Arestări după protestul de la Budapesta

Șase persoane au fost arestate la Budapesta pentru acte de vandalism comise la sediul partidului Fidesz.

Acestea au avut loc în urma manifestației antiguvernamentale organizate duminică seara în semn de protest față de proiectul de lege privind introducerea unei taxe de folosire a Internetului, relatează MTI, citată de b1.ro.

Demonstranţi cu faţa acoperită au distrus geamurile şi intrarea în sediul partidului condus de Viktor Orban, aflat la guvernare la Budapesta, şi au intrat în clădire prin balcon.

Poliția a informat că cele șase persoane reținute sunt acuzat de tulburarea liniștii publice.

Mii de persoane au protestat, duminică seara, la Budapesta, faţă de proiectul de lege al Guvernului ungar, care are în vedere stabilirea unei taxe de 150 de forinţi (aproximativ 50 de eurocenţi) per gigabyte de date transferate, care ar urma să fie plătită de furnizorii de Internet.

Liderul grupului parlamentar al partidului a anunţat că Fidesz va propune un amendament luni care să prevadă o limită lunară de 700 de forinţi (aproximativ 2,3 euro) pentru persoanele particulare.

Manifestanții s-au adunat la apelul unui grup înființat pe Facebook și numit „Sute de mii împotriva taxei pe Internet”, care a atras peste 200.000 de utilizatori.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.