
După primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, după o listă mai lungă cu candidați acuzați de plagiat și cu studii puse la îndoială, au rămas doi candidați aflați la poli opuși ai pregătirii: unul cu experiență internă și internațională, cu volume în specialitate și în abordări politice ale lumii de azi, și un altul a cărui nepregătire s-a putut observa în toate domeniile, tot timpul.
România are de ales acum între un specialist cunoscut în țară și în afara țării și o amatoare de vorbe fără acoperire și veleitară. Niciodată în istoria funcției de președinte al republicii nu a ajuns în finală un candidat atât de nepregătit.
Sunt zadarnice acum lamentările. Dincolo de toate speculațiile, cetățenii și-au spus cuvântul la urne, în mod realist și onest. Acum, tot ei sunt chemați să aleagă între cei doi, respectând regulile democrației.
Pledoaria noastră, a celor care semnează acest Apel, este pentru o dezbatere civilizată în care populația să voteze lucid candidatul pe care îl consideră cel mai pregătit, ca o garanție că România nu va cunoaște o decădere mai amplă decât cea care se percepe acum de către orice cetățean matur.
În legătură cu opiniile oricărui om se pot emite evaluări. Rămâne important însă ca aceste opinii să fie redate cu acuratețe de către cei care le comentează. Din păcate, la noi, televiziunile angajate prin contracte de publicitate au devenit procuraturi și tribunale de inchiziție politică, iar moderatorii și „influencerii” judecători și lipitori de sentințe.
Ne simțim datori să semnalăm că lipsa de logică, limbajul din media și din politica acestor zile deformează opiniile pentru a le putea combate.
Orice persoană răspunde de faptele și de afirmațiile sale. Este însă rațional și sănătos ca acestea să fie redate cu acuratețe, fără fragmentări, ruperi din context și desfigurări.
În situația în care a fost adusă România de guvernările ultimelor decenii, faptul că un cetățean este patriot este o datorie și o necesitate, iar nu o culpă. Faptul că un cetățean are opinii critice privind situația din Uniunea Europeană nu-l face antieuropean. Faptul că același cetățean privește critic războaiele de azi nu-l transformă în antiatlantist. Faptul că un compatriot optează pentru pace nu-l face nici pro-rus, nici pro-german sau alt pro.Faptul că o persoană cunoaște lumea nu face din el omul altcuiva decât al țării sale. Faptul că un om are opinii privind momente ale istoriei nu face din el nici antiromân, nici legionar, nici altceva.
Nu considerăm a fi soluție la problemele României obiceiul, amplificat în ultimele două decenii, de a ocupa presa internațională cu atacuri pline de minciuni pornite din țară, pentru a le invoca apoi drept „opinie” din afara țării. Diabolizările si falsurile nu servesc nimănui și nu țin de democrație.
Abundentul recurs la sofisme, mai ales în rândul apărătorilor de azi ai amatorismului, ne obligă să observăm încă un fapt. Toate atacurile mincinoase la adresa președintelui ales în Statelor Unite ale Americii – că ar fi ostil democrației, că ar prelungi neofascismul, că ar pactiza cu rivalul etc. – democrația americană le-a respins cu brio.
Aceste atacuri revin azi aproape literal față de candidatul Călin Georgescu. Nu este vorba de a face statuie cuiva, dar ne simțim obligați să semnalăm nivelul subdemocratic și adesea subcultural al atacurilor la adresa sa.
Istoria nu se încheie cu nimeni. Dezbaterea internațională între globalism și suveranism este de fapt abia la început, încât este loc pentru opinii variate. Valorile europenității, ale democrației și drepturile omului nu sunt proprietatea vreunui grup sau altul – ele sunt ale națiunilor și ale umanității.
În numele intereselor fundamentale ale României, în apărarea democrației și a valorilor veritabile ale țării, apelăm la concetățeni să ignore campaniile deșănțate, să nu răspundă provocărilor violente și partizane și să voteze candidatul cel mai pregătit, pe care îl consideră potrivit pentru evaluărilor lor!
