O nouă operaţiune a poliţiei era în desfăşurare, miercuri dimineaţă, în mai multe oraşe din Franţa în mediile islamiste radicale, iar zece persoane au fost reţinute, a anunţat o sursă apropiată anchetei, potrivit Mediafax.ro.
Această operaţiune vizează persoane care ar fi putut merge în Afganistan sau Pakistan sau ar fi vrut să meargă acolo pentru a contribui la jihad, a declarat sursa citată. Poliţia a intervenit în special la Roubaix (nord) şi în cartierele din nordul Marsiliei (sud), au constatat jurnaliştii AFP.
Sunt în curs şi alte operaţiuni în Carpentras (Vaucluse), Valence, Pau şi în Lot-et-Garonne, a precizat o sursă din cadrul poliţiei.
Această operaţiune are loc în cadrul unei anchete preliminare a Parchetului antiterorism din Paris, încredinţată Direcţiei generale de informaţii interne (DCRI).