paris și ducea tratative decisive – diplomații și șefii de stat prezenți acolo au rămas perplecși că s-a putut întîmpla așa ceva! – și a convocat „alegeri” miticești, cu bande de bătăuși regățeni și cu făină aruncată pe umerii votanților în separeurile de vot. Au fost „cîștigate” de „cine trebuie”. După 1920, Rromînika a fost condusă din umbră și pe față de camarila PeNaLă, ce a cedat puterea doar în 1928, cînd a fost cît-pe-ce ca statul EȘUAT deja de-atunci să se dezintegreze, sub presiunea a 1000000 de țărani ardeleni care la Alba-Iulia au cerut DEZ-UNIREA, și care au eșuat în tentativa lor doar din cauza trădării lui Maniu.
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Mar%C8%99ul_asupra_Bucure%C8%99tiului
    Maestrul Cristoiu a scos în prima parte a lui 1997 o serie de 6 articole în care a pomenit despre cum partidul lui Maniu ajuns la guvernare a fost SABOTAT de aparatul birocratic PeNaL din teritoriu. Așa că Maniu a pierdut puterea cînd criza economică mondială s-a terminat, că PeNaLii brătienilor voiau să revină „la butoane”, la FURAT!

  82. Individ care spui că ești Unul cu ceva creier, dar te înșeli evident, ar trebui să te cauți la un medic de partea de sus! Cum te exprimi, ai nevoie de medic. Unu: de unde știi că autorul nu a făcut ceea ce trebuie? A făcut-o, biată lichea, dar cum nu citești și ești incapabil, n-o să dea nimeni raport unui ignorant. Doi: mai escroc decît tine este greu să fie cineva – habar nu ai, dar vorbești de oamenii care te depășesc de n-ori. Te-ai uitat în oglindă? Să vezi cât valorezi. Fă-o! Trei: firimituri pentru licheluțe mă tem că mata vrei. Îți închipui prostește că și alții sunt mărginiți și sunt puși în mișcare de minciună, extorcare, delațiune ca tine. Patru: citește nene că te ia valul prostiei cu totul. Dacă vrei să discuți de oameni care te depășesc, și dacă aceia publică și au arie mare de acțiune, citește măcar ceva din ce spun. Ca să poți ataca, căci vizibil numai de mîrlănii ești în stare. Cinci: vezi-ți de sărăcia matale mentală și civică și de confuziile unui cap gol pe dinăuntru. Aceste chestiuni nu-s de tine. Ai cugetat, de pildă, ce înseamnă o Ucraină înarmată, pusă pe lovituri în afară și înăuntru? Pentru România este pericol total de a deveni un pitic și mai mic. Și dacă tot ai o ură primitivă față de ruși, află că politica societică față de România au făcut-o ucrainienii, iar trupele care în 1944 au făcut ce cu făcut în România erau divizii ucrainiene. Fapte istorice! Pe înțelesul unui prost, care are creier, poate de cretă

  83. „Ar fi profitabil să vedem ce spune domnul Marga”

    Ce spune Marga gasesti in arhiva microfilmata a celor care servesc … masa.

  84. @ Margelatu….Margelusa, tu trebie sa fii Viorica, prima nevasta a lui Marin! Mai mult nu poti, Marin Cornea este nivelul tau. Ne sutor ultra crepidam ! Ramai acolo. .

