Arhanghelii Războiului Rece

„Un război care ar fi putut fi prevenit. Pauza istoriei sau moartea istoriei, cum au spus unii, respectiv perioada de destindere şi pace cu marea putere de la Răsărit, ar fi putut continua. Şi conduce la prosperitatea Euroasiei. Dar nu a fost să fie aşa. Războiul Rece a reizbucnit. Între Est şi Vest. Şi se poate transformă într-un război cald. Cine sunt vinovaţii? Este corect să arătăm cu degetul doar către Moscova? Doar în direcţia lui Vladimir Puţin?

Statele NATO şi UE au decis să treacă la o nouă etapă, extrem de dura, a sancţiunilor împotriva Moscovei. Ce au constat partenerii noştri euroatlantici? Un fapt pe care noi românii îl cunoaşteam de mult. Şi anume că Moscova este nesinceră în declaraţii. Şi că nu îşi ţine angajamentele. Mai ales atunci când este vorba de interesele ei geostrategice. Cum s-a întâmplat acum. În cazul Ucrainei. Când, în ciuda promisiunilor şi a negocierilor îndelungate, armatele Federaţie Ruse continuă să marsaluiasaca prin Ucraina. Prin Transnistria. Prin alte zone fierbinţi. Nu numai că Rusia nu se dezangajează militar, dar avioanele Federaţiei patrulează la limita frontierei NATO. Aproape deasupra Bulgariei. Ceea ce nu reprezintă încă o violare a integrităţii NATO, ci doar o violare a înţelegerii lor dintre liderii de la Kremlin şi Washington. Dar, în orice caz, avem de-a face cu o provocare. Una peste altă, NATO şi UE ripostează. Cum?

O parte din flota militară şi aeriană a Germaniei se deplasează la graniţa de răsărit. Pentru a asigura condiţiile unei riposte, dacă va fi nevoie. Sute de militari americani, reprezentând o temuta forţă ofensivă, vor fi relocaţi în România. Evident, împreună cu o semnificativă flota aeriană. S-a luat decizia că toate înţelegerile militare şi civile cu Federaţia Rusă să fie sistate. Cu câteva excepţii. Nesemnificative. Prejudiciile, de ambele părţi, vor fi uriaşe. Chiar fără să mai fie escaladată tensiunea şi mai mult. Şi, evident, marele pericol al transformării Războiului Rece într-un război cald sau chiar fierbinte nu a fost înlăturat. Dimpotrivă. Nu ne putem gândi la altceva decât că România este un stat la frontieră NATO. Extrem de expus. Un stat aflat în prima linie. Care poate pierde imens, pentru a fi salvată pacea lumii. Dar România, evident, poate şi câştigă. Tot imens. Această este, însă, o altă istorie.

Cine sunt arhanghelii războiului? Este doar Puţin de vină? Sau el a fost încurajat, de-a lungul anilor, de unii lideri politici europeni? Cu ar fi, de pildă, Germania. Mai ales sub preşedinţia doamnei Angela Merkel. Care, mult timp, a jucat la două capete. Încercând să construiască un nou pol al puterii politice pe axa Berlin-Moscova, aducând, uneori şi mai mult de formă, la înaintare şi Parisul. O axa geopolitică cumva paralelă, dacă nu chiar divergenţă, cu ceea ce înseamnă parteneriatul euroatlantic. Adică să le artă puţin pisica americanilor. Pisica fiind ursul. Ursul rusesc. Care, iată, s-a trezit. Şi este stârnit. Pentru că a avut impresia, poate i s-au dat şi asigurări în acest sens de la Berlin, mai mult sau mai puţin explicite, că există o pradă de împărţit. Într-o zona tampon. Din Răsărit. Plasată între UE şi Federaţia Rusă.

Astăzi, avem dovadă că aşa stau lucrurile. Şi încă de câţiva ani. De când Moscova a utilizat, în mod explicit, unul dintre baloanele sale de încercare. Făcând să apară într-o revista italiană un proiect geopolitic. Intitulat Eurorusia. Conform căruia era într-adevăr construită o axa Moscova-Berlin. Europa era împărţită în state amice şi state inamice. Printre cele din urmă plasându-se România, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia. Şi, evident, Suedia şi Marea Britanie. Inamicul numărul unu în acest plan erau Statele Unite. Iar Ucraina, ce să vezi, împărţită cam în trei. O halcă Rusia, o halcă Europa – probabil la discreţia Germaniei – şi o halcă, vezi Doamne, independenţa.

Nu s-a ajuns la actuală criză din nimic. Sunt mai mulţi cei care s-au jucat cu focul”.

Sorin Roșca Stănescu