Aproximativ 500.000 de locuri noi de vaccinare vor fi disponibile din 15 februarie, a mai anunțat, marți, Valeriu Gheorghiță. Primele locuri, circa 200.000, vor fi încărcate miercuri.
Valeriu Gheorghiță a fost întrebat, marți, în conferință de presă, câte locuri vor fi încărcate de miercuri pe platforma de vaccinare.
„Vor fi aproximativ 500.000 de locuri disponibile începând cu 15 februarie până la sfârșitul lunii martie pentru aceste 180 de cabinete de vaccinare. Din punct de vedere al locurilor care devin eligibile pentru programare în fiecare județ, ori de câte ori vor deveni disponibile noi vom anunța oficial acest lucru. Pe lângă aceste 180 de centre , așa cum am spus și data trecută sau cu alte ocazii, intenționăm ca din a doua jumătate a lunii martie – fiindcă am reevaluat numărul de doze disponibile în luna martie, exceptând programările deja făcute pentru prima doză și rapel – excedentul de doze ne va permite deschiderea a aproximativ 200 de cabinete de vaccinare noi în care vor fi distribuite vaccinuri de la Pfizer în mod deosebit și probabil vaccinuri de la Moderna, ceea ce ne va asigura aproximativ 12.000 de persoane noi zilnic vaccinate. Ceea ce înseamnă că programarea lor se poate deschide începând cu prima parte a lunii martie. După 1 martie se pot face programări în aceste centre pe care urmează să le deschidem din a doua jumătate a lunii martie”, a sus Valeriu Gheorghiță.
Acesta a afirmat că toate aceste termene vor fi comunicate oficial, astfel încât persoanele să nu stea zilnic să caute alte locuri disponibile.
Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare, în prezent nu sunt alte locuri disponibile la nivelul județelor, dar ele pot apărea atunci când o persoană își anulează din diverse motive programarea.
„Sunt situații punctuale, iar din acest punct de vedere practic încercăm să găsim o modalitate prin care să fie afișate fără să te programezi, numărul de locuri libere în centrele de vaccinare. Practic, să nu fii nevoit să îți faci un cont pentru a vedea câte locuri libere sunt disponibile într-un centru de vaccinare și să poată fi vizualizate de la început”, a mai spus Gheorghiță.
Întrebat câte locuri de vaccinare vor fi introduse miercuri, Gheorghiță a spus că „în jur de 200.000 de locuri”.
Acesta a fost întrebat și câte cazuri de parestezii la nivelul feţei au fost înregistrate în urma vaccinări anti-COVID-19.
“Le putem centraliza, dar pot să vă spun că atât datele din România, cât şi datele de la nivel internaţional, în mod deosebit din Israel, arată şi aceste lucruri sunt menţionate şi în rezumatul caracteristicilor produsului, este o particularitate prezenţa prezenţa acestor parestezii mai ales la nivel facial, dar şi nivel membrelor legate de vaccinarea cu vaccinul de la Pfizer. Raportul Agenţiei Europene a Medicamentului publicat pe 28 ianuarie este primul raport al datelor de siguranţă după momentul în care a fost pus în uzul practic, nu arată evenimente sau reacţii adverse altele decât cele deja menţionate în rezumatul caracteristicilor produsului, nu s-au înregistrat reacţii adverse ieşite din comun. Practic ceea ce era cunoscut şi menţionat în RCP a fost validat şi după vaccinarea a zeci de milioane de persoane”, a afirmat coordonatorul centrului de vaccinare.
El a menţionat că aceste parestezii sunt trecătoare şi nu lasă sechele.
“Aceste parestezii sunt tranzitorii, sunt trecătoare şi nu lasă sechele pe termen lung. Evident, creează o stare de anxietate pentru persoana în cauză însă atunci când explicăm poate mai bine aceste reacţii adverse rar întâlnite şi printr-o consiliere a persoanei în cauză cred că lucrurile pot să fie controlate fără probleme”, a afirmat Gheorghiţă.
De asemenea, el a mai fost întrebat dacă au fost situaţii în care a fost nevoie de utilizarea epipenelor care se află în fiecare centru de vaccinare.
“Au fost câteva situaţii în care s-au folosit seringile umplute cu adrenalină, având în vedere că în prezent în momentul de faţă este mai prudent atunci când o persoană acuză o stare generală modificată, evident colegii din centrele de vaccinare din prudenţă pot să folosească aceste medicamente tocmai pentru a asigura un nivel cât de poate de ridicat al protecţiei persoanelor respective. Nu au fost înregistrate cazuri de şoc anafilactic”, a transmis coordonatorul campaniei de vaccinare.
Întrebat cum s-au manifestat reacţiile alergice după vaccinarea, Valeriu Gheorghiţă a răspuns: “În majoritatea cazurilor au fost erupţii de tip urticarian şi au mai fost cazuri de angioedem, adică de tumefiere la nivelul buzelor”.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
@iorgu – nu știu ce te tot miri atât de ce conduc militarii operațiunea vaccinării! Ce știu să facă cel mai bine militarii?! Sa asculte ordine și să omoare alți oameni! Asta fac și aici! Asculta ordinele celor care au inventat un set modificator genetic pentru a reduce în câțiva ani populația lumii! Un război clasic este prea scump și distrugător, dar printr-o injecție de 20 de lei te termină în 2-3 ani și le rămâne munca ta de o viață! Bașca nu-ți mai plătesc pensia pentru care ai cotizat 40 de ani! Mergeți cu seninătate in noul lagăr planetar! Ca la Auschwitz, când intrau la dusuri, dar nu mai ieșeau! Gheorghita spunea aseara la televizor că nu a fost nici un caz de soc anafilactic până
acum! Mare mincinos! Daca dai căutare pe net sunt cel puțin zece cazuri inregistrate! O colega de servici cu care mă contram mi-a spus, in ciudă, după vaccinare, că singurul efect advers după prima doza a fost ,,o mare eliberare de griji”! Biata de ea!