Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, la Realitatea Tv, că Adriean Videanu este un „simbol al corupţiei” guvernului şi un om „dat afară” din Cabinet.
„Nu sunt dispus să-l accept pe domnul Videanu ca autoritate în materie de economie. Domnul Videanu este un om care a promis salarii de 950 de euro şi pensii de 450 de euro. Domnul Videanu este un om care s-a făcut şi ne-a făcut de râs din funcţia de ministru solicitând sau întrebând pe la Comisia Europeană dacă poate să-şi tragă fonduri personal. Domnul Videanu e un simbol al corupţiei acestui guvern, care a încheiat contracte băieţilor deştepţi din energie până în 2018, e un om care a fost dat afară din guvern presupun că nu de foarte performant, deci nu lui avem să-i răspundem ceva”, a declarat Crin Antonescu. Declarația vine după ce duminică, într-o conferință de presă, Adriean Videanu a criticat programul economic al USL.
„Domnul Videanu numără corect doar voturile la alegerile prezidenţiale pentru că i le dă STS, atât numără corect”, a mai adăugat Antonescu.