Apogeul statului criminal comunist din România

Revoluţia din 1989 a adus doar adaptări pentru ca fosta nomenclatură prin interpuşi să preia treburile ţării. Statul totalitar nu s-a clătinat decât prin unele puncte ale structurii sale de mamut, constituit ca atare, dar nu prin cele esenţiale. Nici legislaţia, nici Constituţia nu s-au ridicat acolo unde democraţia le-ar fi obligat cu iminenţă. Regimul instalat de către sovietici a supravieţuit liber până astăzi prin natura lui criminală, colectivistă.

Avem un stat infracţional pe care-l regăseşti în majoritatea instituţiilor. Corupţia generalizată nu este decât una dintre manifestările acestei dezordini morale şi administrative catastrofale. Cu fiecare an de la căderea regimului ceauşist s-a petrecut o reconsolidare extinsă a totalitarismului prin promovarea unei contraselecţii de tip strategic. Afilierea la NATO şi UE, în loc să dinamizeze economia, mediul social şi mediul politic, a ajuns o povară şi un paradox, adevărată hrană pentru demagogia secesionistă. Proiectul Republicii a fost unul violent, cu arma la tâmpla unui întreg popor, într-un mod în care nimic nu poate dobândi legitimitate. Deşi avem o nouă Constituţie, din 1991, reminiscenţele comunist-totalitare se resimt, iar argumentele republicane devin lovite de nulitate.

Distrugerea României se află în plină ascensiune prin iresponsabilitatea clasei politice şi a corupţiei din Justiţie, aşa cum, probabil, nu a fost niciodată. Există suspiciunea că aproape jumătate din aparatul public face parte dintr-un sistem anti-public şi antinaţional, demn de a fi asimilat corupţiei organizate. Activarea responsabilităţii şi moralei în România se impune mai mult ca oricând. Instituţiile de vârf ale statului actual se află într-o letargie şi lipsă de conduită absolută, fiind dirijate asemenea unor rachete militare în scopuri enigmatice. Statul român este parazitat de tot felul de lachei organizaţi în caste, găşti, masiv trafic de influenţă pentru păstrarea unor drepturi şi privilegii ilegale. Românii se confruntă zilnic, mai mult sau mai puţin, cu aceste absurdităţi şi deja s-a instalat riscul agravant al obişnuinţei. Este ştiut că atitudinea morală are nevoie de timp, modalităţi de abordare a acestui dezastru, iar viaţa cotidiană pentru fiecare personă se desfăşoară sub presiunea timpului real.

Dramatic întocmită ţara, dată continuu pe mâna criminalităţii organizate a partidului unic şi ulterior a grupurilor infracţionale autointitulate partide politice ale momentului, s-a ajuns apoteotic la un final de lume, dat de limita suportabilităţii. Avem nevoie de o “revoluţie de catifea” spre a dovedi că dorim o altă lume, total diferită de aceea a trecutului, cât şi de frământările ei contrariante. Instituţiile statului actual sunt lipsite nu doar de autoritate şi competenţă, ci de sensul organic pe care îl presupune reprezentarea democratică. Inutilitatea lor în economia întregului naţional, căruia i se opun, a ajuns realitate deconcertantă.

Sistemul din România, aflat împotriva propriilor cetăţeni, nu mai poate fi girat decât cu forţa şi prin constrângere, tipice statului poliţienesc. Schimbarea acestui sistem este posibilă, necesară, urgentă. Republicanii înfocaţi, respectiv cei aflaţi în relaţii de afaceri cu statul, vor mai fi în continuare acolo unde se iau decizii cât lipsa de transparenţă va permite acest derapaj. Însă ceea ce înţelegem astăzi prin partea republicană, democratică, va balansa într-o supraveghere a interesului public, vocaţia acestora având posibilitatea de-a se regăsi în realitatea însăşi.

Despărţirea de acest prezent încărcat de toate aluviunile totalitarismului este unica soluţie. Numai aşa clasa politică va trece în planul al doilea, fiind în siajul interesului comunităţilor şi al omului însuşi. Nici regionalizarea administrativă, nici reformele, nici stabilitatea ascensiunii relaţiei europene nu pot fi invocate de către sistemul actual, care s-a dovedit un eşec al înseşi formei de guvernământ.


Recomanda
Ioan Vieru 215 Articole
Author