Anul schimbărilor în jurul României. Cine va conduce Europa de Sud-Est?

Aceleași ingrediente ale schimbării de regim în Bulgaria, Ungaria sau ale instabilității din Serbia și Albania vor garanta aceleași rezultate?

Anul schimbărilor în jurul României. Cine va conduce Europa de Sud-Est?

Aceleași ingrediente ale schimbării de regim în Bulgaria, Ungaria sau ale instabilității din Serbia și Albania vor garanta aceleași rezultate?

Vecinii României par să înceapă noi proiecte politice. Ungaria are un nou premier, după 16 ani. Bulgaria iese dintr-o criză politică de șase ani. Liderul necontestat din Serbia începând din 2012 își anunță demisia, după proteste de aproape doi ani ale tinerilor. Iar în Albania, un premier de 13 ani, se confruntă cu o ”revoluție” a aceleiași generații.

Aceeași generație contestă vechile regimuri

Actorii se aseamănă – o generație nouă împotriva corupției unor lideri care prea să se fi eternizat la putere. Există însă și alte elemente comune – influența rusă și seismele produse de actuala administrație Trump, prin interese strategice sau de afaceri. In Balcanii de Vest, ca și în Ungaria sau la alegerile prezidențiale din 2025 din Polonia, este vizibilă o contradicție între interesele urmărite de Bruxelles și administrația Trump. Totul se întâmplă în state UE sau aflate în negocieri de aderare. Bulgaria și Ungaria demonstrează eficiența constrângerii prin condiționarea politică a accesului la fondurile UE, introdusă în 2021, în ciuda opoziției Poloniei și Ungariei. Serbia demonstrează însă rolul duplicitar al Bruxellesului, deloc lipsit de importanță la viitoarele alegeri și care poate ajuta la perpetuarea „stabilocrației” lui Vucic.

Sfârșitul erei Vucic? Demisia care nu garantează schimbarea

Începând din 2012, Serbia este condusă de Partidul Progresist, cu originile în Partidul Radical Sârb, ultranaționalist, având pentru o perioadă și o aripă paramilitară. În toți acești ani, liderul Serbiei a fost Aleksandar Vucic (fie ca premier, fie ca președinte), fost ministru al Informațiilor, la doar 28 de ani, în perioada  1998-2000, sub președintele Slobodan Milosevic.

Pe 27 iunie, Vucic a anunțat că va demisiona ”peste câteva săptămâni”. Nu mai are dreptul de a candida la președinție. Va fi finalul unui regim? Începând din noiembrie 2024, de la tragedia din Gara din Novi Sad (prăbușirea copertinei de beton de deasupra intrării, soldată cu moartea a 16 oameni), Vucic s-a confruntat cu cea mai gravă criză din cariera sa politică. De atunci, protestele nu au încetat.

Protestatarii nu au lideri evidenți și nu au creat o mișcare sau un partid cu un anumit program. Inițial, au fost proteste ale studenților din întreaga țară, iar anul universitar a fost compromis. Ulterior, acestor proteste li s-au alăturat și alte categorii sociale, inclusiv sindicaliști. Au cerut pedepsirea celor vinovați pentru tragedia de la Novi Sad – în spatele renovării gării au stat multe afaceri corupte și o companie din China.  Absenta unor lideri ai a unui program politic a fost văzută ca o virtute – o mișcare neideologizată, orientată împotriva corupției patronate de Vucic a reușit să atragă mai mulți simpatizanți. Majoritatea analizelor din presa occidentala a ultimului an și jumătate sugerează că protestatarii liberali, cât și o parte dintre cei anti-occidentali, s-au unit împotriva președintelui Vucic și cer alegeri anticipate și combaterea fermă a corupției.

Protestele fără lideri – un atu și un dezavantaj

Acum, au obținut demisia președintelui. Constituția îi interzice un al treilea mandat. Dar, în noile condiții, lipsa de organizare a opoziției din stradă nu mai este un atu. Sondajele arată că Partidul Progresist Sârb, al lui Vucic, este consolidat în jurul a 45% din opțiunile de vot. În luna aprilie au avut loc alegeri în câteva orașe din Serbia, toate câștigate de alianțe dominate de partidul prezidențial. Opoziția este foarte fragmentată, iar mișcarea din stradă este cotată la sub 10% din voturi. În luna mai, publicația sârbă Danas nota ca studenții elaboreaza liste electorale ”secrete” în care mizează pe experți și personalități civice, inclusiv rectorul Universității din Belgrad, Vladan Djokic.

