Judeţele Alba, Cluj, Arad şi Neamţ au fost cele mai afectate. Au fost distruse locuinţe, curţi, anexe gospodăreşti, instituţii publice, agenţi economici, terenuri agricole, străzi, un drum european, drumuri naţionale, drumuri judeţene şi comunale, porţiuni de cale ferată, poduri, podeţe şi punţi.
Inundaţiile din această săptămână au afectat deja 1.800 de gospodării şi 90 de locuinţe la nivelul întregii ţări, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Alin Maghiar.
Cele mai grave situaţii au fost înregistrate în judeţul Alba, unde 18 localităţi au fost afectate de revărsare apelor şi judeţul Cluj, unde 15 localităţi au fost inundate.
În judeţul Cluj au fost afectate două municipii, un oraş şi 20 de sate din 12 comune. Au fost inundate 834 de gospodării, anexe gospodăreşti şi beciuri. ISU Cluj intervine pentru evacuarea apei cu 65 ofiţeri şi subofiţeri, 12 autospeciale şi 10 motopompe, fiind ajutaţi şi de serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţile afectate. O femeie a murit, iar un bărbat a dispărut după ce a fost luat de ape.
În judeţul Alba o bătrână în vârstă de 78 de ani murit, după ce casa ei din localitatea Uioara de Jos s-a prăbuşit, marţi seară, în urma inundaţiilor.
Tot în zona Uioara de Jos, drumul care face legătura între această localitate şi oraşul Ocna Mureş este impracticabil din cauza inundaţiilor. De asemenea, mai multe case şi gospodării din Uioara de Jos, Ocna Mureş şi Aiud au fost inundate marţi seară, în prezent fiind mobilizaţi câteva zeci de pompieri şi voluntari ai serviciilor locale pentru situaţii de urgenţă, care încearcă să îi ajute pe localnici.
Potrivit lui Alin Maghiar, până în acest moment, o singură casă din Alba a fost luată cu totul de ape, şi alte 10 – 20 de locuinţe au fost puternic avariate, cu pereţii crăpaţi.
„Nu am avut probleme cu oameni care să nu vrea să îşi părăsească locuinţele. Şi-au dat seama de gravitatea situaţiei, că viaţa le este pusă în pericol şi au preferat să piardă o parte din bunuri decât să îşi piardă viaţa”,a explicat Alin Maghiar, purtător de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă le recomandă oamenilor să nu intre în casă până nu se face o evaluare a structurii de rezistenţă şi până nu se usucă pereţii. „Există riscul, în cazul locuinţelor din chirpici să se surpe pereţii. De asemenea, este bine ca locuitorii să nu folosească energia electrică atâta timp cât pereţii sunt uzi întrucât poate fi incendiată locuinţa”.
Nici judeţele Arad şi Neamţ nu au scăpat în această vară de furia apelor. La acestea se mai adaugă situaţia de pe Dunăre, care a inundat terenul arabil şi păşunile.
Peste 100 de persoane din două localităţi din Arad au fost evacuate, iar 15 case nu vor mai putea fi locuite, fiind distruse de inundaţiile provocate de precipitaţiile abundente, se menţionează într-un raport al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, prezentat miercuri.
Conform ISU, în localitatea Nădab au fost fost evacuate 103 persoane, dintre care 68 sunt copii, iar în Sânmartin au fost evacuate, luni, două familii, formate din 15 persoane, dintre care şapte copii. „În satul Nădab s-a intervenit pentru evacuarea a 103 persoane din 15 case. Niciuna dintre aceste case nu mai poate fi locuită. Casele sunt din pământ, fără fundaţie şi au pereţii căzuţi sau crăpaţi. Persoanelor evacuate li se asigură cazare şi hrană la Căminul Cultural Nădab. S-a intervenit cu buldoexcavatoare la lărgirea unui canal de colectare şi secţionarea unei porţiuni de drum, pentru a permite scurgerea apei, iar pentru a împiedica inundarea altor gospodării au fost puşi aproximativ 500 saci cu nisip”, se arată în bilanţul ISU Arad.
La Nădab, jandarmii asigură paza caselor şi a bunurilor evacuate. Voluntarii filialei judeţene de Cruce Roşie din Arad i-a ajutat pe sinistraţii de la Nădab cu 20 de saltele, 35 paturi, 35 aşternuturi de pat, 7 cutii îmbrăcăminte, pantofi şi jucării pentru copii.
Cele 15 persoane din satul Sânmartin, care au fost evacuate din casele lor, au fost cazate într-un imobil aparţinând primăriei Macea.De asemenea, pompierii au mai intervenit şi în oraşul Pâncota pentru evacuarea apelor din 6 gospodării, dar şi dintr-o fermă de bovine. Tot pentru evacuarea apelor din gospodării, pompierii au mai intervenit şi în oraşul Chişineu Criş, în satul Baraţca, dar şi în municipiul Arad, unde au fost inundate mai multe străzi şi gospodării.
Peste 50 de ofiţeri şi subofiţeri cu cinci autospeciale şi patru motopompe de la ISU Neamţ au intervenit pentru evacuarea apei din 15 locuinţe şi 122 de gospodării şi anexe gospodăreşti.
În urma precipitaţiilor însemnate cantitativ şi cu caracter torenţial, din perioada 21 –22.06.2010 accesul la 128 de locuinţe se poate face doar pietonal, astfel: 20 locuinţe în satul Bistriţa, comuna Alexandru cel Bun, 100 locuinţe în satul Oanţu, comuna Pîngăraţi şi 8 locuinţe în satul Pipirig, comuna Pipirig.