  85. Unul cu ceva creier lipsă e și normal să nu „”tremure in izmene cand indrepti spre el o pusca ”….

  86. Au știut mizerabilii care nu i-au permis lui Novak Djokovici să participe la turneul din SUA, pentru că sârbul este nu doar cel mai celebru și cerebral exemplu de personalitate, nu doar sportivă, care a refuzat jocul cu moartea, preferând să nu fie primit la turnee decât să se lase prins în acest criminal iureș vaccinist (Covidiș) ce a făcut ravagii pe planetă , dar este și cel mai bun tenismen al momentului/Lumii !
    Dovadă că după ce a câștigat Wimbledonul și a fost oprit să participe la turneul din SUA, este într-o formă excepțională, chiar și după pauza competițională forțată și prelungită și obține victorie, după victorie, atât la simplu, cât și la dublu în Turneul de la Londra , o înfruntare dintre selecționatele Europei și Resturile Lumii !!
    Învinsul lui de astăzi a fost simpaticul Tiafoe, una din revelațiile turneului din America, care a fost învins cu greu doar în semifinale de câștigătorul turneului, spaniolul Alcaraz .
    Iar după numai 20 de minute a intrat în întâlnirea de dublu împotriva cuplului Socs- De Minaur, avându-l partener pe italianul Berettini și au câștigat tot în două seturi ducând scorul la 8 – 4 pentru Europa în meciul cu Resturile Lumii. !
    Iată una dintre minunile pe care le poate face vaccinul anticovidiș, dacă este făcut la chiuvetă, sau deloc !
    Se aude madam cu sula-n spate, acum cred că și cu ea-n coaste, vorba unuia, escroacă internațională , cel puțin în incompatibilitate clară în problema achizițiilor de astfel de invenții letale ?
    Te așteptăm la vorbitor…..

  87. Nu putem, nu aven dreptul moral sa abandonam oameni ca noi, Romani din Bucovina shi Bugeac, pentru a fi sfashiatzi de calaii nazishti instalatzi de CIA la Kiev !

  88. Dusmanul lui Dumnezeu din reprezentarea romanilor si practic al tuturor natiilor si religiilor ATEUL Editat/CARE URASTE EVREII
    Tica-losul gelu doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE, zis si Bala Muk-ul astral isi etaleaza din nou marsavia bolsevica de NEGARE A DIVINITATII!!! Ultima gaselnita a falsificatorilor CREATIEI e aceea cu „extragalacticul” pe care semidoctul cititor din wiki il interpreteaza ca fiind „universul din afara Caii Lactee”!? Auzi, BLASFEMIE bazata pe RUGACIUNEA CRESTINA” de capatai- „Tatal nostru care-le esti in ceruri SFINTEASCA-SE NUMELE TAU…”, creatura a grotelor marxistoid/bolsevicoide!!! De ce nu ai redat in intregime aceasta parte din fraza cum o fac eu, monstru ideologic? Auzi, „dogma religioasa”, la aceasta cana Lie dogmatica marxistoid/bolsevicoida care se „identifica” cu POPORUL ROMAN DEVENIT UN POPOR PRIN CREDINTA IN DUMNEZEU TATAL SI IN DUMNEZEU FIUL!!!Universul creat de Dumnezeu numara o multime nesfarsita de galaxii…Viata e a fiintelor ce prcep materialitatea,
    VIE si FARA VIATA/MOARTA, dar numai OAMENII pot da VIATA materiei IDENTIFICANDU-I EXISTENTA”…Dumnezeu a inzestrat OAMENII cu CAPACITATEA MENTALA de a-i intelege CREATIA, VIE si MOARTA pentru ca suntem FIII SAI…PAGANULE, toti prost-tracii Securitatii care se dedau aici „credinciosi antisatanisti”, inclusiv vreo doi RASPOPITI, se demasca prin lipsa de reactie la aceste blasfemii
    Tica-loase, demne de BALAMUCUL…”extragalactic”!!!

  89. Interesant cum se schimba girueta la unii care au invatat istoria la liceu!!Ca l-a facut si el.Desigur ca a citit si romanele istorice , in biblioteci, scrise de maestrii epocilor.

  90. darius , complimente ! ma bucur sa mai citesc si comentarii independente . sunt atit de rare , si de aceea sunt pretioase . si nu trebuie sa ai neaparat dreptate in totalitate .

  91. Revolutia furata si confiscata de evreii lui Sorosh. Adica Brukan, Barladeanu, Petre Roman, Razvan Teodorescu, Ana Pauker Makovei, care au adus la putere 3 presedinti tot evrei Iliescu, Constantinescu si Basescu. La servicii si externe dinastie evreiasca. In 30 ani au facut tara praf cu industrie cu tot.

