Anunțul lui Tăriceanu privind dosarul Belina

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că luni va depune la Curtea Constituţională sesizarea privind un potențial conflict juridic între DNA și Guvern în cazul dosarului Belina în care este suspectă Sevil Shhaideh și în care Rovana Plumb a fost scăpată de urmărirea penală de către parlamentari. Liderul ALDE a făcut acest anunţ la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare.

„În ceea ce privește sesizarea CCR, v-am spus ieri că aștept punctul de vedere al experților. Între timp mi l-au prezentat astăzi de dimineață, așa încât luni, săptămâna viitoare, voi depune la Curtea Constituțională sesizarea despre care am vorbit”, a anunțat Tăriceanu miercuri întrebat când va sesiza CCR în cazul dosarului Belina.

Liderul PSD Liviu Dragnea declara, marţi, că proiectul sesizării CCR privind existenţa unui conflict între Guvern şi DNA, referitor la cazul Belina, este finalizat, o discuţie pe această temă urmând a avea loc miercuri, în coaliţie. Întrebat dacă se va ajunge la CCR cu o sesizare privind conflictul DNA-Guvern și cine o va înainta, Dragnea a răspuns: „Eu cred că se va ajunge”. Chestionat dacă a discutat cu Tăriceanu, în acest sens, Dragnea a spus: „Da. Este făcut proiectul și cred că astăzi sau mâine e forma finală”.

Reacția Opoziției

Președintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat miercuri că a luat act ”cu stupefacție” de intenția anunțată de Călin Popescu Tăriceanu de a sesiza CCR în ce privește dosarul Belina, apreciind că este ”o absurditate juridică fără precedent” care ar putea duce la deturnarea cu impunitate a fondurilor publice

”Am luat act cu stupefacție de decizia președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, de a sesiza Curtea Constituțională cu privire la cazul Belina, față de care a fost declanșată o anchetă penală referitoare la modalitatea în care a fost transferată această proprietate”, spune Orban, într-un comunicat de presă.

În opinia acestuia, obiectivul lui Tăriceanu este ca CCR să confere imunitate pentru Hotărârile de Guvern astfel încât să nu mai poată fi trași inițiatorii la răspundere pentru prejudiciile cauzate. ”Atragem atenția asupra obiectivului real urmărit de dnul Tăriceanu și semnificației gestului său, care este de o absurditate juridică fără precedent. Practic, folosind cazul Belina drept prilej, Călin Popescu Tăriceanu solicită Curții Constituționale validarea unui regim de imunitate acordată pentru emiterea Hotărârilor de Guvern. Astfel, orice ilegalitate s-ar comite prin emiterea unei HG, nimeni să nu răspundă pentru eventuala încălcare a legii sau pentru prejudiciul cauzat”, susține Ludovic Orban.

Orban mai spune că validarea de către CCR a interpretării lui Tăriceanu va duce la utilizarea abuzivă a resurselor publice de către Executiv.

”Facem, de pe acum, un apel public față de judecătorii Curții Constituționale să respingă ca inadmisibilă sesizarea anunțată de Călin Popescu Tăriceanu. Iresponsabilitatea domniei sale a atins o limită greu de imaginat pentru orice țară a Uniunii Europene. Totodată, protestăm față maniera antidemocratică și abuzivă în care președintele Senatului procedează, considerând funcția deținută ca fiind o demnitate personală, pe care o folosește în interesul ilegitim al aliaților săi politici”, conchide liderul PNL.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8499 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Cele 5 legi ale prostiei SUNT;
    1.Prima lege a prostiei Omul subestimează numărul idioților care-l înconjoară.
    2. A doua lege a prostiei Probabilitatea ca un om să fie prost nu depinde de alte calități ale sale.
    3. Legea a treia a prostiei Prostul este acea persoană ale cărei acțiuni duc la pierderi pentru alți oameni sau grupuri de oameni și nu aduc beneficii autorului sau chiar se transformă în evenimente negative pentru el.
    4. A patra lege a prostiei Deștepții subestimează mereu potențialul distructiv al proștilor.
    5. A cincea legea a prostiei, Prostul e cel mai periculos tip de personalitate. Dar trebuie de specificat ce anume îl face pe un prost periculos. Oamenii proști sunt periculoși pentru că oamenii raționali cu greu pot deduce logic un comportament irațional. Un om deștept poate să înțeleagă logica infractorului, pentru că infractorul este rațional – el pur și simplu vrea să primească cît mai mult câștig, cu toate că nu e suficient de deștept ca să câștige singur. Infractorul este previzibil, de aceea poți face sistem de apărare. Să prognozezi acțiunile unui prost nu poți; el îți va face rău fără vreun motiv, fără scop, fără plan, în cel mai neașteptat loc, în cel mai nepotrivit moment. Nu aveți tehnici de a anticipa atacul lui. Într-o confruntare cu un prost, cel deștept se lasă pe mâna prostului, o ființă întâmplătoare, cu reguli neînțelese de deștepti. Atacul prostului, de obicei, te ia prin surprindere. Chiar și atunci când atacul este evident, ți-e greu să te aperi de el, pentru că nu are o structură rațională. Despre asta a scris Schiller: „Împotriva prostiei, chiar și zeii sunt neputincioși.
    Prostul e mai periculos decât infractorul. Rezultatele acțiunilor unui infractor perfect: o simplă trecere a bunurilor materiale de la un om la altul. Societății nu-i e nici mai cald, nici mai frig de la asta. Dacă toți membrii acestei societăți ar fi fost infractori ideali, ea ar fi putrezit încet, dar nu ar fi fost o catastrofă. Întreg sistemul ar fi fost redus la transferul de bogăție în favoarea celor care acționează de dragul acesteia și, luând în considerare că toți ar fi fost infractori, sistemul s-ar fi bucurat de stabilitate. Acest lucru poate fi ușor observat ȋn țările unde conducerea este coruptă, iar cetățenii încalcă mereu legile. Atunci când în scenă intră proștii, tabloul se schimbă. Ei aduc pagube, fără a avea beneficii. Bogăția este distrusă, societatea trăiește în sărăcie. Istoria ne arată că, în orice perioadă, țara progresează atunci când la conducere sunt suficient de mulți oameni deștepți, care să rețină proștii activi și să nu le permită să distrugă ceea ce au creat deștepții. Într-o țară în regres, proștii sunt la fel de mulți, dar la conducere observăm o creștere a numărului de infractori proști printre ceilalți cetățeni – naivi prostuți. Această schimbare cu siguranță crește urmările distructive ale acțiunilor proștilor și toată țara se duce de râpă.

