Arabii investesc masiv în agricultura românească

Al Dahra, compania deținută de Sheik Zayed bin Sultan Al Nahyan, emirul Abu Dhabi, va investi 500 milioane de dolari în România în următorii cinci ani…

Arabii investesc masiv în agricultura românească

Al Dahra, compania deținută de Sheik Zayed bin Sultan Al Nahyan, emirul Abu Dhabi, va investi 500 milioane de dolari în România în următorii cinci ani…

Al Dahra, compania deținută de Sheik Zayed bin Sultan Al Nahyan, emirul Abu Dhabi, va investi 500 milioane de dolari în România în următorii cinci ani, în diverse sectoare. Acest anunț vine după ce societatea a achiziționat Agricost și a devenit astfel concesionarul Insulei Mari a Brăilei, cea mai mare fermă din țară. În agricultură, Al Dahra are în vedere achiziționarea de teren agricol suplimentar în România și va investi în modernizarea portofoliului existent de mașini și tehnologii agricole. Obiectivul este de a atinge o producție anuală de un milion de tone metrice de cereale și furaje combinate până în anul 2022. În paralel, se va dezvolta un punct de colectare a cerealelor cu silozuri, având capacitatea de a gestiona două milioane de tone metrice de cereale de diferite tipuri, provenind atât de la fermele românești operate de Al Dahra, cât și de la cele din afara companiei. Centrul de cereale va facilita crearea de inventar strategic, rotația stocurilor și tranzacționarea pe piața internațională. În plus, pentru a eficientiza prelucrarea și distribuirea stocului furajer, vor fi implementate cinci instalații de deshidratare și de granulare a furajelor.
Din punct de vedere al investițiilor în logistică și în lanțul de aprovizionare, Al Dahra intenționează să achiziționeze un punct de operare la portul Constanța pentru a facilita exportul de cereale și importul de îngrășăminte. Mai mult, va constitui o companie de îngrășăminte specializată, responsabilă cu importul de îngrășăminte în România și comercializarea pe piețele vecine, cu un volum estimat de 350 de mii de tone anual. În plus, Al Dahra va investi în modernizarea instalațiilor de încărcare din portul de la Brăila, pentru o capacitate sporită a mărfurilor și a traficului de nave.
De asemenea, compania Al Dahra are în plan investiții în sectorul creșterii animalelor, prin înființarea unor ferme agricole cu capacitatea de a găzdui un efectiv de 150 de mii de capete de specii diferite de animale. În plus, Al Dahra va realiza și alte investiții care vizează crearea unei rețele eficiente în lanțul agricol de pe piața românească, printreacestea numărându-se fabrici și puncte de ambalare, precum și alte servicii cu valoare adăugată, în funcție de cerințele business-ului.
:“Ca urmare a adăugării Insulei Mari a Brăilei la portofoliul nostru global de proiecte agricole, ne dorim să extindem planurile de investiții Al Dahra dincolo de agricultură, în servicii de calitate, cu valoare adăugată. Astfel de investiții vor aduce beneficii pentru fermierii români, vor crea noi locuri de muncă pentru cetățenii români și vor îmbunătăți accesul produselor românești la piețele internaționale, prin conexiunile pe care le avem la nivel mondial, stimulând astfel sectoarele agricol și logistic intern. Cel mai important, investițiile vor contribui, la rândul lor, la crearea pe termen lung a unei stabilități în zona producției agricole pentru România, într-un context benefic pentru ambele părți”, a declarat  Khedaim Al Derei, vicepreședinte și co-fondator al Al Dahra. Planul de investiții al arabilor va fi implementat în mai multe faze în următorii ani și va susține strategia Guvernului de la Abu Dhabi de a asigura necesarul de resurse alimentarepe termen lung. Totodată, acest demers va contribui la diversificarea tipurilor de cereale cultivate în fermele companiei, ceea ce va duce la o gamă mai variată de produse destinate portofoliului de clienți din întreaga lume aflat în creștere.
Recent, Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Al Dahra Agriculture LLC. din Emiratele Arabe Unite a preluat compania Agricost SA Brăila, controlată de Constantin Duluțe. Prețul tranzacției se cifrează undeva în jurul a 200 milioane de euro. Agricost SA a avut în concesiune de la statul român 56.000 de hectare de teren agricol în Insula Mare a Brăilei până în anul 2032. Al Dahra Agriculture LLC din Emiratele Arabe Unite îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei şi comercializării cu amănuntul a florilor şi plantelor naturale, a materialului săditor pentru plante şi pomi, a îngrăsămintelor naturale şi a materialelor pentru reabilitarea terenurilor agricole etc.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. E foarte grav ce se intampla! Decidentii tradatori si corupti au vandut/concesionat totul! E un dezastru! Ce mai e de vandut? Peste 3 milioane de romani au plecat in lumea larga,spor natural negativ(vezi INS),depopulare,tara jefuita si abandonata! Viitorul Romaniei e in mare pericol!

  2. Pentru vanzarea la MP a pamantului tarii, pentru care au murit bunicii si strabunicii nostri nu se face REFERENDUM. Sa vezi acolo rezultat zdrobitor. Hei REZIST, pentru asta nu strigati?

  3. S-a ajuns in aceasta situatie oribila pentru România datorita trădarii și incompetentei clasei politice representative precum și a indiferenței unei populații scârbite de toate. Investitiile straine sunt ca un cancer de care va fi greu să ne vindecăm economia. România are nevoie de oameni cu un nivel de trai acceptabil, care să nu depindă de stat. Dar acest ideal nu se poate infaptui cu capitalul productiv în mâini străine. Modelul economic colonial creează șomaj și inegalitate socială. RO are nevoie de o forță politică loiala poporului,capabilă să aducă o nouă viziune economică. Atâta timp cât mijloacele de producție, capitalul și resursele naturale sunt doar în câteva mâini straine, nu putem să schimbam nimic în RO. Dupa socialism/comunism am fost abandonati neoliberalismului sălbatic-globalist. Ambele folosesc proletari-sclavi ca să existe. A fost usor pt seici sa cumpere cu petrodolarii voința politică din Parlamentul/Guvernul RO si mii de hectare de teren arabil, in timp ce populația locala e manipulata, intoxicata mediatic si deposedata de proprietati….

  4. Sheikh-ul Zayed bin Sultan al Nahayyan a murit demult (PBUH)…Mai documentati-va cind scrieti. Fondul e condus de unul din fiii sai.

  5. Daca pamantul este doar concesionat sa fie sanatosi ; daca pamantul apartine societatii Al Dahra ,atunci trebuie ca cineva sa-i fi vandut pamantul arabilor , iar ei sunt proprietari cu patalama ! Nu stiu , dar in Romania totul este de vanzare, inclusiv pamantul tarii ! Urmeaza ca si noi sa fim vanduti, ca sclavi, precum vitele la obor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.