  92. Unde sunt contradictiile din RUGA cea netradusa in limba ROMANEASCA de pe la anul 325 AD ?
    „Tatăl nostru Care ești în ceruri,
    sfințească-se numele Tău,
    vie împărăția Ta,
    fie voia Ta, precum în cer așa și pe Pământ.”
    Unde exista oare vreo contradictie intre EL/ELOHIM si Universul Extragalactic, in ceea ce priveste Geneza 1.1 ?

    „Pâinea noastră cea de toate zilele,
    dă-ne-o nouă astăzi
    și ne iartă nouă greșalele noastre
    precum și noi iertăm greșiților noștri
    și nu ne duce pe noi în ispită
    ci ne izbăvește de cel rău.
    Că a Ta este împărăția și puterea și mărirea,
    acum și pururea și în vecii vecilor.
    Amin.”
    Unde exista oare vreo contradictie intre EL/ELOHIM/ISUS si necesitatea comportamentului „uman” cel de rit „crestin-ortodox/bizantin”?
    De fapt EL/ELOHIM a/au GENERAT si OMUL, dar si GANDIREA sa UMANA (numita dupa anul 1600 si STIINTA). Gandirea Umana care, ca si Stiinta, sunt lasate de la cel care a creat CERURILE (Galaxia, stelele din Galaxie) si PAMANTUL (Sistemul Solar si planetele sale). Adica de la EL Universul Extragalactic.

  93. Credinta poporului NOSTRU cel ROMANESC in DOMNUL ZEU, nu exclude si nici nu zdruncina si credinta poporului nostru in gandirea umana (Filozofia lui Pitagora, a elevului si discipolilor sai) si in stiinta (Cosmologia lui Thales, Anaximandru, Pitagora si a elevilor si ucenicilor lor de la 1543 – 1930 – si pana astazi).
    De la anull 1000 BC … am descoperit ca Pamantul este rotund (Pitagora), ca Pamantul nu se afla in centrul Universului (Copernic), ca Pamantul apartine Galaxiei (Herschel), ca a noastra Galaxie face parte din Universul Extragalactic (Hubble), si ca Universul Extragalactic a generat galaxiile, stelele si sistemele lor extraplanetare (sec. XX-XXI). Intre care CERUL (nostru APARENT/ Galaxia si stelele din Galaxie) si PAMANTUL (Soarele, Sistemul Solar si planetele). Toate acestea sunt descoperiri ale STIINTEI, pe care religia NOASTRA, cea crestin-ortodox, le valideaza si le respecta.

  94. Credinta poporului NOSTRU cel ROMANESC in DOMNUL ZEU, nu exclude si nici nu zdruncina si credinta poporului nostru in gandirea umana (Filozofia lui Pitagora, a elevului si discipolilor sai) si in stiinta (Cosmologia lui Thales, Anaximandru, Pitagora si a elevilor si ucenicilor lor de la 1543 – 1930 – si pana astazi).
    De la anul 1000 BC … am descoperit ca Pamantul este rotund (Pitagora), ca Pamantul nu se afla in centrul Universului (Copernic), ca Soarele si Pamantul apartin Galaxiei (Herschel), ca a noastra Galaxie face parte din Universul Extragalactic (Hubble), si ca Universul Extragalactic a generat galaxiile, stelele si sistemele lor extraplanetare (sec. XX-XXI). Intre care CERUL (nostru APARENT/ Galaxia si stelele din Galaxie) si PAMANTUL (Soarele, Sistemul Solar si planetele).
    Toate acestea sunt descoperiri ale STIINTEI, pe care religia NOASTRA, cea crestin-ortodox, le valideaza si le respecta.

  95. Toate aceste descoperiri Cosmologice sunt descoperiri ale STIINTEI, pe care religia NOASTRA, cea crestin-ortodoxa, le valideaza, le respecta si le pretuieste.