Anticipatele, arma politică preferată a președintelui sârb

Vucic nu a specificat când vor urma alegeri anticipate. Nici dacă acestea vor alegeri prezidențiale sau va urma și dizolvarea parlamentului. Aleksandar Vucic este un expert al anticipatelor, pe care le-a folosit pentru a-și consolida puterea. A apelat la anticipate când a fost premier, în 2014 si 2016. Apoi în 2022 și 2023. Acum a anunțat crearea listei ”Serbia Unită”, cu partidul sau vioara întâi și cu prima șansă de a da viitorii lideri.

Un cap de pod informativ al Rusiei în Balcani

Președintele Vuciuc s-a menținut la putere din 2012, de când a început să domine guvernul din poziția de ministru al Apărării și vicepremier. A mizat constant pe o abordare multivectorială. Vucic nu a respins proiectul aderării Serbiei la UE, l-a susținut mereu la nivel retoric. În paralel, a permis crearea unui cap de pod informativ al Rusiei în Balcanii de Vest. Asta il poate ajuta in alegeri și chiar în cazul unei insurecții armate.

Centrul umanitar ruso-sârb de la Niș este parte a unui parteneriat de securitate între Rusia și Serbia cu un statut juridic ambiguu, ce facilitează activități ruse de informații și comunicații securizate în Serbia. Centrul ar permite desfășurarea rapidă a consilierilor și echipamentelor ruse în caz de criză, funcționând ca un hub logistic și operațional. Integrarea în sistemul sârb oferă Rusiei capacitatea de a acționa fără consecințe internaționale imediate. Cooperarea militară și dependența Serbiei de echipamente rusești creează legături tehnice și strategice profunde între cele două state.

Frica de o ”revoluție colorată”, noua armă a propagandei

În 2025, ministrul rus de Externe a avertizat că țările vestice nu trebuie să susțină o ”revoluție colorată” în Serbia. Tot atunci, președintele Vucic a declarat că există riscul ca în Serbia să se repete scenariul din Ucraina din 2014 și cel din Georgia, unde aveau loc manifestații împotriva unui guvern considerat pro-rus, care suspendase pentru trei ani negocierile pentru aderarea la UE și introdusese legi dure privind finanțarea din surse externe a ONG-urilor.

Bruxellesul, acuzat ca a legitimat ”stabilocrația” în Serbia

Pot tinerii care protestează în Serbia să facă față valului de propaganda a lui Vucic și al Rusiei pentru a câștiga cât mai mult la viitoarele alegeri? Pot conta pe susținerea UE, cu care Serbia se află în negocieri de aderare ce bat pasul pe loc de 12 ani? Credibilitatea UE în Serbia a fost afectata de decizii ale Bruxellesului criticate deopotrivă de liberalii și naționaliștii sârbi. Politica sârbă de nealiniere a ajuns să se măsoare în proiecte de exploatare a resurselor naturale. În 2024, președintele Vucic semna un acord pentru redeschiderea unui proiect de exploatare a litiului, care ar asigura 20% din necesarul pentru producția europeana de baterii pentru automobilele electrice. Cu puțin timp înainte, Serbia semnase un acord cu China, pentru exploatarea zăcămintelor de cupru.

Exploatarea resurselor poate reduce orientarea pro-vest

Aceste acorduri au reușit să unească partide ultranaționaliste, liberali și ONG-uri pentru protecția mediului. Au fost văzute ca o legitimare a președintelui Vucic de către liderii europeni, în schimbul materiilor prime. ”Serbia nu va avea voie sa adere prea curând la UE, iar UE o va vedea ca pe o piață deschisă, o ușă din spate, deschisă mereu pentru forță de muncă ieftină”, spunea unul dintre protestatarii liberali de la Belgrad, citat de UnHerd. Acum, în 2026, protecția mediului si exploatarea resurselor este pe agenda protestelor studențești și va fi temă electorală.

Cu doar câteva zile înainte ca Vucic să facă anunțul demisiei, Balkan Insight publica un articol despre susținerea indirectă a Germaniei pentru proiectele de exploatare a resurselor în Serbia, în pofida opoziției din societatea civilă și a erodării normelor democratice. Acest tip de cooperare reflectă o formă de ”stabilitocrație”, în care statele occidentale prioritizează stabilitatea și interesele economice (în special tranziția energetică a UE și industria auto germană) în detrimentul standardelor democratice din Serbia.

Kosovo și Serbia – două regimuri care se hrănesc din adversitatea reciprocă

Longevitatea lui Vucic în fruntea Serbiei se explică și prin situația geopolitică din Balcanii de Vest. Bombardamentele NATO asupra Serbiei, în 1999, și declararea unilaterala a independenței Kosovo, în 2008, au îndepărtat de Occident o întreagă generație. Pentru acești sârbi, poziția Rusiei împotriva independenței Kosovo este o garanție a suveranității. Conflictul mocnit este întreținuta și de la Pristina, de data aceasta de un premier care face parte din nouă generație – Albin Kurti. Lider al unui partid cu accente populiste și care privește cu scepticism tutela SUA și a UE in Kosovo, Kurti a refuzat aplicarea statutului municipalităților sârbe din nordul Kosovo, negociat cu mediere europeana, un pas esențial către reglementarea conflictului. În urmă cu un an, Kosovo a eliminat administrația paralelă sârbă. Sunt decizii care au favorizat partidele naționaliste și eurosceptice de la Belgrad.

