Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și-a anunțat joi, la Riga, intenția de a propune statelor membre ale Uniunii Europene un nou program de luptă contra terorismului, în contextul atentatului comis miercuri, la Paris, transmite AFP, citată de Agerpres.
”Vom prezenta un nou program de luptă contra terorismului în săptămânile următoare. Este încă prea devreme pentru a oferi detalii, dar vom explora un anumit număr de piste”, a spus Juncker într-o conferință de presă la Riga, unde se află pentru o reuniune comună a CE și a guvernului Letoniei, țară care a preluat la 1 ianuarie președinția semestrială a Consiliului UE.
Executivul UE dorește să consolideze strângerea și schimbul de informații între statele membre UE, dar unele țări și unii eurodeputați sunt destul de reticenți în legătură cu acest proiect.
Consolidarea apărării europene, în special în fața problemelor pe care le implică tineri europeni radicalizați care se înrolează pentru a lupta în Siria și Irak pentru organizația Statul Islamic (SI), se va afla pe agenda reuniunii miniștrilor de externe din UE ce va avea loc pe 19 ianuarie, la Bruxelles.
Reuniunea va fi pregătită de șefa diplomației europene Federica Mogherini și coordonatorul antiterorism al UE, Gilles de Kerchove.