Antonescu: Faptul că Udrea pune condiţii e jenant

Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că, din punctul său de vedere, subiectul ”loviturii de stat” din 2012 va trebui clarificat cu PDL în perspectiva fuziunii şi a catalogat drept ”jenant pentru o doamnă” faptul că Elena Udrea a pus nişte condiţii fără să fie întrebată.

Antonescu a fost întrebat de ce crede că PDL ar trebui să renunţe la ideea că în 2012 ar fi avut loc o ”lovitură de stat” la momentul suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

El a precizat că le-a transmis celor de la PDL că, din punctul său de vedere, ”între lucrurile care vor trebui totuşi clarificate la nivelul partidului unificat este şi acest punct din istorie”.

Fostul preşedinte al PNL i-a transmis şi premierului Victor Ponta ”să aprofundeze” regretul legat de ”continuarea USL”, menţionând că poate ”cândva pe parcursul îndelungatei sale cariere politice” va recunoaşte ”de ce USL a eşuat”.

Liderul PMP, Elena Udrea, a declarat, sâmbătă, la Constanţa, că formaţiunea sa va sprijini candidatul PDL şi PNL în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, dar ”depinde ce îşi asumă” acesta, iar dacă va fi vorba despre Crin Antonescu, el va trebui să se dezică de ceea ce s-a întâmplat în 2012.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.