UE și SUA, în tabere opuse

La fel și permanenta stare conflictuala întreținută în Bosnia și Herțegovina de entitatea sârbă Republica Srpska, sub conducerea lui Milorad Dodik, un pion al lui Vucic și, nu de puține ori, al Rusiei. Dodik nu mai este președinte. A demisionat în urmă cu un an. A fost anchetat pentru corupție, condamnat la un an de închisoare (sentința aceasta a fost anulată în apel). Însă influența lui persistă, în special prin implicarea sa în jocul intereselor administrației Trump. Susține construirea unui gazododuct esential dinspre Croația de către o companie americana apropiata de fratele lui Michael Flynn, fost șef al spionajului militar american și fost consilier de securitate al Casei Albe, în 2017. UE si SUA sunt în tabere opuse în cazul acestui proiect.

”Revoluție” anti-corupție sau anti-Trump în Albania?

Proteste nu sunt doar la Belgrad, ci și la Tirana. Ca și în Republica Srpska, cauza este un proiect american, unul imobiliar asociat cu ginerele prezidențial Jared Kushner. Protestatarii susțin că apără democrația. Premierul Edi Rama se consideră victima unui război hibrid în care este implicat inclusiv Iranul.

Având în vedere că ”Revoluția Flamingo” se organizează pentru apărarea faunei pe doar un hectar de coastă albaneză, se poate ca premierul Rama să nu se înșele. Având însă în vedere nivelul corupției din Albania și că Rama este la putere din 13 ani, la care se adaugă alți 11 ani la primăria capitalei Tirana, unde locuiește circa o treime din electoratul țării, protestatarii par să aibă dreptate. Protestele din Albania sunt mult mai tinere, începute la finalul lunii mai 2026. Dar sunt alimentate tot de tinerii generației Z, ca și în Serbia.

O analiză Politico.eu spune că ținta este în mod clar ginerele prezidențial din SUA. Premierul Rama acuză Rusia și regimul de la Teheran că s-ar afla în spatele mobilizării tinerilor. Albania adăpostește din 2018, la solicitarea SUA, un adevărat stat în stat – Organizația Mujahedinii Poporului, grup disident din Iran, orientat împotriva actualului regim și considerat organizație terorista în SUA, UE, Japonia, până la începutul anilor 2010.

Bulgaria încheie o criză politică de șase ani

În vreme ce Serbia pare să intre într-o perioadă de instabilitate politică, Bulgaria reușește să iasă din seria de opt alegeri parlamentare în intervalul 2020-2026. Ca și în Serbia vecină, protestele din Bulgaria au avut drept cauza nivelul corupției. Aparenta stabilitate este adusă de Bulgaria Progresistă, partidul creat in jurul fostului președinte Rumen Radev, care a demisionat strategic în ianuarie anul acesta, pentru a-și pregăti campania electorală. Întrebarea este dacă partidul lui Radev este progresist în sensul occidental al termenului sau în cel brevetat de Partidul Progresist al lui Aleksandar Vucic.

De ce Bulgaria nu va putea da un nou Orban?

Îngrijorările sunt de înțeles. Ca președinte al Bulgariei, Rumen Radev a avut poziții foarte apropiate de Rusia, judecând după standardul european post-2022. Inițial, s-a opus sprijinului militar pentru Ucraina. A criticat acordul de securitate Ucraina-Bulgaria, semnat cu puțin înainte de alegerile din Bulgaria. A cerut ”relații practice cu Rusia”. Și, în 2021, a spus că peninsula Crimeea este ”rusă”. Îngrijorarea este că, la Sofia, puterea a fost preluată de un premier care se poate alătura omologului slovac Robert Fico. Se adaugă și o posibilă ”beție a puterii”, unii critici văzându-l pe Radev ca artizan al crizei politice prelungite din Bulgaria. Motivul: președintele a putut controla puterea executivă prin numiri succesive de premieri interimari.