  2. Cele 5 legi ale prostiei SUNT;
    1.Prima lege a prostiei Omul subestimează numărul idioților care-l înconjoară.
    2. A doua lege a prostiei Probabilitatea ca un om să fie prost nu depinde de alte calități ale sale.
    3. Legea a treia a prostiei Prostul este acea persoană ale cărei acțiuni duc la pierderi pentru alți oameni sau grupuri de oameni și nu aduc beneficii autorului sau chiar se transformă în evenimente negative pentru el.
    4. A patra lege a prostiei Deștepții subestimează mereu potențialul distructiv al proștilor.
    5. A cincea legea a prostiei, Prostul e cel mai periculos tip de personalitate. Dar trebuie de specificat ce anume îl face pe un prost periculos. Oamenii proști sunt periculoși pentru că oamenii raționali cu greu pot deduce logic un comportament irațional. Un om deștept poate să înțeleagă logica infractorului, pentru că infractorul este rațional – el pur și simplu vrea să primească cît mai mult câștig, cu toate că nu e suficient de deștept ca să câștige singur. Infractorul este previzibil, de aceea poți face sistem de apărare. Să prognozezi acțiunile unui prost nu poți; el îți va face rău fără vreun motiv, fără scop, fără plan, în cel mai neașteptat loc, în cel mai nepotrivit moment. Nu aveți tehnici de a anticipa atacul lui. Într-o confruntare cu un prost, cel deștept se lasă pe mâna prostului, o ființă întâmplătoare, cu reguli neînțelese de deștepti. Atacul prostului, de obicei, te ia prin surprindere. Chiar și atunci când atacul este evident, ți-e greu să te aperi de el, pentru că nu are o structură rațională. Despre asta a scris Schiller: „Împotriva prostiei, chiar și zeii sunt neputincioși.

  3. TOT din cele 5 legi ale prostiei, Prostul e mai periculos decât infractorul. Rezultatele acțiunilor unui infractor perfect: o simplă trecere a bunurilor materiale de la un om la altul. Societății nu-i e nici mai cald, nici mai frig de la asta. Dacă toți membrii acestei societăți ar fi fost infractori ideali, ea ar fi putrezit încet, dar nu ar fi fost o catastrofă. Întreg sistemul ar fi fost redus la transferul de bogăție în favoarea celor care acționează de dragul acesteia și, luând în considerare că toți ar fi fost infractori, sistemul s-ar fi bucurat de stabilitate. Acest lucru poate fi ușor observat ȋn țările unde conducerea este coruptă, iar cetățenii încalcă mereu legile. Atunci când în scenă intră proștii, tabloul se schimbă. Ei aduc pagube, fără a avea beneficii. Bogăția este distrusă, societatea trăiește în sărăcie. Istoria ne arată că, în orice perioadă, țara progresează atunci când la conducere sunt suficient de mulți oameni deștepți, care să rețină proștii activi și să nu le permită să distrugă ceea ce au creat deștepții. Într-o țară în regres, proștii sunt la fel de mulți, dar la conducere observăm o creștere a numărului de infractori proști printre ceilalți cetățeni – naivi prostuți. Această schimbare cu siguranță crește urmările distructive ale acțiunilor proștilor și toată țara se duce de râpă.

  4. Alo PSD ! Stiti ca toata dimineata daca foloseai Whats App intra automat o poza a lui Nicusor Dan cu un text jos : „Nicusor Dan nu voteaza guvernul PSD !” Stiati ?? Oare N.D. s-a facut hacker ???

  5. Erau unii nemultumiti de faptul ca CCR a impus pragul financiar pentru abuzul in serviciu (prag ce nici acum nu a fost adoptat de Parlament) in ciuda faptului ca cei de la Comisia de la Venetia nu au recomandat asa ceva. Adevarul e ca cei de la Comisia de la Venetia au spus ca ministrii nu ar trebui sa poata fi trasi la raspundere pentru actele lor decat in cazuri cu totul si cu totul speciale atunci cand prin activitatea lor membrii guvernului incalca drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor. Recomandarile Comisiei de la Venetia in principiu nu sunt obligatorii dar daca am vrea sa le respectam atunci cele doua doamne care au activat in Guvern nu ar trebui sa fie trase la raspundere pentru acea hotarare de Guvern. Ele pot fi trase la raspundere doar daca se dovedeste ca au adoptat respetiva hotarare in interesul privat al cuiva, de exemplu in interesul lui Dragnea. Nu stiu ce vor decide judecatorii CCR insa sper sa ii dea dreptate lui Tariceanu. In felul asta activitatea DNA ar fi readusa la normal si s-ar putea face doar dosare pentru coruptie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.