Un videoclip postat de Echipa Națională de Fotbal surprinde momentul în care fundașul celor de la Rayo Vallecano i-a făcut cadou suporterului perechea de ghete cu care tocmai ce evoluase versus San Marino. Textul ce însoțește filmarea este „Mii de kilometri străbătuți pentru un vis devenit realitate!
”
Tânărul suporter a explicat mai apoi ce înseamnă pentru el acest moment. „Nu-mi vine să cred! E un vis, e jucătorul meu preferat!” Fanul a venit din Almeria, oraș spaniol, pentru a vedea Echipa Națională și „în special pe Rațiu”.
Distanța dintre Almeria, locul de unde a venit suporterul împreună cu familia, și Ploiești, locația meciului, este de puțin peste 3.500 de kilometri.
Marți seară, România a învins echipa din San Marino cu incredibilul scor de 7-1. Meciul a fost ultima etapă a grupei de calificare pentru Campionatul Mondial, în care România a terminat pe locul 3. Totuși, ne-am calificat la baraj după rezultatul bun din Nations League, competiție de anul trecut.