Aproape o jumătate de veac în inima Europei: Richard Demarco şi Radu Varia

Ajuns la venerabila vârstă de 85 de ani, singurul occidental care în anii grei ai Cortinei de Fier a venit în ţara noastră şi a invitat să se afirme în celebra sa galerie din Edinburgh artişti români neconformişti, italo-scoţianul Richard Demarco, are un crez indestructibil, exprimat în puţine cuvinte: “Fără Maramureş, fără Brâncuşi, Europa nu există”.

La rândul său, criticul şi istoricul de artă Dr. Radu Varia, complicele său de o viaţă, afirmă: “Cu Richard Demarco, începând din 1968, nu Parisul era pentru noi capitala mondială a artei, nici New Yorkul, ci Edinburghul”.

O splendidă broşură intitulată Richard Demarco şi Radu Varia – Aproape o jumătate de veac în inima Europei, publicată cu prilejul expoziţiei artiştilor români la Summerhall din Edinburgh, inaugurată pe 10 octombrie, rezumă în mod pasionant istoria zbuciumată a afirmării artiştilor noştri revelaţi lumii de cei doi prieteni, reuniţi şi acum, la acest eveniment prezentând lucrări de Paul Neagu, Horia Bernea, Ion Biţan, Şerban Epure, Ion Gheorghiu, Sultana Maitec ori Sorin Dumitrescu.

Colecţia şi Arhivele Demarco cuprind sute şi sute de lucrări importante ale artiştilor din ţările din Estul Europei, şi nu numai, expuşi de el de-a lungul anilor, mii şi mii de documente unice şi peste un milion şi jumătate de fotografii constituind o adevărată comoară a culturii europene şi cea mai însemnată sursă de documentare asupra vieţii artistice dintr-o bună parte a continentului pe o perioadă de câteva decenii. Nu întâmplător Colecţia şi Arhivele Demarco fac obiectul unor expoziţii în marile muzee, culminând cu aceea, în pregătire, la Centrul Pompidou din Paris.

Iar românii care vor să afle ce s-a întâmplat în arta din ţara lor începând din 1968 – declară Radu Varia – se pot deplasa în aceste zile la Leeds, unde la Fundaţia Henry Moore are loc (până la finele lunii noiembrie) o importantă expoziţie Paul Neagu, şi – desigur – la Summerhall din Edinburgh. Asta, fireşte, aşteptând o mare expoziţie la Bucureşti, intitulată Richard Demarco şi România».

Dr. Radu Varia:«Doriţi să descoperiţi avangarda românească din anii ‘60 încoace? Mergeţi în aceste zile la Leeds şi la Edinburgh».

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.