Apartamentul în care locuieşte Elena Băsescu, într-un complex rezidenţial din sectorul 1 al Capitalei, a fost spart, iar principalul suspect este paznicul imobilului, care a fost arestat preventiv.
Potrivit unor surse din Poliţie citate de Mediafax, în 6 august, EBA a sesizat Secţia 1 Poliţie că la începutul lunii unul dintre paznicii complexului rezidenţial în care locuieşte ar fi intrat în locuinţa sa şi ar fi furat mai multe haine şi cosmetice.
Aceasta le-a spus poliţiştilor că furtul a fost posibil deoarece uşa apartamentului nu era închisă, ea precizând, de altfel, că uneori nu încuie locuinţa.
Poliţiştii au stabilit că principalul suspect este paznicul complexului, Paul Macarenco, în vârstă de 62 de ani, astfel că în 7 august au percheziţionat locuinţa acestuia unde ar fi găsit mai multe din bunurile reclamate de fiica lui Traian Băsescu. Bunurile respective i-au fost returnate Elenei Băsescu de către anchetatori.