Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că speră ca informaţia privind plecarea a opt deputaţi din partid după Congres să fie falsă, deşi e plauzibilă, menţionând că este posibil ca cei în cauză să plece indiferent de cine câştigă, folosind evenimentul ca pretext, informează mediafax.ro."După Congresul PSD Victor Ponta spunea, cel puţin eu unul îl cred: «Domne, au plecat nişte oameni care m-au votat pe mine! Nu înţeleg de ce au plecat!». S-ar putea ca cei opt, eu sper să nu fie niciunul, dar s-ar putea să fie doi-trei-opt, s-ar putea ca oamenii aceştia să plece indiferent cine câştigă şi indiferent ce Statut, Congresul ca pretext. Dacă au de plecat nu numai că sunt liberi să o facă, dar e foarte bine să o facă şi nu cred că PNL are nevoie de oameni care au asemenea înţelegeri făcute", a susţinut Antonescu. (T.G.)
Antonescu: S-ar putea ca unii deputaţi PNL să plece indiferent cine câştigă, Congresul e pretext
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că speră ca informaţia privind plecarea a opt deputaţi din partid după Congres să fie falsă, deşi e plauzibilă, menţionând că este posibil ca cei în cauză să plece indiferent de cine câştigă, folosind evenimentul ca pretext, informează mediafax.ro."După Congresul PSD Victor Ponta spunea, cel puţin eu unul îl […]

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.