  96. Toate aceste descoperiri Cosmologice sunt descoperiri ale STIINTEI, pe care religia NOASTRA, cea crestin-ortodoxa, le valideaza, le respecta si le pretuieste.
    Tocmai, nerespectand cuceririle recente ale cunoasterii umane (din stiinta Cosmologiei) ne indica, NOUA Romanilor, ca bufonul regilor straini este NECREDINCIOS si ATEU creationist (ADICA fara de RELIGIE).
    Tocmai, nerespectand istoria, cultura, religia si spiritualitatea NOASTRA cea ROMANEASCA, ne indica, NOUA Romanilor, ca bufonul regilor straini este NEROMANESC, ANTIROMANESC, STRAINESC si APATRID (ADICA fara de PATRIE).

  97. „doru popescu”, cum interpretezi „si nu ne duce pe noi in ispita!”?

    Eu as gandi si nu ne lăsa pe noi in ispită”

    Cum definesti ispita?
    In cazul de fata, dl Marga a cazut in ispita sau contestatarii domniei sale?
    Putin s-a lasat ispitit?
    Bietii oameni, au cap, doua maini, doua picioare si sunt trimisi la moarte.

    Cred ca rugaciunea „Tatal nostru” ar trebui completata.

  98. Nu veti publica nici acum comentariul, si anume ca actionati programatic in transformarea, in massmedia deocamdata, a cazului Marga intr-o dezbatere masiva, la nivel national. E primul pas public spre lansarea acestuia in candidat, cu potential, la presedintie. Corespunde cerintelor fiind santajabil, nu numai cu trecutul de informator confirmat de justitie dar si din perioada cand era ministru si facea „minuni cu creta si Dacia”.. Nu in ultimul rand e si ardelean! Iar ardelenii nu au avut presedinte, doar sefi supremi la sri, procuratura, justitie… si politie. Deci ar cam fi la rand si un presedinte din „Ardial” ca daca e din „Ardial” axiomatic e bun! Nu e ca miticii din Regat. Daca primeste acceptul suzeranilor, SUA, Germania, ar fi bine si Franta, lucrarea e gata. Parere personala, din doua rele e mai bine cu raul mai mic. Adica cu Marga nu Koveshi. Vom trai si vom vedea!

  99. Nu este treaba mea. Vreau doar ca Bucovina si Moldova (cea pe la care nu mai trece apa Moldovei) sa revina la tara MAMA.
    Treaba mea actuala este sa privesc, sa ma minunez, precum si sa interpretez datele cosmologice obtinute de noua misiune spatiala JWST (James Webb Space Telescope) in studiul lui EL Universul Extragalactic. Date obtinute de OMENIRE si pentru OMENIRE, de la distanta mare de Pamant (din punctul Lagrangian L2). Adica CERUL privit de DEPARTE de PAMANT.

  100. Oriunde te invirti ,de Sharle nu ducem lipsa . Doar un „os de ros”sa le arati…

  101. Pentru sinistra bolsevica core, zisa printre alte duzini de pseudonime si Oana, fariseul are un BOSTAN IMENS, ceea ce e perfect vizibil, la care se adauga expresia faciesului marca Ivan cel Groaznic!!! L-a vazut vreun pretorian pe Maresalul de Sekuku din Padurea Faget ca A ZAMBIT VREODATA? Privirea-i e mai crunta decat a Alogenului Secu-i…
    Tot core/Oana/rene/humoroid/marius/ileana/Rollasonata-doru popescu Tica-losul FARA Dumnezeu si FARA PATRIE, alias ROMANIA FURATA DE EVREII GLOBALISTI revine cu MISTIFICAREA TERORIST-SOVIETICA cu „revolutia furata” si-i declara pe TATARUL/MONGOLUL Basoid, ca si pe Tzapul intra-carpatic cu ascendenti de acum „zece mii de ani”…”evrei”!? Astia sunt bolnavi de ANTISEMITISM/URA FATZA DE EVREI, adica proaspat scapati din Bala Muk-ul EXTRAGALACTIC de catre Salvanarul INTRAGALACTIC!!! Nu am uitat STAFIA PROLETA Yahwe
    care BANTUIE PRIN UNIVERSUL BOLSEVIC INTRAGALACTIC FORUMIST mai ceva decat STAFIA COMUNISMULUI RESETANT GLOBALIST…

  102. Charlie , este un om consecvent unor idei . Si are de multe ori argumentele necesare ! Tu cine naiba esti ? Un expirat , un las , care se ascunde sub tot felul de nick -ri care de care mai caraghioase . Cinta la alta masa paduchiosule cu pensie de hot !

