Aniversare Dinu Cernescu – „Amadeus” cu Radu Beligan şi Răzvan Vasilescu

Rivalitatea muzicală, şi nu numai, din Amadeus de Peter Shaffer prilejuieşte întâlnirea efervescentă dintre doi mari actori – Radu Beligan şi Răzvan Vasilescu. Piesa este propusă spre difuzare de Casa de producţie a TVR cu ocazia aniversării regizorului Dinu Cernescu, care pe 18 octombrie a împlinit 80 de ani şi este cel care a montat-o prima oară în România în 1982, pentru a o relua în 1990 în platourile TVR, cu aceiaşi mari actori în rolurile principale.

Amadeus este o dramă despre ultimii ani de viaţă ai lui Wolfgang Amadeus Mozart, aşa cum sunt povestiţi de Salieri, un muzician complexat aflat, în ciuda diferenţei de vârstă, într-o competiţie – nu doar muzicală – cu genialul compozitor. Acţiunea se desfăşoară la sfârşitul secolului al XVIII-lea cu precădere în Viena. Textul este structurat ca un flash back segmentat al lui Salieri, care, la bătrâneţe, este vizitat de un preot pentru a se spovedi, pretext pentru a derula în faţa ochilor noştri viaţa plină de excese a lui Mozart, compozitorul pe care astăzi îl ştie şi îl admiră o lume întreagă.

Premiera mondială a piesei a avut loc la Londra în 1979 şi, trei ani mai târziu, Dinu Cernescu o urca pe scena Teatrului Giuleşti.

Peter Shaffer, dramaturgul, povesteşte într-un interviu despre geneza piesei: „Mi-a venit ideea după ce am citit mult despre Mozart. M-a şocat contrastul dintre muzica sa sublimă şi bufoneria vulgară din scrisorile sale. Sunt adesea criticat pentru că îl portretizez ca pe un imbecil, dar pentru mine e vorba despre partea copilăroasă a firii sale: scrisorile lui par scrise de un copil de opt ani. La micul dejun scria aceste rânduri puerile, obscene verişoarei lui; iar până seara termina o capodoperă în timp ce făcea conversaţie cu soţia sa.” (The Guardian, 14 ianuarie 2013, interviu de Anna Tims)

Spectacolul de la Giuleşti avea să lanseze în atenţia publicului un tânăr actor: Răzvan Vasilescu. Despre acesta scria, la premieră, Mira Iosif în revista Teatru: „Dacă generatorul de idei al spectacolului este personajul Salieri, producătorul emoţiilor şi purtătorul «tezei» (contrastul dintre Om şi Operă) este fireşte Mozart. Genialitatea personajului o exprimă muzica (constituită într-un indispensabil şi abil argument dramatic), iar «făptura» lui excentrică o compune cu foarte mult talent, în spiritul şi intenţiile piesei, tânărul Răzvan Vasilescu. În interpretarea sa sunt alternate cu tact regizoral şi bună intuiţie violenţele de limbaj şi atitudinile şocante, pentru a se da frâu liber vioiciunii, neastâmpărului, izbucnirilor unui «tânăr furios» avant la lettre, ale cărui purtări, fie ele sfidător cabotine sau cu inocenţă naturale, poartă, cu juvenilă graţie, pecetea unei desăvârşite libertăţi interioare.” (Revista „Teatru”, 1983, Nr. 2 februarie)

Cel care duce, însă, greutatea dramatică a spectacolului este Radu Beligan, interpretul compozitorului Salieri, cel care recunoaşte geniul mozartian şi, cu toate acestea, nu se poate opri din a-i pregăti căderea. „Luciditate şi neputinţă, topite josnic, dar omeneşte, în invidie, iată culorile de bază ale portretului pe care ni-l pictează Radu Beligan. /…/ Artist în deplinătatea conscrării sociale şi în totală decădere morală, Salieri e înfăţişat în toată măreţia mediocrităţii sale”, scria Mira Iosif.

Adaptare: Dinu Cernescu. Traducere: Beatrice Staicu.

În distribuţie: Radu Beligan, Răzvan Vasilescu, Irina Mazanitis, Paul Ioachim, Alfred Demetriu, Teodor Danetti, Nicolae Dinică, Mihai Stan, Jorj Voicu.

Momentul de operă realizat de Felicia Filip, Cristian Mihăilescu, Adriana Zagreanu.

Ilustraţia muzicală: Lucian Ionescu; Scenografia decor: Gheorghe Constantin; Scenografie costume: Eugenia Botănescu; Imaginea: George Grigorescu; Redactor: Alexandra Orban; Regia: Dinu Cernescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.