Chiar dacă multe articolele agențiilor internaționale l-au prezentat drept ”pro-rus” pe noul premier al Bulgariei, Radev nu va putea fi un nou Viktor Orban în UE. În primul rând, Bulgaria este un stat mai dependent de finanțările UE decât Ungaria. Radev a și declarat că Bulgaria va merge ”pe calea europeana, imediat după ce a câștigat alegerile din luna aprilie. Lecția Ungariei este că orice confruntare gravă cu UE vine cu un cost major pentru guvern. Ciclicitatea protestelor anticorupție din Bulgaria este o altă pârghie prin care guvernarea de la Sofia poate fi menținută în coordonatele Bruxellesului.

Primul test al guvernului Radev: armele pentru Ucraina

Interesele vecinilor din NATO este ca guvernarea de la Sofia să fie stabilă, pentru a putea finaliza proiectele de securitate de pe flancul estic al NATO, în special cele de la Marea Neagră. La fel, UE își dorește stabilitate politica la Sofia pentru a finaliza procesul aderării Macedoniei de Nord. Bulgaria blochează aderarea Macedoniei de Nord din 2020. Guvernul Radev nu ar escalada, ci doar ar continua o politică mai veche, dacă ar decide să mențină vetoul.

Episodul opririi livrărilor de arme în Ucraina arată care este rezultanta acestui joc al influențelor și condiționărilor europene. La începutul lunii iunie, proaspătul guvern Radev a anunțat că nu va mai livra arme Ucrainei. Imediat, ministrul Apărării a precizat că nu este vorba despre încetarea vânzării de arme, ci doar a ”livrărilor”. Bulgaria depinde de exportul de arme. A câștigat sute de milioane de euro astfel în ultimii doi ani. În Bulgaria au fost făcute mai multe investiții de către Rheinmetall. Guvernul Radev nu a dorit să pericliteze această ramura economică și relația cu partenerii vestici. A fost doar un exercițiu de mers pe sârmă între orientare pro-Vest și electoratul pro-rus. Sunt de așteptat și alte pendulări similare ale guvernului Radev, cu scopul de a asigura stabilitatea politică în țară.

Ungaria după Orbán: începe cu adevărat o nouă eră?

Bulgaria nu va da Europei un nou Viktor Orban. Însă este posibilă transformarea noului premier al Ungariei într-o versiune cu față mai pro-europeană a predecesorului său? Peter Magyar și partidul său Tisza au câștigat majoritatea constituțională la alegerile din luna aprilie și au pus capăt celor 16 ani de regim Orban. Va fi o revoluție pro-UE in Ungaria?

Peter Magyar promite epurarea vechiului sistem

Într-un discurs recent în Parlamentul de la Budapesta, premierul Peter Magyar a anunțat un război total împotriva ”mafiei” fostului regim, a președintelui ales de fostul parlament și o amplă revizuire a constituției adoptată în primul mandat al lui Viktor Orban. Majoritatea măsurilor vizează asigurarea independenței justiției, lupta împotriva corupției și o limita de doar două mandate pentru premierul Ungariei și trei mandate pentru deputați.

La fel ca și în Bulgaria, dependența de fondurile europene face puțin probabile noi derapaje antidemocratice ale guvernului de la Budapesta. Înghețarea fondurilor UE pentru Ungaria a fost o pârghie esențială în îndepărtarea electoratului de fostul premier. Însă ungurii rămân un electorat profund conservator, cu atitudini anti-imigrație clare, întărite în cei 16 ani de guvernare Orban. Noul guvern a anunțat că nu va pune în aplicare pactul privind migrația în Uniunea Europeană, adoptat pe 12 iunie 2026. Pact pentru migrație și azil nu rezolvă problema migrației ilegale, ci o instituționalizează, aducând în plus cheltuieli foarte mari pentru statele membre UE, a arătat guvernul Magyar.

Ungaria rămâne conservatoare, indiferent cine guvernează

La fel și în cazul susținerii militară a Ucrainei. 79% dintre alegătorii Tisza doresc îmbunătățirea relațiilor cu UE, însă doar 12% sunt pentru susținerea militară a Ucrainei. La Consiliul European din această luna, Magyar a insistat pentru eliminarea unei mențiuni privind la accelerarea aderării Ucrainei la UE. Magyar a renunțat imediat le vetoul care bloca ajutorul UE de 90 de miliarde de dolari pentru Ucraina, însă s-a opus aderării rapide a Kievului. În acest fel, guvernul Ungariei va afecta și procesul de aderare al Republicii Moldova, câtă vreme va mai fi legat de cel al Ucrainei.

 

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Nu stim ”cine va conduce” dar in Romania ti-e frica sa mai traiesti. Ti-e frica de ziua de maine. Romania a ajuns pe mana unui grup infricosator. Unul mai dubios decat altul. Intrebarea este cum ne mai salvam?

  2. Balcanii..” butoiul de pulbere al Europei ” vs in sfârșit, creșterea nivelului lor de trai? Ei decid. …Lideri??????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.