  103. D-le Popescu! Ne-ati sufocat cu comentarii! Nu sunteți „sufocat” de imbecilii din politică care au Bioterra și Ecologica ca studii? De Dumitru Chiriță electricianul Analfabet din Tartasesti pus de PSD șef la ANRE pe 12 500 de Euro net lunar și cu o(zero) interviuri nu sunteți „siderat”? De „tractoristul” Alexandru Stanescu, fratele analfabetului Paul Stănescu, pus „șmecher” peste 1.5 miliarde de Euro că nu a intrat in Parlament saracul(?) nu vi se sfâșie inima? Că avem 3 miliarde de veceuri publice in SRI, SIE, STS deconcentrate, plătite cu Miliarde de Euro net lunar nu crăpați de furie, obida, neputință? Că întrețineți proștii Planetei Lunar pe banii și pe munca dvs va face ca să mai dormiti noaptea? Nu v-a sarit smalțul de pe incisivi? Nu evreii, kgazarii este vinovați, ci gunoaiele noastre sociale! Vă place de „necapacitatea intelectuală” a lui Mihai Ciuca? Asta de pe ce planetă este? Are 4(patru) clase? Ăsta General, Ăsta premier? Domnule draga Popescu! Suntem la fermă de vaci Belciugatele? Matale imi spui de timpul lui Planck( 10 la minus 39 de secunde) cand noi suntem in Evul Mediu? Popescu Piedone Primar de 4 ori? Vanghele primar de 3 ori? Cortex de maimuțe antropoide…

  104. Nu stiu precis cine a tras de urechi STAFIA Yahweh, dar tin sa-i multumesc pentru riscul asumat! Dupa expresia „canta la alta masa”
    pare un vechi comentator si tare ma tem ca uneori am fost cam dur cu dansul si de aceea imi cer si scuze…

  105. @@ yahweh- hai sa-ti dau pensia mea „paduchiosule ” . Si sa traiesti cu ea dupa 47 de ani de munca. „hot „esti tu care folosesti nickul altora si jignesti, fara a avea motive. Dar daca esti probabil umbra lui Sharla si ai gasit si tu un „os de ros”.Ramineti impreuna cu „argumentele”lui @ Charlie. Pina si un „bot”este mai inteligent si diversifica „comentariile”. Iar faptul ca-i consecvent ,nu ma incalzeste nici pe mine nici pe cei care-l „trateaza”pe forum.La mai multe „camasi” de…..Da tu „aparator „al lui @ Charlie -esti cumva „cenzorul”care-l „adora „?Da nu inteleg dintre noi cine-i lasul ?

  106. @ doru popescu – cine , de unde avem tehnologia din ultimii 30-50 ani ?

  107. De peste tot din lume și din LUME adunate. Pentru a cerceta LUMEA și lumea. Acesta este scopul final al omenirii … cunoașterea umană.

  108. Ddin dorinta de a ma proteja, nu lecturez comentariile ! Unele sunt al unor descreierati, creiere spalate de media cu subiecte de dezbatere din cele mai derizorii. Lecturez si de cele mai multe ori, sunt intru-totul de acord cu opinia de inalta tinuta lexicala si de rationament lingvistic semnate de dascalului clujean. El a ratat insa un partid istorie, capusat de dezlanati si stafii revansarde, coplesiti de indata de golanii tranzitiei, si generatiei Nastase – Ponta – Severin ori chiar a tandemului Base – Boc si lista e deSchisa. Daca ajunge presedinte VA FI unsul unui organ de presa, peste un popor neguvernabil…si victima sigura precum Emil C. Cred ca nu se baga ! E de luat in seama. Cu riscul unei noi dezamagiri, as milita cu toata puterea si experienta, pentru campionul acest luptator c. prostocratiei. In parte guvernata si de antecesorii si predecesorii lui, la un minister al rusinii tendintei in parte si doar prin vorbe, spre meritrocratie…cata vreme administratia e la nivelul soferului de bascula titrat…

  109. Ma bucur ca Tica nu ma mai ataca cu acest pseudonim, dar din pacate atacul fasait la doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE
    care are cu totul alte pacate, de structura umana defecta, decat de „prostocratia” stalinistilor de la putere demonstreaza ca
    nu a inteles nimic! DEJECTIILE, nu „comentariile”, acestui monstruos OM NOU ceausist ATEU si ANTISEMIT sunt de condamnat!!!

