
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, le-a spus jurnaliştilor, luni, înaintea primei şedinţe a conducerii USL, că s-ar fi îmbrăcat frumos dacă ar fi ştiut că aceştia vor veni să relateze despre această reuniune, el solicitându-le să îi transmită, pe viitor, când vor veni, pentru a se îmbrăca frumos.
„Dacă ştiam că veniţi, mă îmbrăcam frumos”, le-a spus Antonescu, la coborârea din maşină, reporterilor, fotografilor şi cameramanilor reuniţi la sediul USL din Kiseleff, nr. 57, pentru a relata despre prima şedinţă a conducerii USL.
După ce a acordat o declaraţie jurnaliştilor, Antonescu a revenit asupra cererii sale, el transmiţându-le, în timp ce urca pe scările sediului: „Să-mi spuneţi când veniţi, să mă îmbrac frumos!”.
Anunţul privind prima şedinţă a USL a fost transmis, presei, doar de către PC, în cursul zilei de duminică.
PSD şi PNL, celelalte formaţiuni componente ale USL, nu au transmis nicio informaţie de presă referitoare al prima şedinţă a conducerii USL.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.