Semnatari
Marian Munteanu, antropolog, fost lider al demonstrației studențești din Piața Universității
Grigore Popescu Arbore
Petru Boc
Mircea Canțăr
Ion Corbu
Cătălin Croitoru
Simina Croitoru
Dumitru Constantin Dulcan
Adrian Gorun
Adrian Naidin
Adrian Graur
Eugen Mihăescu
Andrei Marga
Liliana Mănomiu
Alex Murg
Cornel Nistorescu
Dumitru Otovescu
Aurelian Pavelescu
Dumitru Văduva
Gheorghe Piperea
Gheorghe Rădulescu
Stefan Râmniceanu
George Rizescu
Octavian Știreanu
Pavel Suian
Ion Vieru
Dr. Afrodita Iorgulescu
Au mai semnat
- Profesor Vasile Capatana
- Viorel Petcu
- Costel Biloiu
- Mircea-Alexandru MATEI, fondatorul Faxmedia Grup
- VALER MARIAN, fost procuror si senator, actualmente publicist
- Economist Mirica Constantin Dragos
- Marian Ivan, profesor universitar
- Viorica Morogan, doctor docent in Mineralogie, Petrologie si Geochimie
- Teodor Morogan – geolog si pictor
- Traian Radu Negrei, fost consilier prezidenţial pe probleme de învăţământ, cultură şi culte în timpul mandatului lui Emil Constantinescu
- Marius Roland Brătulescu
- Emanuel Petran – actor și regizor
- Ileana Boeru
- Casian Anton, cercetator în Relații Internaționale la Revi Project 88
- ing. Constantin Rusu
- ing. Maria Rusu
- Dumitru Constantin
- Alexandru Petria – scriitor
- Nicolaie Hoanță
- ec. Ioan Mihăilescu
- Prof.univ. Ion – Horia Birleanu
- Ilie Lascu – fost prefect Brăila
- Mihai Mandru, expert judiciar
- Ing. silvic Mircea Ardelean
- Alexandru-Eusebiu Ciobanu, scriitor, publicist, membru EYP Romania
- Nicolaie Hoanță
- Cristinel Dumitru Nistor
- Moraru Gheorghe
- Ing. Otilia Buicu
- Acad. Dr. Ing. Adrian Ashley TOADER-WILLIAMS, cercetător bioeconomist, Membru deplin al Academiei Internaționale de Științe, Mare Maestru al Ordinului Masonic Umaniterra – Internațional.
- Iulia Tilvescu – manager Compania Română de Stiri
- Maria Mălureanu
- Mirela Bâgiu
- Speranța Dănulescu, administrator de firmă
- Mirela Cosma
- Aurica Tudose – administrator de firmă
- Mathias H. Schwarz – traducător
- Maria Măgureanu 92 de ani
- Cornelia Circo
- Valeriu Stefu SUA
Lista semnatarilor rămâne deschisă. Persoanele care doresc să susțină acest apel sunt invitate să comunice la redactia@cotidianul.ro tel.0771 101 552
28 noiembrie 2024
Cartea TRUNGHIUL DE AUR AL DEMOCRTATIEI specifica care sunt componentele de baza ce trebuisc perfectionate pentru a MENTINE DEMOCRATIA.
Sisitemul judiciar romanesc se poate eficientiza, prin infaptuirea justitiei cu obiectivitate si celeritate precum si cu cheltuieli minime, copind modelul Sistemului de Justitie CANADIAN, a Tribunalului Electronic, bazat pe stiinta ciberneticii judiciare.
Completul de judecata este format dintr-un IT-ist sau cibernetician, un JUDICIARIST si un calculator cu softul adecvat, fara avocat.
– Dezvoltarea aplicarii “institutiei medierii” are efecte benefice deosebite deoarece in primul rind se poate prelua o parte importanta din incarcatura instantelor si asa subdimensionate si in al doilea rind se produce o demonopolizare a actului de Justitiei.