  110. Sunt de acord cu tez/argumentele dlui Marga că” 1.reglementările existente prevăd respectarea suveranității naționale. Aceasta este valoarea de bază.Al 2-lea argument, pe care un contemporanist ar trebui să-l știe, este că suveranitatea a fost încălcată și atunci când multor țări li s-au luat teritorii. Acesta a fost și cazul României în privința Bucovinei și al ținuturilor cunoscute.”
    Stie toata lumea european ca prin semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, după capitularea Franței în fața Germaniei, România, în fața utlimatumului sovietic, a cedat fără luptă Basarabia și nordul Bucovinei în iunie 1940 RSS Ucraineană a luat în stăpânire nordul și sudul Basarabiei și nordul Bucovinei si tinutul Herta, dar a cedat o fâșie de-a lungul Nistrului noii formate RSS Modovenești care a luat Basarabia.
    Respectivul pact,dupa 1990 la destramarea URSS, a fost anulat de catre Duma de Stat fostul Soviet Suprem al URSS pt.cele 3 Tari Baltice,desigur datorita lui Merkel ,raminind ILEGAl in vigoare pactul R-M pt.Romania.
    Aceasta nu poate fi admis.

  111. Tratatul din 1997 incheiat cu Ucraina si apoi se pare prelungit este NUL,deoarece cei care au semnat tratatul nu aveau dreptul sa-l semnezeze – Constitutia Romaniei prevede:” Suveranitatea ARTICOLUL 2
    (1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
    (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.”
    Desi teritoriile apartineau Romaniei,prin tratate abuzive si”recunoasteri”ilegale s-au dezis de exercitarea Suveranitatii,in „nume propriu”,neverind anularea TR.Ribbentrov-Molotov,tratat hitleirst,ilegal potrivit DR.international.
    La fel in cazul „recunoasterii Rep.MOldova” ca „stat suveran”prin desprinderea ei cu Snegur in frunte din URSS.
    Drept urmare Rep.Ucraina ,(notificata) Romania si in prezenta Marii Britanii si SUA ,ca puteri garante ce nu pot PERMITE urmarile unui Pact hitlerist HITLER-STALI,au obligatia de Drept International de a proceda la anularea acestui pact si restabilirea granitei anterioare pactului anulat.
    La fel in cazul Rusiei,Romaniei si a garantilor M Brritanie,SUA,anularea pactului de catre DUMa de STAT A Rusiei sa permita restabilirea granitelor anterioare pactului anulat.

  112. Tocmai am vazut la tv, o pustoaica frumusica, cu codite care a iesit in Pta Victoriei pentru „dezindustraliazare”
    Nimicirea industriei, desfiintarea fermelor, distrugerea Bisericii…

