Aproape jumătate din lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi ar fi plagiat

În urma unor verificările făcute cu ajutorul softului anti-plagiat iThenticate, Grupul de Investigaţii Politice susţine că lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi ar un plagiat, potrivit antena3.ro.

Potrivit sursei citate, capitolele 2, 3 şi 4 sunt plagiate în proporție de 35%, iar capitolele 5 şi 6, în proporţie de 50%.

În perioada următoare, Grupul de Investigaţii Politice va publica şi rapoartele rezultate în urma verificării cu iThenticate a capitolelor 2-6.

iThenticate este cel mai performant software de detectare a plagiatului şi este folosit de Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, Parlamentul European, Comisia Europeană, Banca Mondială sau Organizaţia Naţiunilor Unite.

A fost sesizat Ministerul Educaţiei

Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca a anunţat că a transmis către instituţiile abilitate o solicitare de realizarea a unei anchete în cazul Codruţei Kovesi.

ONG-ul susţine că în urma analizei tezei s-au descoperit 11 situaţii de plagiat.

„Prin prezenta vă solicităm să dispuneţi realizarea unei anchete cu privire la condiţiile pe care noi le apreciem, în mod argumentat, drept neconforme cu privire la modul de elaborare şi redactare a tezei de doctorat depusă şi susţinută în instituţia ce conduceţi identificată prin descrierea: KÖVESI, Laura Codruţa Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal. Teză de doctorat. Conducător ştiinţific: Prof.univ.dr.Viorel Paşca. Timişoara: Universitatea de vest. 2011”, se arată în adresa transmisă Universităţii de Vest din Timişoara şi Ministerului Educaţiei de către Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca, consultată de Mediafax.

Reprezentanţii asociaţiei cer ca în cazul în care „circumstanţele neconformităţilor sesizate se vor dovedi în întregime sau în mod parţial veridice”, să se dispună retragerea titlului de doctor.

„În concluzia analizei noastre, rezultă că teza menţionată cuprinde un număr semnificativ de incidenţe de plagiat, adică cel puţin 11, astfel încât lucrarea are caracterul unei lucrări plagiate. Este şi raţiunea pentru care vă solicităm să dispuneţi iniţierea procedurii de retragere a titlului ştiinţific acordat autoarei”, se precizează în cerere.

Săptămâna trecută, deputatul Sebastian Ghiţă a depus la Parchetul General un autodenunţ în care susţine că a participat, alături de alţi demnitari ai statului român, la măsluirea raportului comisiei tehnice privind teza de doctorat a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.