În judeţul Suceava Inspectoratul de Jandarmi acţionează cu efective pe raza localităţilor Prisaca Dornei, Molid, Frasin pentru evacuarea persoanelor, a bunurilor acestora şi pentru asigurarea pazei bunurilor persoanelor evacuate.
Efectivele de jandarmi care acţionează pe raza judeţului pentru limitarea efectelor inundaţiilor au fost suplimentate, după ce râul Moldova a ieşit din matcă, provocând blocarea traficului feroviar şi rutier.
Jandarmii suceveni acţionează pentru degajarea aluviunilor care blochează calea ferată, pentru decolmatarea unor podeţe, pentru înlăturarea apei care a inundat 16 locuinţe şi anexele acestora, precum şi şanţurile aferente locuinţelor.
ISU Dolj a intervenit cu 1 ofiter, 13 subofiteri, 3 autospeciale si 5 motopompe pentru evacuarea apei din patru locuinţe şi nouă gospodării. Se continuă monitorizarea debitului fluviului şi a situaţiei digurilor pe sectoarele Calafat – Ciupercenii Noi şi sectorul Bechet – Călăraşi.
Forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Hunedoara, au intervenit pentru evacuarea apei din beciul unei locuinţe, sat. Boş, mun. Hunedoara. De asemenea 4 subofiţeri cu 1 motopompă transportabilă, din cadrul Detaşamentului Pompieri Hunedoara au intervenit pentru evacuare apă din beciul unei locuinţe situat pe str. Ştefan Cel Mare, mun. Hunedoara.
În judeţul Cluj au fost afectate două municipii, un oraş şi 20 de sate din 12 comune. Au fost inundate 834 de gospodării, anexe gospodăreşti şi beciuri. ISU Cluj intervine pentru evacuarea apei cu 65 ofiţeri şi subofiţeri, 12 autospeciale şi 10 motopompe, fiind ajutaţi şi de serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţile afectate.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Bacău a acţionat cu 3 autospeciale, 1 electropompă şi 2 motopompe cu 3 ofiţeri şi 34 subofiţeri pentru evacuarea apei din şase curţi şi 4 subsoluri.
În judeţul Buzău opt subofiţeri de la ISU acţionează cu o autospecială şi trei motopompe pentru evacuarea apei din subsolul judecătoriei Pătârlagele şi din subsolul unei locuinţe din aceeaşi localitate.
În judeţul Iaşi o locuinţă a fost avariată în mun.Iaşi; 3 km drumuri judeţene (comuna Sireţel, DJ 208 F – sector sat Sireţel – sat Humosu) afectat de scurgerile de pe versanţi cu transport aluvionar şi 8 km drumuri comunal în comuna Sireţel.
Doi copii, în vârstă de 15 ani, respectiv 9 ani, loviţi de trăsnet pe raza satului Cercu, com.Bârnova, au fost preluaţi de ambulanţa SMURD şi transportaţi la Sp.Sf.Maria Iaşi.
În Tulcea ISU a intervenit pentru evacuarea apei acumulate în urma ploii de pe str. Isacei şi a spaţiilor comerciale afectate în zonă, precum şi a apei acumulate pe str. Gării şi a tractat un număr de 3 autovehicule rămase blocate pe str. Isaccei.
În judeţul Prahova 3 ofiţeri, 91 subofiţeri cu 6 autospeciale şi 7 motopompe transportabile de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit pentru deblocarea DJ 102I, în trei puncte distincte, în aval de barajul Paltinu ca urmare a aluviunilor aduse de viituri, deblocarea DJ 101T, în com. Bertea, de aluviuni şi trunchiuri de copaci şi evacuarea apei din 11 anexe gospodăreşti.
La nivelul judeţului Timiş, ploaia torenţială a inundat majoritatea pasajelor din municipiul Timişoara şi s-a intervenit cu 186 ofiţeri şi subofiţeri, 35 autospeciale, 9 autocamioane de intervenţie, 3 autospeciale pentru descarcerare, 33 motopompe, 56 alte utilaje, în 52 de cazuri pentru evacuarea apei din subsolurile gospodăriilor, spitalelor, şcolilor, căminelor şi agenţilor economici şi pentru degajarea părţii carosabile de copacii căzuţi.
În judeţul Sălaj, au fost inundate, în municipiul Zalău şi în alte şase localităţi, subsolurile şi curţile a peste 115 de case şi blocuri şi a şase obiective socio-economice, şi au fost colmatate 95 de fântâni.
Detaşamentul de Pompieri Dr. Tr. Severin a intervenit pentru evacuarea apei din Pasajul Porţile de Fier I din Gura-Vaii şi o societate în mun. Dr. Tr. Severin.
Staţia de Pompieri Vînju-Mare a intervenit pentru evacuarea apei din 4 gospodării în com. Jiana.
În Argeş ISU a acţionat cu 3 ofiţeri, 15 subofiţeri, 2 autocamioane, 4 motopompe pentru evacuarea apei din 10 anexe gospodăreşti din patru localităţi.
O autospecială încadrată cu 5 subofiţeri din cadrul Detaşamentului 2 Braşov acţionează pentru evacuarea apei din 5 gospodarii din satul Podul Olt.
Alte nouă locuinţe şi 16 fântâni au fost afectate în judeţele Botoşani, Vâlcea şi Sibiu.
Până în acest moment, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a acţionat cu peste 390 de angajaţi şi 320 de utilaje speciale şi motopompe. În cazul în care situaţia se va înrăutăţi, Alin Maghiar a spus că va trimite în teritoriu şi angajaţii care ar fi trebuit să fie liberi în momentul respectiv şi se poate cere şi o suplimentare de oameni din judeţele alăturate, care nu sunt afectate.