  113. „în Europa se naște o nouă arhitectură de securitate în Europa, din păcate irosind vieți omenești. Acordul de la Minsk a fost blocat, cum și de cine se știe, conflictul trebuie însă oprit, pacea va fi după negocieri, iar negocierile vor ajunge la teritorii. Nu este soluție durabilă altfel!”,spune dl.Marga si conider ca are dreptate.
    Pt.respectarea suveranitatii fiecarei tari, nu este un timp anume, problema se pune oricind.
    Cu teritoriul cipirtit,Romania de fapt s-a aflat tot timpul in „razboi”om razboiul supunerii si indurarii marii nedreptati facute de-a lungul istoriei de catre vecinii sai Ucraina si Rusia!
    Peristenta pactului Ribbentrov -Molotova dus la acele Granite”nefiresti”oare cu complicitatea marilor puteri Germania,Marea Britanie,Franta,UE,NatO?
    Nu exista nici-o explicatie pt.care ele au facut front comun,inclusiv Polonia s.a.pt.Ucraina,iar Romania sta inghesuita intr-un colt, „dirijata” de cine?De Bogdan Aurescu-Goldstein, de Klaus Iohannis si de toti anteriorii tradatori ce nu solicita anularea pactului hitlerist incheiat de Stalin si Hitler in 1939!
    Momentul semnării este descris de istoricul Paul Johnson astfel:
    “Măcelarii Europei, amețiți de băutură, își jucau rolurile, îmbrățișându-se cu tandrețe și clătinându-se pe picioare. În întregime, ei se înfățișau ca un grup de gangsteri rivali, care avuseseră și înainte de împărțit ceva, și acum puteau să o ia de la capăt, fiind profesioniști ai acelorași afaceri.”
    Aprecieri patriotului filozof de inalta tinuta nationala si inalt curaj, dlui.Marga Andrei!

  114. Pentru prietenii nostri evrei, sa aveti un An Nou bun si dulce si Dumnezeu sa va deschida o pagina noua in Cartea Vietii!

  115. Charlie Du-te bai si bate-ti coasa ca esti jenibil. Un trol mai disociat, marlan si ignorant mai rar. Poate doar deeper iti sufla puetrnic din spate.

  116. Domn al Ţării Românești, prin calităţile-i fine de diplomat, el este singurul nostru domnitor care a știut să unească la un moment dat, sub un singur sceptru, toată suflarea românească», explică maestrul inspirat,copiilor, pagina aceasta frumoasă din istoria românilor. Dar observă că un copil nu e atent. Copilașul, cu ochii ţintă pe fereastra deschisă, prin care se zărește cerul albastru, pomii verzi și «cocoarele» venind – cum zice Alecsandri –, pare dus pe ceea lume.

    — Popescu Ion I –(mai era un Popescu Ion II)–, ce am spus acum?

    — Dacă-mi spui drept unde te gândeai, te iert, îi zice dascălul îngăduitor.

    — Ascultam mierloiul din pom, mărturisește cinstit elevul.

    —Bine, mă, Popăscule! îl dojenește maestrul iertător și glumeţ în același timp; eu fac aci diplomaţie înaltă, îmi sparg plămânii să vă explic politica lui Mihai Viteazul, și tu – ochii la mierloi?

    Această experienţă pedagogică, oricât de scurtă va fi fost ea, l-a făcut pe Caragiale să reflecteze la ceea ce înseamnă cunoașterea istorică și la limitele acesteia, iar concluziile sale dezvăluie o concepţie uluitor de modernă:

    „Învăţăm din trecutul patriei și neamului nostru numai istoria politică și militară, dar istoria societăţii, lumii d-asupra vieţii zilnice a căreia s-a desfășurat politica, ori s-au înfăptuit vitejiile, nu învăţăm, și prin urmare nu știm nimica.

  117. Felicitari domnului Marga pentru curajul de a avea o alta parere decat a propagandei scarboase globale! Apropos cum era cu alte pareri in democratie?? Sau s-a cam terminat cu democratia, toleranta, diversitatea de idei si argumente bazate pe logica si istorie.

  118. „din pacate atacul fasait la doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE care are cu totul alte pacate”

    Bey, Charlici Dugheana, din PACATE pentru tine, tu n-ai CUCE, te vaiti inutil ca o baba virgina.

  119. Da Sharlica se pare ca ai „adulatori”. Deci ti-ai gasit peticul… Sinistra pereche!

  120. Țara mea este ROMÂNIA. Deoarece sunt născut în Craiova/România. ȘI RESPECT ISTORIA, CULTURA, RELIGIA și SPIRITUALITATEA cea străveche ROMÂNEASCĂ.
    Tu, cel care NU respecți NIMIC din România și din SPIRITUALITATEA cea ROMÂNEASCĂ, din ce țară provii ca un ordinar NEROMÂN, ANTIROMAN, STRĂIN, APATRID ?
    Vedem cu toții că îți este TEAMĂ să îți dezvălui naționalitatea si religia ta ! De aceea, vorbești despre NOI ROMÂNII si despre ROMÂNIA doar la persoana II sau III. Și NICIODATA la persoana I.
    Toți care postăm pe acest forum CONSTATĂM acest lucru … postezi doar ca un robot trol APATRID STRAIN si ATEU.