@ Wolf Edmond , daca esti cinstit si patriot , de ce nu semnezi cu numele tau adevarat . Atunci ai avea dreptul sa fii revoltat . Alfel , esti doar un ipocrit anonim mai mult ca sigur cu pensie speciala , cu toata ticalosia care se ascunde in spatele acestor pensii . Este valabil si pt. alti ” cenzurati ” care biziie pe aici , tomlin ( altfel decit ), batrinu , tetea
„O problema nu poate fi rezolvata cu aceleasi metode care au generato”E=MC2
Orice le spui, ei tot ce i-a invatat hadea repeta la nesfarsit…
Aici este EXTREMISMUL DVS, vorba lui nea’ Petrov…
ha ha ha ha ha ha
cita naivitate…
Poți să fii civilizat până-n măduva oaselor.
Dacă redacția Cotidianul este în altă barcă politică decât tine, nu-ți apare comentariul.
Ba, mai mult. Te mai și clonează unul sau altul și deși administratorul site-ului vede că nu-ți corespunde adresa de mail publică comentariul contrar orientărilor tale, prin care te faci de cacao, deși nu l-ai pus tu.
Până acum au apărut zeci de comentarii semnate cu numele meu dar pe care nu le-am pus eu.
Să vă fie rușine Cotidianul!
Sint absolut contra semnatarilor acestei porcarii de intimidare a celor care sustin democratia si a cooperarrii cu cei din vest.Nu Georgescu, nu rusofili !!!
da, voi astia proieuropeni sunteti mai curajosi… le semnati anonime
”Apel la comportament democratic.”
Sa traiti, vom fi cuminti ! Pe bune.
Dispare iute România cea umilă, harnică, ineficientă și mereu perdantă.
Crește, în locul ei, o Românie mai puțin harnică, la fel de ineficientă, chiar mai perdantă, dar plină de tupeu.
Asta e toată schimbarea post-decembristă.
Tot așa cum se zvonește că tu ți-ai luat o casă lângă Caracăl… Are vre-o relevanță?…
De ce deranjeaza renumaratoarea voturilor pe unii care sustin ca au fost alegeri democratice, cand a iesit al lor pe locul 1 ? De fapt este vorba de democratie prin orice mijloc, democratie cu plata la iesire ! Intrebat de un reporter, de ce nu sunt dezagregate toate gruparile infractionale, seful politiilor a raspuns ferm: „daca am face asa, am pierde controlul retelelor !!! Militianul va crede prosti si nu-i pasa de voi, ca a uns bine lantul justitiei cu banii obtinuti din „controlul” retelelor infractionale. Acum vad ca militia controleaza totul, pana si alegerea presedintelui tarii. Militienii nu inteleg ca, de fapt, ei sunt proprii lor dusmani, ca din lacomie, se inregistreaza unul pe altul si se toarna la greu dupa ce au platit taxa de protectie. Ce vreti, NATURA UMANA, asta n-o poate schimba nici Inexistentul care nu doarme acolo Sus. Nu-i bai, pelicanii inghit banana cu coaja cu tot. Alegerile parlamentare de maine se vor renumara si ele, pentru ca se fac pe cash, nu pe card ?
altfel decat spune:
30 nov. 2024 la 21:02
Postare semnata in fals de un margat dobidan charlist.
Ce democrație nene, curat murdar, occidento rație!
Situația dezastruoasă a României de acum se datorează amestecului grosolan al Occidentului în treburile interne ale poporului român , desigur ei aruncă vina pe Rusia, știți povestea cu acarul Păun.
intr-o tara neo-bolsevica? Bai, nu v-ati saturat de langosi?
Pe surse, se zvoneste ca CG11 si-a luat o casa in Mandra, de langa Fagaras, satul lui Horia Sima, fost politician fasc.ist român, al doilea și ultimul comandant al Gărzii de Fier, cunoscută și sub denumirea de Legiunea Arhanghelul Mihail sau Mișcarea Leg.ionară.
