Direcţia Poliţiei Rutiere arată, într-un răspuns transmis la solicitarea Mediafax, că în primele zece luni ale acestui an, la nivel naţional au avut loc 599 de accidente rutiere în care au fost implicaţi şoferi în vârstă de peste 70 de ani.
Numărul accidentelor de acest gen a fost mai mic cu 60 faţă de perioada similară a anului trecut, când au avut loc 650 de astfel de accidente.
În cele 599 de accidente au murit 159 de persoane şi alte 477 au fost rănite, conform statisticilor Direcţiei Rutiere.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.