Liderul USB, Nicușor Dan, demisionează din Asociația Salvați Bucureștiul pentru a nu fi în conflict de interese, având în vedere că urmează să ocupe funcția de consilier general al Capitalei.
„Începând de astăzi voi fi consilier general. Astăzi, după opt ani și jumătate, demisionez din Asociația Salvați Bucureștiul, pentru a nu fi în conflict de interese. Opt ani și jumătate nu e puțin. Aveam proiecte matematice, aveam planuri cu familia, cu prietenii, aveam cărți de citit. Toate lăsate în așteptare. Nu știu dacă voi ierta, dar sigur nu-i voi uita pe ticăloșii care m-au obligat să-mi neglijez proiectele”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.
Acesta afirmă totodată că prin activitatea sa în cadrul Asociației a cunoscut „sute de oameni deosebiți” cu care a „împărtășit cauze”.
„A fost o fericire și o onoare să fim colegi. Uniunea Salvați România e cauza cea mai importantă acum. Putem împreună să schimbăm România”, spune Nicușor Dan.