  121. Până și evreii adevărați (cei de pe tărâmurile cele semitice) se dezic de neamul khazarilor (turciti vopsiți doar ca mozaicati).
    PS. Ieri niște stupizi demonstrau, la noi în oraș, ca să nu mai consumăm carne de purcel. Ci doar scarbosenii de prin „unele” bucătarii din restaurante mizere.

  122. Clona lu core, ileana, zisa si Rollasonata bate campii si astfel se contrazice cu…dizgratie autodemascandu-se din nou ca fiind
    o AGENTA SOVIETICA de joasa speta! URSS si Uniunea Sovietelor de Oligarhi Comintern CONTINUATOARE SUB ACOPERIRE „DEMOCRATICA”
    NU A DENUNTAT PAKTUL Ribbentrop-Molotov pana azi, la fel cum nu l-a denuntat RFG/RDG, respectiv Germania actuala si deasemenea
    ONU de la infiintare! Haosul din mintea Rollasonatei a determinat-o sa o implice pe cominternista ENGIE in „scoaterea Tarilor
    Baltice” din prevederile Paktului, in 1990-1991 aceasta moanstra bolsevica fiind in scutece pe langa ILEGALUL Koohl! Rollasonata
    nu ne spune CINE A SEMNAT in 1997 tratatul pe care-l declara NUL si inca pe drept? Si atunci, cum poti fi de acord, nici ca se putea altfel de la Rollasonata stalinista, cu ce au spus recent cei doi PROFI care au facut parte din guvernul TRADARII NATIONALE
    si au semnat un tratat NUL juridic nefiind supus unui REFERENDUM? PROFI Marga isi da cu stangul arhetipal in „dreapta mimata care e de fapt picior de lemn, ca si limba de lemn, in cele doua puncte, 1 si 2, contradictia fiind flagranta, dar asumata constient de PROFI, INCALCAREA SUVERANITATII FIIND OPERATA DE STALIN CU 70 DE ANI IN URMA si REPETATA in 2022 de catre NOUL Stalin, Rasputin! Ce a vrut de fapt sa spuna PROFI, ca asa cum i s-a permis atunci lui Stalin SAMAVOLNICIA, tot asa trebuie sa-i permitem
    lui Rasputin SA O REPETE!!! Justificarea unei CRIME cu alta CRIMA!!! Nu mai spun ca Rasputin nu s-a referit la Romania si dreptul
    ei ISTORIC si JURIDIC, ca STAT SUVERAN ciopartit, in 22 de ani de AUTOCRATIE neintreprinzand nimic nici pt teritoriile pretins rusesti, dar nici pentru sustinerea reintegrarii teritoriilor romanesti intitulate samavolnic „republica moldova”…FARISEISM…

  123. Despre ROMANIA noastra … sarlica … invata sa vorbesti la persoana I-a …
    TARA mea/a noastra ROMANIA, POPORUL nostru cel ROMANESC, LIMBA noastra cea ROMANEASCA, CULTURA noastra cea ROMANEASCA, RELIGIA noastra cea ROMANEASCA (crestin-ortodoxa de rit BIZANTIN, DESCHISA spre cunoasterea LUMII si a lumii), SPIRITUALITATEA noastra cea ROMANEASCA.
    Are dreptul sa se numeasca MOLDOVEAN/MOLDOVENESC/R. MOLDOVENEASCA … TOT TARAMUL cel UDAT de Raul MOLDOVA. TARAMUL nostru cel ROMANESC. „Restul” se numeste doar trans-NISTRIA !!!
    Are dreptul sa se numeasca BASARABIA … TOT TARAMUL cel stravechi al BASARABILOR cei din Tara noastra cea ROMANEASCA.
    „Restul” se numeste doar trans-NISTRIA !!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.