Apel umanitar: A crezut că are coronavirus, dar avea leucemie

O tânără poliţistă, abia ieşită de pe băncile şcolii, a fost diagnosticată cu leucemie, după ce a mers la spital crezând că are COVID-19, iar colegi ai săi cer acum sprijinul oamenilor pentru donarea de sânge și suport material.

„Polițista din imagine a absolvit Școala de Poliție anul trecut, e încă un copil. A lucrat numai în stradă, așa că atunci când a simțit că are temperatura crescută s-a gândit la covid și a mers la spital.
Colega noastră, ȚOAPĂ ELENA RAMONA, a fost diagnosticată însă cu „leucemie acută” și are acum mare nevoie de sânge.
Cei ce doresc să doneze vor spune că o fac pentru Țoapă Elena Ramona, internată la Clinica de Hematologie a Spitalului Universitar.
De asemenea, orice sumă de bani este binevenită, iar acest lucru se poate realiza prin donarea în contul Raiffeisen Bank RO56RZBR0000060020615280, deschis pe numele Țoapă Elena Ramona”, a scris Marian Godină pe pagina sa de Facebook.

Anunțul umanitar a fost postat pe Facebook și de Sindicatul polițiștilor Europol cu îndemnul „FII ȘI TU SALVATORUL Elenei!”: „Elena, colega noastră din cadrul Secției 25 Poliție a Municipiului București, a fost diagnosticată cu o boală crâncenă, o boală necruțătoare, o boală care nu ține cont de vârstă sau de dorința de a trăi.
La numai 20 de ani, abia venită de pe băncile școlii de poliție, aceasta a primit o veste cruntă. A fost diagnosticată cu ”leucemie acută” pentru care are nevoie urgentă de SÂNGE, grupa B3 pozitiv, însă sunt acceptate și alte grupe de sânge. Donarea de sânge se face la Centrul de Transfuzie Sanguină București (Str. Constantin Caracas nr. 2, Sectorul 1 – Piata Victoriei), cât și la alte centre de transfuzie din țară. Cei care vor fi alături de Elena, vor mentiona că vor dona pentru ȚOAPĂ ELENA RAMONA, internată la Clinica de Hematologie a Spitalului Universitar București. În aceste momente, viața Elenei stă în mâinile noastre. E o luptă contra timp, nevoia de sânge fiind urgentă, astfel că ajutorul pe care trebuie să il oferim, trebuie acordat în următoarele zile.
De asemenea, pentru Elena vor urma zile grele, pe lângă transfuzia de sânge, aceasta va avea nevoie și de ajutor material pentru tratamentele și intervențiile chirurgicale care vor urma. Orice sumă de bani reprezintă o picătură de speranță pentru Elena. Donațiile pot fi făcute în contul deschis la Raiffeisen Bank RO56RZBR0000060020615280 pe numele colegei noastre ȚOAPĂ ELENA RAMONA”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8553 Articole
Author

1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.