Anunț important pentru pensionari de la Ministerul Muncii

Casa Naţională de Pensii informează că, în luna ianuarie 2024, plata pensiilor la Poştă se face conform convenţiei încheiate între cele două instituţii.

De B C
Anunț important pentru pensionari de la Ministerul Muncii

Casa Naţională de Pensii informează că, în luna ianuarie 2024, plata pensiilor la Poştă se face conform convenţiei încheiate între cele două instituţii.

Plata pensiilor către beneficiari, în luna curentă, se va efectua începând cu data de 5 ianuarie, informează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale(MMSS), într-o postare publicată, miercuri, pe pagina oficială.

„Casa Naţională de Pensii informează că, în luna ianuarie 2024, plata pensiilor la Poştă se face conform convenţiei încheiate între cele două instituţii. Fondurile necesare s-au transmis astăzi către Poşta Română. Astfel, sumele virate vor ajunge în conturile Poştei Române SA, pe data de 4 ianuarie 2024. Iar distribuirea pensiilor pe teren (la domiciliul beneficiarilor) se va efectua începând cu data de 5 ianuarie 2024. Totodată, menţionăm că plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11 – 12 ianuarie”, menţionează instituţia.

Ministerul de resort precizează că deschiderea de credite de la Ministerul Finanţelor pentru plata pensiilor în luna ianuarie 2024 s-a realizat din 29 decembrie 2023 cu utilizarea creditelor începând cu data de 3 ianuarie 2024 şi cu încadrarea in limitele lunii ianuarie, anul curent, aprobate de Guvern.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. Poate citesc anuntul ata si stiristele de la televiziuni, nu stiu ce s-a intamplat cu ele in noaptea de revelion dar au luat-o razna, par panicate si prezinta numai stiri false de zici ca sunt elevele crainicului de la CBS din 30 octombrie 1938. Numai ca la CBS se prezenta cartea ,,Razboiul lumilor”. Stiristele din Romania se intrec sa prezinte orice stire falsa pentru induce panica in randul populatiei, parca ar fi intr-o competitie intre canalele TV, precum in filmul ,,The Hunger Games”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.