Arabia Saudită dublează prețul apei

Arabia Saudită a decis să majoreze prețul apei pentru consumatorii non-rezidențiali, o dovadă că Guvernul a început să reducă subvențiile în condițiile în care prețul redus al petrolului pune presiune pe buget, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Începând cu data de 16 decembrie, prețul plăti de consumatorii industriali, organismele publice și marile companii pentru un metru cub de apă va crește până la 9 riali (2,40 dolari) de la 4 riali în prezent, informează cotidianul local al-Watan citând un comunicat al Ministerului Apei și Electricității.

Potrivit surselor oficiale citate de presa din Arabia Saudită, Guvernul vrea să reducă creșterea consumului de apă și să descurajeze risipa. În schimb, consumatorii casnici, care se bucură de mult timp de prețuri scăzute la apă în conformitate cu subvențiile generoase oferite de Guvern, nu vor plăti prețuri mai mari.

Reducerea la jumătate a prețului petrolului în ultimele 12 luni a făcut ca deficitul bugetar al Arabiei Saudite să treacă pragul de 100 de miliarde de dolari, punând presiuni asupra autorităților să reducă cheltuielile chiar dacă Guvernul ezită să facă reduceri de cheltuieli în domeniile sensibile. Săptămâna trecută, ministrul Petrolului a declarat că Arabia Saudită discută o posibilă reducere a subvențiilor la combustibili dar nu a oferit alte detalii.

Informațiile publicate în presa din Arabia Saudită nu precizează care va fi suma care ar putea fi economistă de Guvern prin creșterea prețurilor la apă pentru consumatorii industriali. Însă această decizie ar putea ajuta la reducerea consumului de energie, deoarece o mare parte din apa consumată în Arabia Saudită este produsă de instalațiile de desalinizare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.