Antonescu cere demiterea lui Blănculescu

Liderul PNL Crin Antonescu i-a cerut, vineri, premierului Victor Ponta să îl demită pe consilierul său onorific Ionel Blănculescu, după ce a afirmat că sporirea efectivelor americane de pe teritoriul românesc și scutul anti-rachetă de la Deveselu fac din România „ținta perfectă” pentru un atac militar.

„Nici prin cap nu-mi trece să contest dreptul la opinie a lui Blănculescu. Problema este că domnul Blănculescu deține calitatea de consilier al premierului, iar din această perspectivă declarațiile mi se pare extrem de grave. Cer premierului o reacție tranșantă. Îi cer premierului să îl elibereze pe domnul Blănculescu din calitatea de consilier onorific al său. În caz contrar, consideră că își asumă aceste declarații”, a spus Crin Antonescu.

Pentagonul a anunțat că va trimite un nou distrugător în Marea Neagră, USS Donald Cook, și 147 de pușcași marini în România. Anterior, ambasada SUA a cerut României să permită dislocarea unui număr suplimentar de 600 de soldați americani la baza Kogălniceanu.

„Scutul antirachetă de la Deveselu şi, acum, escaladarea înarmării ţării noastre, prin prezenta manevră americană, nu fac altceva decât să contribuie la desăvârşirea calităţii de ţintă perfectă pentru România, nelipsită de acum înainte din niciun plan de atac armat, de pe nicio harta militară. Am constatat că un sentiment de fericire a cuprins patria, la anunţul acestei veşti, de parcă SUA ar fi anunţat că în România vor fi desfăşurate 600 de noi proiecte economice, generatoare de locuri de muncă şi prosperitate, asezonate de echipamentele industriale aferente. Cred că ar trebui să fim mai responsabili, chiar dacă acceptăm această nouă desfăşurare de forţe militare, măcar să o facem în linişte şi cu regretul aferent escaladării cursei înarmării în zonă şi nu a celei economice, dătătoare de nivel de trai sporit”, a declarat Blănculescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.