Vreți să semnez pe aceeași foaie cu „avocatul mic cu capu’ mare”, miticul Aurelian Pavelescu, apropitaru’ auto-declarat a ștampilei foste a lui Corneliu Coposu, și confirmat în acea postură de capoatele vișinii și de alte stabilimente de mafioți ale Statului iEșuat fiindcă C.N.S.A.S. nu-și face treaba, de zeci de ani? Glumiți?
Și or mai fi destui ca el… Voi nu vedeți că la moralitate și zisa „opoziție” politică e aproximativ la fel ca „guWernarea”? Diferență de procente. 35 de ani de impostură (din care 20 de Demokratură citată de voi mai-sus) generalizată au creeat la vîrfu’ societății o mîzgă în care cetățenii onești nu vor să se mînjeazscă. S-a ajuns exact ca în vilayetele dunărene în perioada phanariotă (iar asta NU-I ÎNTÎMPLĂTOR, ține de jenetika extra-karpatikă!), și tot ca atunci nu e nici o șansă internă de însănătoșire a societății (pentru că și la influețele externe actuale cu contribuția komiziilor ioropenise s-a ajuns aici, deci cu concursul actualei „Înalte Porți”!). Și atunci a fost nevoie de o ocupație străină (Rusia) ce să elimine privilegiații și să reformeze societatea, și acum va fi la fel! Punem pariu că aceeași?
Ha, ha! Spania votiază! Ș’ votiază masiv pintru AUR!
Un articol cit se poate de corect si adevarat ,inportant ar fi sa il inteleaga toti romanii daca intradevar isi doresc ca Romania sa nu alunece si mai jos ,de cum este ea acum.Suntem intr-un moment crucial in care daca noi romanii nu vom face nimic si vom lasa incontinuare sa se repete situatia celor 35 de ani care au trecut pe linga noi de pomana ,vom fi intradeva pierduti pt. totdeauna.Ar trebuii sa ne rusinam cu totii ca intonam Imnul tarii noastre ,dar nu intelegem nimic din textul acestui imn.
Nu era firesc, daca tot a fost vorba de fraudarea prin transferul de voturi de la un candidat, in spetza de la Orban, la Lasconi, sa se
comita de la Ciuca la Lasconi, doar votantii lui Ciuca au fost mult mai numerosi decat ai lui Orban? Bashca, ca tactica partidelor mari cu structuri teritoriale puternice a fost si a ramas sa sustina in paralel cu propriul candidat un probabil viitor aliat, cu care a mai fost aliat!!! Nu s-a acreditat vulpeste ideea ca Ciolacu vrea sa-l aiba concurent in turul doi pe Simion?
Ok d-le Nistorescu să-l votăm. Pe baza a ce? Că e băiat de băiat?
Ce program are? Hrană, Apă, Electricitate. Păi ăsta e program de sf.sec XIX. Diliul ăsta chiar ne desconsideră? Oare ăsta să fie Planul de Țara pentru Romania în sec XXI. Ca e cunoscut pe afară e cunoscut că s-a făcut de ras și ne-a facut de ras pe unde a fost.
Ca si votul anti-becalist cu Becali, absurdul scris si semnat. Am asteptat o viata de om sa vad aceasta lista de ‘telectuali sustinatori ai sustinutului becalist. Lumea este rotunda, se uneste la capete.
O fi democratica trecerea votantilor lu Orban in contul lu Lasconi, stimabililor?
@caritas :Statistica ne spune ca nu cele peste doua milioane de votanti sunt tembeli ci doar unul .Care o fi ala ?
„Cum este posibil ca un sarlatan sa pacaleasca peste doua milioane de oameni?”
Simplu, pentru ca este sustinut de un mare tabel cu turnatori dovediti la sekuku ceausista. Cea.usism + mist.icism = leg.ionarism !
Acest georgescu merita toate invectivele si injuraturile din lb. romana. Cum este posibil ca un sarlatan sa pacaleasca peste doua milioane de oameni?