Apel ONU pentru Turcia: „Oamenii suferă”

Circa 5,2 milioane de oameni au nevoie de aceste fonduri care urmează să susţină eforturile umanitare

Apel ONU pentru Turcia: „Oamenii suferă”

Circa 5,2 milioane de oameni au nevoie de aceste fonduri care urmează să susţină eforturile umanitare

Organizaţia Naţiunilor Unite le cere statelor membre să contribuie cu 1 miliard de dolari pentru a-i ajuta pe milioanele de oameni afectaţi de cutremurul din 6 februarie, soldat cu peste 42.000 de morţi în Turcia şi Siria, relatează dpa.

„Astăzi Naţiunile Unite lansează un apel umanitar de 1 miliard de dolari pentru populaţia Turciei care suferă de pe urma celor mai devastatoare seisme care au lovit ţara în ultimul secol”, a spus secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Circa 5,2 milioane de oameni au nevoie de aceste fonduri care urmează să susţină eforturile umanitare în domeniile securităţii alimentare, protecţiei, educaţiei, asigurării apei şi de adăpost, a menţionat el.

„Turcia găzduieşte cel mai mare număr de refugiaţi din lume şi a arătat ani la rând o enormă generozitate faţă de vecinii săi sirieni”, a amintit secretarul general al ONU, adăugând că „acum este timpul ca lumea să susţină poporul Turciei, aşa cum şi ei au fost solidari cu alţii când au avut nevoie de asistenţă”.

„Oamenii suferă şi nu este timp de pierdut”, a insistat Guterres, reiterându-şi apelul către comunitatea internaţională de a finanţa „acest efort critic în răspuns la unul din cele mai mari dezastre naturale ale vremurilor noastre”.

În paralel cu apelul ONU, Federaţia internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie şi-a triplat la rândul său apelurile la finanţare de urgenţă pentru Siria şi Turcia, potrivit secretarului general al federaţiei.

„Aş dori să anunţ că majorăm fondurile de urgenţă la 650 de milioane de franci elveţieni (215 milioane de dolari) pentru cele două ţări, 200 de milioane pentru Siria şi 450 de milioane pentru Turcia”, a declarat presei Jagan Chapagain, pe aeroportul internaţional din Beirut, între o vizită în Siria şi cea din Turcia.

Potrivit acestuia, planul iniţial prevedea 80 de milioane de franci pentru Siria, iar pentru Turcia 120 de milioane.

El a atenţionat că actuala criză, care vine peste războiul de 12 ani din Siria, va dura mai mult de câteva luni şi impactul asupra oamenilor va fi resimţit de asemenea o perioadă îndelungată.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Cum așa, cum să sară miliardele din portofel pentru o astfel de situație? Nu mai bine trimit banii ăștia în arme pentru Ucraina? Liberte!
    Parcă-l vezi pe Djokovic că pune de-o chetă, precum a făcut-o cu incendiile din Australia, ca apoi să nu-l primească turcii la cine știe turneu pentru că nu e vaccinat sau că n-a semnat și-un contract de sponsorizare somatică cu faizer!

  2. Io cre’ ca numai Romania le-a dat singura turcilor mai mult de 1 mld $ din haraci, peschesuri, mukarere si alte mezelicuri din astea pe care le-am platit de-a lungul timpului.
    Cat au mai jefuit turcaletii de la noi este in plus.
    Asa ca Romania sa fie scutita de platit pomeni la turci. Sa mai vanda si ei din alea 300 de avioane F16 [300 numai de tip F16 !], ca si asa s-au cam invechit……[Rumburak]

  3. Mai bine ar ajuta sa migreze oamenii respectivi in Europa, 10-12 milioane de turci,kurzi,sirieni si africani care se dau din orientul mijlociu sunt asteptati cu mare dragoste de Europa. In schimb ei trebuie doar sa ajute la transformarea Europei intr-un stat islamic ce se opune nebuniei lgbtq++++ ce se nasc in mintile europenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.